Views: 52
O carte sordidă de la prima la ultima pagină. M-am cutremurat atât de tare încât am închis cartea şi-am vrut s-o las baltă. M-am învârtit în jurul ei, i-am dat târcoale şi m-am hotărât: m-am dus cu ea în parc, hotărâtă s-o fac praf. Afară soarele încălzea pe oricine era dispus să se oprească o clipă pe o bancă, vântişorul adia, copiii se dădeau în leagăn supravegeaţi îndeaproape de bunici, câinii se jucau de-a v-aţi ascunselea, oamenii stăteau întinşi pe pătură între flori… Încep aşa melancolic pentru că refuz să accept că mizeria prezentată în carte este realitate. O realitate care sunt însă convinsă că există(pare contradictoriu ce zic, ştiu) plină de violenţă. Nu contest existenţa violenţei, pur şi simplu nu doresc să am contact cu ea. Poate că pare prea mult spun însă Trainspotting pare a naşte conceptul de ‘estetica macabrului’, nu de alta dar cea a ‘urâtului’ nu-mi pare îndeajuns. În librărie, cumpărându-mi nişte cărţi, am discutat cu cel care vindea. El era fascinat de Trainspotting, eu terifiată. Ne-am contrazis olecuţă… Recunosc că m-a fascinat cartea dar m-a îngrozit în acelaşi timp. Mult prea mult… evit subiectul conţinutului, v-aţi prins şi voi?!
Fac un penultim efort privind cartea (ultimul va fi să văd filmul) şi apoi îi dau delete. Mai povestesc puţin şi o fac uitată. Nu vreau să-mi bântuie visele. Acţiunea se petrece în Scoţia (dacă am fost atentă), protagoniştii sunt nişte tineri a căror activitate principală este să-şi procure droguri. Întreagul conţinut se învârte în jurul ideii de dezumanizare a acestora, de pierdere a simţului realităţii, de încălcare a oricăror principii de viaţă. Pentru că ‘a trăi’-ul lor nu este sinonim cu acela al majorităţii. Ei au propria lor lume şi propria lor manieră de a acţiona. Trăiesc din ajutoare de şomaj, fură de prin casa părinţilor sau a cunoscuţilor, totul penru droguri. Variate droguri, de la un simplu ecstasy la heroină. Venele de la mână nu mai tolerează injectarea, aşa că orice fel de venă devine interesantă pentru a trimite drogul, chiar şi cea din penis, e mare şi se vede uşor. Ce mai contează că organul devine nefuncţional, imporatant este să ajute la urinare, pentru că plăcerea fizică tot din injectare vine şi la copii nimeni nu se gândeşte. Copiii sunt o pacoste şi trebuie avortaţi.
Descompunerea lor este treptată dar sigură, fie că se numeşte SIDA, fie că se numeşte cangrenare, fie că este cancer, nu mai contează; nimic nu-i poate împiedica să fie high. Iubirea nu are nicio valoare aici, iubirea nu se produce, nici măcar actul sexual nu mai devine parte e vieţii lor. Minciuna este parte activă a vieţii lor, înşelatul este la ordinea zilei. Contează să ai în jur alţii mai junky decât eşti tu, alţii mai fraieri de pe urma cărora poţi ciupi câte ceva. Mi s-a părut justificabilă răzbunarea unuia dintre personaje care ajunge oarecum nevinovat să aibă SIDA. Un scenariu previzibil pentru viaţa de zi cu zi. Iubita ţi-a fost violată şi violatorul era seropozitiv. Nu cred că prea mulţi dintre noi ne condiţionăm partenerii sexuali la un test, după care, într-o relaţie serioasă ni s-ar părea jignitor să mai folosim prezervativul. Doar avem încredere.
Previzibil este şi finalul; aici nu se stabilesc prietenii, fiecare este pe cont propriu. În cel mai bun caz, ei devin tovaraşi de seringă. Nimic nu îi poate aduce pe ‘calea cea bună’. Există un singur personaj care încearcă să se lase… evident nu reuşeşte dar nu asta este important. Am rămas uimită de lipsa de perspectivă a personajelor. Nu doresc nimic. Decât o altă doză.
E mult prea multă mizerie şi degradare. Copiii ăştia devin orice altceva decât reprezentanţi ai speciei umane.Îi interesează asigurarea nevoilor primare şi atât. Până şi pisica mea refuză a se culca seara înainte de a se spăla…
Un stomac rezistent, cam asta trebuie să ai dacă te încumeţi să citeşti cartea. Rebel Inc spune că ‘ar merita să fie vândută în mai multe exemplare decât Biblia’. Cu asta s-ar putea să fiu de acord, adevărul este că aş aşeza-o între cele ‘100 de cărţi de citit într-o viaţă’. Nu o recomand celor care sunt într-o pasă depresivă, s-ar putea să vă doriţi venele ceva mai scurte; cei care sunt slabi de înger să nu se apuce niciodată de ea. Într-un final am concluzionat la modul simplist că ‘nu este o carte pentru fete’. Niciun caz pentru cele care-şi atribuie titulatura de ‘finuţe’.
Ca şi mod de expunere, ca şi tehnică de narare m-a deranjat teribil schimbarea naratorului, m-am prins mult prea târziu că povestitorul este altul decât în capitolul precedent. După ce că mă ţineam tare să rezist citind, încurajându-mă cu ‘hai că poţi, mai ai 100 de pagini’, mă mai şi încurcam în poveşti, acu’ cine povesteşte, ăla sau ălalalt?! Trebuia să fiu atentă la numele înşirate de povestitor pentru a mă lămuri care dintre ei lipseşte din gaşcă ‘deci tu eşti, Mark!’ Dar am apreciat tehnica, ce-i drept.
Trainspotting a câştigat Scottish Arts Council Book Award, asta ca să fie clar că este o carte valoroasă. Adevărat că realităţile astea ar trebui să fie scoase mai des la iveală pentru ca tinerei generaţii să i se taie pofta de a trage măcar un fum. De acolo plecă de obicei dependenţa. Doar că modul în care o face Irving Welsh depăşeşte orice fel de constrângeri. Punct ochit!
doamneeeeeeee !!!!!!!!!! nu sint comentariiiiiiiiii !!!!!! n-am citit cartea ( ma stii doar ) , dar daca filmul nu l-ai vazut , hmmm , mult tare ai pierdut !
haha ! te-ai prins ? yoda vorbea asa … ca asta din trainspoting a jucat si-n razboiul stelelor , varianta moderna , nu aia de pe vremea mea … cum ma-sa-n cur il cheama , ca am uitat ! desi il vazui si pe descopery de curind , calarea un motor prin africa … whatever !