Posted on septembrie 12, 2007
Hai s-o lalaim de-aiurea!
Views: 70
Astazi am avut doua conversatii la telefon. Conversatiile in sine nu stiu daca au durat 5 minute, insa ramas bun-ul sigur a durat cate 10 minute. Constat ca asta e cea mai tampita chestie cu care ne pierdem timpul. Nu are legatura neaparat cu a fi barbat sau femeie, desi am constatat ca barbatii au tendinta de a fi mai expeditivi la telefon. Atata stim sa ne luam la revedere, de uitam ca mai avem si altele de rezolvat. „Na, bine, te las atunci…”, „Bine, auzi, dar tot nu mi-ai zis…” inca 5 minute de discutii la discutii. Se edifica misterul si… suntem aproape cand „Ah, bine ca n-ai inchis ca uitam sa-ti zic…” Alte 5 minute cu ce a zis vecina lu’ neam cu tata lu’ pisica de la parter. Se mai analizeaza problema si iata momenul crucial „Bine, hai ca te las… Da’ cum a ramas pana la urma cu…” Iar 10 minute pentru a dezbate daca mai esti sau nu constipat. Se apropie finalul „Hai ca si asa deseara ne intalnim sa povestim, aaa, bine ca mi-am adus aminte. Apropo de diseara, sa nu cumva sa…”. Inca 10 minute, ca e vital sa-ti faci apele in caz ca peste 2 ore cand ne intalnim mai vine o terta persoana si tre’ sa ai programul pus la punct. „Naaaa, buuuuuuu, hai ca te las acum” „Bine, bine, ceauuuuu” „Ceaaauuuuu” „Saluta-l si pe…” „Bine, bine, si tu pe…” „Vrei sa-l pup sau sa-l salut?” Aici, alte 5 minute pentru a stabili exact in ce consta a-l saluta pe X-ulescu respectiv Y-ulescu. „Hai, ceau, te pup” „Si eu” „Ceau, ceau” „Sa nu uiti ce te-am rugat” „Nu, nu, a… cu ce? Cu prima sau a doua chestie?” „Esti culmea, deja ai uitat. Cu…” Alte 3 minute. „Da, da, bine” „Ceauuuu” la nesfarsit…
Ca sa nu mai vorbesc despre situatiile in care chiar esti foarte aglomerat si nu ai timp fizic sa vorbesti cu cate un prieten. E tragedie sa-i explici omului ca e total aiurea venit telefonul lui. Daca ai nervi, stai pe telefon jumatate de ora, asa, de relax, daca ii explici ca nu poti vorbi acum ca te deranjeaza, fereasca sfantul; urmatoarele 2000 de apeluri primite de la el incep cu „Da nu te deranjez? Zii, ca daca te deranjez, vorbim altadata. Nu, serios, stiu ca esti un om ocupat…” Asta e introducerea ce dureaza cel putin 5 minute, iti inchipui finalul cat de lung va fi.
Sa nu mai aduc in discutie situatile in care persoana care te suna nu ti-e nici macar simpatica. Si o lalai de aiurea la telefon, asa de dragul lelii. Finalul e cu siguranta alt pretext de controversa si ofuscare „Bine, hai te las, ca am putina treaba” „A, pai de ce n-ai zis ca te deranjez, ca daca stiam nu te sunam, eu n-am vrut decat…”
Slava Domnului ca sunt companii de telefonie care au prins smecheria. Si avem abonamente ieftine si suntem tentati sa le avem pe toate, doar vrem sa comunicam; si daca avem cate 5000 de minute pe 4 retele de telefonie, de ce sa nu le folosim pe toate. Conversatia in sine nici nu mai e importanta, ne intereseaza in principal ramas bun-ul. Cum s-o lalaim de-aiurea in loc sa comunicam si sa inchidem telefonul scurt, brusc si la moment. Ah, tre’ sa inchei postul ca imi suna telefonul…
Posted on septembrie 12, 2007
„plangi pasa doi in unu sa fim”
Views: 46
Alta cautare de mare succes! Clar avem de a face cu una bucata microbist. Oare nu era mai simplu sa intri dragule direct pe un site de specialitate decat sa tastezi cuvinte alambicate si google-ul sa te duca la mine si eu sa rad acum de tine?! Deci, avem una bucata ratare si senzatia de frustrare fiind la cote maxime ne duce la una bucata plans. Nu-i nimic, doar si baietii plang cateodat’… Sunt sigura ca e vorba de ratare, ca daca era gol, era cautarea „razi pasa doi la unu sa fim„, nu?! Dar vorbim clar de esec: logica mea e putin dificil de inteles, dar incercati sa urmati firul logic: „plangi” adica suntem in minutul 2 (din 4) de prelungire si scorul e in avantaj pentru echipa adversa. Ce altceva decat sa plangi poti sa faci?! „Pasa” e vorba de a pasa mingea, clar ca buna ziua, adica e ultima sansa de atac a echipei favorite la poarta adversarului. „Doi in unu sa fim” se refera la jucatori, adica sa fie doi intr-unul ca sa aiba de 2 ori mai multa forta sa marcheze, doar stim cu totii ca fotbalul e un joc de echipa, in plus, unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste… are sens… Asa ca, in concluzie, sa nu mai fim pudibondici afirmand ca suporterii nu stiu altceva decat da injure pe stadion si sa sparga seminte scuipand cojile in capul si pe geaga celui de pe randul din fata. Aiurea, eu m-am lamurit. Cel putin suporterul asta este un scriitor in devenire, cautarea lui e maiestuoasa si cu siguranta daca eu nu eram un fin psiholog sa deslusesc misterul, ati fi crezut cu totii ca de fapt era vorba de o disperata ce cauta plangand cum sa fie doi in unu cu partenerul si datorita panzei de lacrimi din ochi a tastat de fapt „pasa” in loc de „casa”. Atunci m-as fi distrat copios ca ea ar fi fost semianalfabeta si as fi ratat o lectie de profunzime. Propun un banner la urmatorul meci cu cautarea asta si o recomand cu caldura ca o noua lozinca racnita pe stadioane: „Plangi, plangi, plangi. plangi, plangi/ Pasa, pasa, pasa, pasa, pasa/ Doi in unu, doi in unu/ Saaa fiiimmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm” dupa care se da drumul la valuri… Coooolllllllll!!!!
@toti: Acest post poate contine o usoara ironie ca urmare trebuie tratat ca atare…
Updated on februarie 1, 2008
Sinuciderea fecioarelor, Jeffrey Eugenides
Views: 82
Am citit cartea, am vazut filmul. Bunicica este cartea, bunicel este filmul. De Jeffrey Eugenides am citit si Middlesex si cand am inceput Sinuciderea… mi-am amintit de ce mi-am zis ca n-o sa mai citesc nimic de tipul asta. Este exasperant individul. Se pierde in amanunte, pe mine cel putin m-a bulversat de cateva ori. Nu mai stii de unde ai plecat, cine e care, unde, cati, cum?! Mi se pare ca tehnica asta este de-a lalaitul aiurea, o incercare de a te defini ca stil de scris, dar este foarte obositor pentru cititor. Are o tona de amanunte pe care te chinui sa le tii minte, ca in final sa uiti esentialul. De aia mi-a placut mai tare filmul, ca a sintetizat informatia. Nu inteleg de ce trebuie sa citesc o tona de chestii inutile ca si continut, doar asa, sa ma abat de la subiect, ca sa obosesc. Oricum, in Sinuciderea…, nu insista chiar asa, insa Middlesex e teroare. De asta nici nu scriu despre ea, ca am si uitat despre ce era vorba… Exagerez acuma…
„Sinuciderea fecioarelor” prezinta o familie tipic americana; o mama hiperprotectoare, dominatoare si un tata, cu rol binedefinit in familie, acela de a aduce bani in casa. Ea, casnica, are ca preocupare principala educarea celor 5 fete, Mary, Therese, Lux, Cecilia si Bonnie, aflate la varsta adolescentei, adica a tentatiilor. Tatal imi pare depasit de situatie cu atatea fete in casa; mult prea slab pentru a contra ideile absurde ale mamei; l-am vazut atat de resemnat in propria-i mediocritate incat vina am pus-o asupra lui. Nu am cum sa nu dezvalui finalul cartii- daca se numeste „Sinuciderea fecioarelor” e clar ca fetele cu asta se ocupa pe parcursul celor 200 si de pagini. Din carte nu am inteles exact de unde se trage problema fetelor, iti lasa loc de interpretare. Daca vezi filmul, te lamuresti „era ma-sa, mah”. Ideea curioasa este tocmai asta, ce poate fi in capul unor adolescente, ce par a fi normale, de se sinucid toate, dupa o strategie desfasurata cu o migala bolnavicioasa… Nu pare niciuna a suferi prea tare in lumea incorsetata creata de mama lor. Si totusi… Interesanta este perspectiva din care este vazuta intrega poveste, prin ochii baietilor din cartier, baieti fascinati de cele 5 fete. Vedem ca nu este imposibil ca mama lor sa le lase la bal, vedem ca nu este imposibil ca ele sa se strecoare pe furis, vedem ca nu este imposibil ca atunci cand „scapa din lant” sa o faca lata. Atunci? Asta e misterul… De ce? Sa fie ceea ce au definit psihologii ca fiind „gena sinuciderii”? Sa fie dorinta adolescentilor rebeli de a se revolta impotriva tuturor inclusiv impotriva lui „a trai”? Sa fie razbunarea pentru incorsetarea parintilor? Sa fie dereglate mintal? Sa fie o iluzie? Sa fie un pact cu diavolul? Te pune pe ganduri cartea asta…
Tot ceea ce vad baietii coplesiti de frumusetea si misterul fecioarelor se transforma cu timpul in adevarate „probe”, notate migalos cu „exponatul#1…pana la 97”. Ele nu vor fi predate vreodata politiei, ele sunt pastrate cu sfintenie, sunt obiecte pe care fetele le-au purificat atingandu-le. Si ele au devenit cu atat mai pretioase cu cat fetele au ales sa renunte la propriile vieti. Cartea incepe si se termina simetric, cu aceeasi ambulanta, cu aceiasi asistenti veniti in pripa sa consate decesul. Nici simbolurile nu lipsesc, apare copacul- toti copacii de pe strada trebuiesc taiati pentru ca au un vierme (sic!)- pe care fetele il apara cu propriul trup, apar icoane cu Maica Domnului- pana la exasperare-, apare iluzia (zic eu) cum ca una din fete ar face dragoste pe acoperis seara de seara… Cat e realitate si cat e fantasmagonie?
Intr-un final, fara a fi deplasata, cred ca autorul incearca de fapt sa atraga atentia asupra pericolelor ce pot deriva dintr-o iubire hiperprotectoare; este o lectie data exact acelor habotnici, intamplator americani. Nu e vorba de snobism in a intelege ca vremurile se schimba si ca daca nu ne adaptam, nu invatam sa ne adaptam, provocam un rau mare celor din jurul nostru; poate pentru fiecare dintre noi a fi conservator e un mod de viata, insa excesele de orice natura dauneaza.
Posted on septembrie 10, 2007
Lucrare de dizertatie
Views: 47
Imi vin groaznic dracii ca nu mai termin o data lucrarea asta netrebuincioasa. La naiba, zic! De multe ori! N-am timp sa fac nimic de ea, n-o mai vad o data gata! La naiba!!! Master mi-a trebuit, master am! La naiba!!!
Updated on septembrie 10, 2007
Subscription Tag
Views: 51
Hellene m-a lovit unde ma doare mai tare cu partea asta tehnologica. Pentru voi cei priceputi nu e mare lucru, pentru nestiutorul de mine e durere. Nici nu stiu cui sa o dau mai departe leapsa ca eu nu prea intru pe alte bloguri. Nu vreau s-o refuz, ca nu vreau sa fac nota discordanta… Ma gandesc, si zic:
- joc table, cred ca pe aici pierd cel mai mult timp, imi place de lesin cand castig…
- youtube, ascult piesele mele, nu sunt multe, maxim 30, tot pe alea le ascult, mai adaug ocazional cate una
- recenzii de carti, de obicei le citesc dupa ce-mi fac eu propriul comentariu, sa nu ma influenteze, dar nu-i o regula
- edu.ro, mai aflu si eu noutati ca un cadru didactic informat ce sunt
- diverse edituri, de obicei polirom, humanitas, curtea veche sa vad ce carti au mai aparut
- uniunea europeana, acolo gasesc o tona de materiale pe care sa le studiez
- in rest, traiasca google, acolo pun informatia sa-i deslusesc misterul
Cat despre dat mai departe, as incerca sa dau lui flpmihai pentru ca el zicea intr-un comment ca va mai bantui pe aici si lui emicutzu si cathalin ca ei m-au linkuit si poate inca ma citesc. Nu ofer garantii!
Comentarii recente