Updated on decembrie 6, 2007
Schimb de carti-4
Views: 75
Nu-mi vine sa cred ca au trecut deja patru editii. Ne-am intalnit 20 de persoane. Asta inseamna ca treaba merge bine si din discutiile pe care le-am avut cu cateva dintre persoanele prezente am inteles ca multora le-a placut. Si chiar daca m-ar fi pacalit si nu le-ar fi placut, nasul meu a studiat mimicile rand pe rand. Erau toti interesati sa asculte „povestea cartii” si pentru ca au fost si carti a caror poveste n-a fost prezentata, replicile erau de genul „da’ n-a vorbit nimeni despre ea!” Doar spre final, cand toti aveau 3-4 carti luate, nimeni nu mai vroia sa ia vreuna. Totusi… deja citim prea mult… 🙂
Am dedus de aici ca ar fi cazul ca fiecare dintre noi sa aduca de-acum inainte doar o carte, pentru ca majoritatea a spus „n-am apucat sa le citesc pe toate de data trecuta”. Era si firesc sa se intample asa; daca fiecare dintre noi mai citeste si altceva pe langa cele aduse la schimb e clar ca intram in maratonul cititului, asa ca eu spun ca deja ne-a luat valul. Aducem toti 3-4 carti sa imprumutam, cred ca de drag, vrem sa impartasim cu cei care ne inteleg pasiunea tot ce am citit pe principiul „there is no tomorrow”… Plus, cartile ce ies din circuit sunt putin suparate ca nimeni nu le vrea. Si nimeni nu le vrea ca sunt altele multe luate, nu pentru ca n-ar fi ele carti bune. Sper ca am fost coerenta ca eu singura m-am ratacit in idei…
Mi-a placut foarte tare de Ioan Usca (dar imi place mai tare Vania). Avea atatea povesti interesante de spus: pe langa faptul ca este varsator (ca mine) mai e si rus. Un om care chiar avea ceva de spus si a carui franturi de viata le-am aflat. As fi vrut sa aflu mai multe dar mi-era drag sa-i mai ascult si pe ceilalti, nu stiam pe unde sa ma mai plimb, sa discut, sa socializez. Asta pentru ca dupa ce schimburile au avut loc am discutat care cu cine. Abia astept sa-mi aduca data viitoare „carti cu iz comunist” pentru ca v-am mai spus ca sunt in perioada in care ma familiarizez cu fenomenul.
Dintre clientii vechi, va povestesc pe scurt (in ordinea asezarii la masa): Cami care a tulit-o rapid si care a uitat sa-si ia cartile ce i-au fost aduse. Tot ea era pozitionata pe colt la masa si avea din start energii negative ce o impungeau- din punct de vedere feng-shuiesc dar mai ales posibilitatea nemaritisului- din punct de vedere popular. Urmeaza Tomata care evident era imbracata in rosu si a baut suc de rosii. Si tot ea a indurat stoiceste gluma cu „scufita” (hihi). Adeline, serioasa, pe care am terorizat-o cu aparatul sa-mi faca si mie poze si care oricum de fiecare data se suprapune in gusturi cu Carina (privind cartile), trec mai departe la Carina careia cred ca i-a lipsit teribil intalnirea trecuta pentru ca era tot cu gura la urechi (zic in mod popular, nu ironic). Se uita, zambea, se uita si careia i-am adus special 199.990 lei dar a promis ca o da mai departe Adelinei. Urmeaza Iulia care si-a invins tacerea de data trecuta si care a vorbit despre carti (cronometrat) foarte mult. Glumeam cu fetele si ziceam ca data viitoare ea o sa ia microfonul si o sa fie moderatorul schimbului. Acum serios, cu pasi marunti ajungi la succese. Trebe doar sa vrei!!!
Ajung la Tania, o noua Tania adusa de Iulia, care desi a stat cumintica tot timpul, stie ruseste si careia presupun ca Vania i-a impuiat capul (:-)) ca stateau alaturat. care a stat langa un batran plicticos. De Vania nu mai discut ca i se urca la cap de prea multe laude, el este om serios si matur, dar daca va intrebati de unde „familiaritismul” asta al meu cu el, nu e vina mea: el a spus sa nu mai vorbesc cu „dumneavoastra” (si fara scuze acum, ca-i de la prea multa bautura, ca bere dupa vin e-un chin Later edit bautura pe care eu am servit-o deoarece el a baut un ceai, maxim doua :-))iar eu nu ma cramponez prea tare in limbajul elegant. Pentru mine respectul nu in asta sta! Dar rusul asta chiar are ce povesti cu toate ca povesteste doar ce-l aranjeaza- asta nu-i ironie, sa ne intelegem, stie el Vania!
Alina a sosit cu intarziere dar foarte bine a facut ca a venit, in plus a facut furori cu cartea de 800 de pagini scrisa si in engleza (sic) pa care o priveam toti admirativ si… neimplicat! Ana, colega lui Dece cica a trait anii de liceu mult mai relaxat decat mine (vorbim de temnitele Pedagogicului, cu diferenta ca ea a fost in Caransebes). Si se pare ca o sa citeasca in original Domnilor copii sa ne lamurim daca este sau nu bine tradusa (nu de alta dar ea este traducator). Asteptam verdictul! Ajung si la Dan pe care il striga toti cu Deceblog. El avea niste usoare distorsionari de realitate ca data trecuta sustinea ca vrea Letopizdet si acu cand taman a aparut, zicea ca a citit-o. A uitat sa aduca ce a spus, a zis ca noi am cerut autori romani din ’80 dar eram prea multe fete care sustineam ca nu, ca mai mult, de editia trecuta ne „chinuie” cu autorii astia. El merge pe promovare! 🙂 Sau e indragostit! Sunt la Richie cu care am interactionat destul de putin (dar mai bine decat deloc) si care a vorbit destul de degajat pentru prima lui editie SCT. Dan n-o sa mai zic prietenul Amei ca deja cred ca e satul de descrierea asta (:-)), o sa zic ca s-a descurcat foarte bine, o sa-l laud ca si-a argumentat parerile, o sa zic ca l-ai cucerit pe Mihai cu cartea lui Raducanu, o sa zic… foarte tare pentru convingerea sustinerii propriilor pareri. Peste Ama sar ca n-are rost sa mai zic de ea si asa o linkuiesc toata ziua… 😀 Stiti deja, ea este cea cu organizarea, laptopul, cartea de 800 de pagini, culesul cartilor refuzate…
Avem si cuplul serios, Marius, pe care eu il stiu din vedere foarte bine, dar nici sa ma bati nu stiu de unde si Sneji careia am vrut sa-i sugerez sa ia cartea cu Marea dar n-am vrut sa fiu chiar asa bagareato- bagacioasa. Si pe final ajung la Timea care si-a aplicat o morala foarte serioasa privind „aducerea neinspirata a lui Rosu si negru”… Eu imi sustin teoria, sunt prea multe carti implicate in schimb deja. Fratele Marius cu care as fi vrut sa mai lamuresc proiectul cu 100 de carti dar care, destept fiind s-a dumirit el aseara cum a stat treaba. Gata, inchei cercul cu Nuzzu cu care am putut sa mai arunc o gluma, o rautate (nu el, eu), o barfa, o treaba… Nuzzu mi-a fost coleg de facultate asa ca mi-era destul de familiara treaba sa-i zic lui cate-o poanta, o maslina, el ce sa zica, ma tolera, chiar si la poze n-a avut de protestat. Nuzzu e linistit asa din fire… 🙂
Despre local ce sa spun, dragut, nu de lux, l-as numi cosy, nu te rupi in frappe si cocktail dar vinul fiert este senzatie. Am mutat cum am vrut mese/ scaune, am avut muzica buna/ foarte buna, am fost nestingheriti/ singuri (fara alti gura casca), totul s-a desfasurat mai mult decat civilizat. A, sa nu uit, foarte ieftin!
A fost admonestata de „raritul tigarilor” cand mi-am aprins tigara si cred ca Iulia chiar a strans consistent pumnii incepand de azi-dimineata ca azi am fumat si mi s-a facut un rau groaznic! Inca sunt nehotarata daca sa ma sperii sau sa ma bucur. Am primit niste complimente grozave de la Carina… nu le impartasesc ca mi se urca la cap!
Cam asta avusei de spus, mai sunt multe de povestit dar deja cred ca m-am intins mai mult decat era necesar. Nu puteam sa fiu si eu succinta?! Oh, ce-mi mai place vorba lunga! Nici macar n-am zis ce carti am luat, las’ le anunt pe parcurs.
Poze… ca de obicei in galerie!
Apropo, ca eu incepusem articolul dimineata si abia acum l-am finalizat… n-am prins faza cu ironia papirusului si as vrea sa nu incepem sa cream tensiuni. Suficient a fost ca la masa, de fata cu toti prezenti, unii sa puna mana la ureche si sa susoteasca (asta din categoria „ce nu mi-a placut”). In codul bunelor maniere e clara treaba cu secretul… Nu vreau tensiuni sau ironii doar asa… din orgoliu!
Updated on decembrie 2, 2007
100 de carti!
Views: 401
De o vreme incoace ma ocup cu multe alte chestii cu exceptia postatului pe propriu-mi blog. Azi cu mandrie va povestesc de un nou proiect „100 de carti”. Proiectul este in faza incipienta. Eu am postat trei recenzii de-ale mele acolo, cu precizarea ca le-am modificat foarte tare.
http://www.100decarti.ro/carte.php?id=2
http://www.100decarti.ro/carte.php?id=3
http://www.100decarti.ro/carte.php?id=4
In timp ce ma gandeam ca pot influenta cu parerea mea pe altii sa citeasca sau nu o carte, am concluzionat ca pot elabora un soi de obiectivism in cele spuse. Pentru mine a fost super interesant sa fiu parte activa a acestui proiect, intentionez sa postez cate o recenzie pe saptamana si abia astept sa intre lumea si sa aprecieze daca ce am scris eu este sau nu calitativ. Pareri pertinente si argumentate intotdeauna ma pun pe ganduri!
Care este conceptul? Foarte simplu, oricine poate posta pe 100de carti o „recenzie” (o sa-i zicem generic asa) pe site. In total se vor aduna 100 de carti. Cei care nu vor sa posteze, pot vota o anumita carte. Pot sa-i dea vot pozitiv sau vot negativ. In functie de voturile cititorilor, cartile intra sau ies din topul celor 100 de carti. Ideea este ca fiecare cititor votant sa-si justifice votul. In viata de obicei, aceia care au afirmatii de genul „nu-mi place de tine ca nu-mi place” nu sunt foarte apreciati. Asa e si la carti, daca nu v-a placut, teoretic exista si motive. Poate e greu la inceput dar pe parcurs va deveni distractiv.
Puteti sa fiti si voi parte activa intr-un proiect care mie personal mi se pare ca va avea succes. Succes? poate intreaba unii… Da, e clar ca unii mai cred in „instigare la cultura”… Eu personal sunt sigura ca daca voi scrie o recenzie buna pot influenta cel putin un om sa citeasca respectiva carte. Si asta ma multumeste!
Tin sa multumesc Amei pentru ca datorita ei am ajuns sa-i cunosc pe baietii care se ocupa cu proiectul acesta. Mai mult, baietii sunt din Constanta si uite ca asa am reusit sa-mi mai dezvolt orizonturile si sa incerc o noua provocare! Pentru mine asta e o provocare… sa scriu ce cred si altii sa-mi confirme sau infirme parerile. Sa vad ce zic si altii despre cartile citite!Poate unii sunteti mai timizi… nu-i problema, cititi doar, poate incet- incet invingem si timiditatea. Cartile pot face minuni!
Sa aud de voi pe http://www.100decarti.ro/top.php
Updated on noiembrie 29, 2007
Schimb de carti-4 Timisoara
Views: 84
Iata ca a mai trecut o luna. Cand naiba???? Ca abia am luat cartile imprumut si-acum tre’ sa le dau inapoi. So, revin la chestii organizatorice. Se tine „intalnirea secreta” la Old Boys’s Pub, pe 1 Decembrie 1918 nr.27. Este pe undeva prin Piata Crucii, pe linia de tramvai cum mergi spre strada Cluj. Nu e greu de ajuns si vestea cea mai tare este ca e la 15 minute de casa mea. Hihi, nu mai trebe Ama sa ma duca acasa.
Ce facem? Pe langa faptul ca ne aducem bicele si hainele din piele aducem si carti. Pe care le-am citit si pe care vrem sa le impartasim cu altii. Mai aducem si cartile pe care le-am imprumutat data trecuta.
Mie zau ca-mi vine s-o aduc si pe Tisa la intalnire… Bunicul meu zicea ca in tineretea lui cucoanele veneau la spectacole cu cateii… N-ar fi cool sa vina si Tisa?!
Eu mai am inca trei carti de citit din cele pe care le-am imprumutat. Nu-mi explic cum anume o sa le termin dar incercarea moarte n-are. Si daca nu apuc sa scriu pe propriul meu blog va imaginati ca nu o fac din prea mult timp liber la dispozitie. Sunt curioasa daca o sa reusesc!
Multumim lui Mihai, prietenul meu pentru afisul pe care ni l-a facut. Mie-mi place foarte tare!
Va asteptam la „duminicala portie de cultura”!
Posted on noiembrie 28, 2007
Sunt putin depasita de situatie!!!
Views: 50
Am o tona de chestii pe cap, n-am murit, nu tratez blogul cu neseriozitate, nu….aici am lista cu scuze! Maine revin cu noutati mistoace de la teatru!
Dedic acest post Oceanografului- oriunde in lume s-ar afla el!!!:-)
Updated on noiembrie 25, 2007
Mama pentru o zi!
Views: 75
Eram foarte suparata intr-o zi. Nu suparata, foarte suparata. Eram la gradi si imi plecasera toti copiii. Mai ramasese Livia, o lipicioasa si isteata de fetita. Se apropie de mine si avem un dialog:
– De ce esti suparata Rebe?
– Sunt, ca ma supara unii…
– Hai, nu fi suparata ca iti fac eu o codita!
Asta am povestit eu cu Livia si de aici mi-am multumit inca o data (daca mai era necesar) ca lucrez cu copiii. De la trei replici am hotarat s-o iau pe Livi intr-o zi la mine, sa vad cum e cu un copil. Cu 20 ma descurc foarte bine (zic eu) dar cu unu? E mai usor? E mai greu? Cer permisiunea mamei si ziua urmatoare, dupa servici, la ora 13… pornim spre casa… casa mea. 🙂
Drumul ne-a luat ceva timp. Am facut popas la butic (am explicat ce este butic) si m-am ales cu Fanta Madness, din care nu credeam ca voi mai bea vreodata. A fost alegerea ei. Cum puteam sa refuz? „Vreau Fanta de prune…” De prune sa fie. Batranii astia sunt teroare. Intru pe raionul fructe si intreb:
– Ce fructe vrei, Livi?
– Vreau portocale.
– Alea nu-s portocale, sunt mandarine. Vrei mandarine?
Asta pentru ca nu am observat in raft portocalele. O batrana se apleaca la nivelul Liviei si sopteste: „Aste-s portocale, spune-i, spune-i sa-ti cumpere ca sunt portocale. Uite-le, spune-i, spune-i, uite portocalele…” Sfinte, batranilor! Astia chiar nu au un curent de platit sau ceva?! Hai, ca eu oricum ii cumparam dar ma gandeam ca poate se-ntampla ca mamele sa nu aiba bani sa le cumpere tot ce ar vrea sau cer ei si batranii astia de pe margini instiga la scandal… Pornim la drum. Prima greseala. Am luat mult prea multe chestii si aveam mainile pline cu plase. Iesim din magazin si Livi intinde mana, au, am uitat ca mai tre’ sa o tin de mana. Buuun, toate plasele intr-o mana, Livi in alta. Nu spun ce distractiv a fost sa le car cu tot cu picior de sprijin si cat de grele erau. Retin pentru viitor: „cand ai copil nu cari ca un apucat”. Plus, ca mergeam cu viteza melcului. Retin: „copiii chiar si daca nu sunt 20 in rand de 2 cate 2 tot incet merg”.
Ajungem acasa. Fascinata, se-nvarte, cauta, deschide, se uita. „Asta ce-i? Asta ce-i?” S-a pus sa coloreze. Am o cutie cu pixuri. Refuza creioanele colorate „Vreau sa colorez cu pixuri!” K, ora 2 jumate imi iau rolul in foarte serios: „E timpul sa dormi”. O schimb in pijama, ma asez si eu langa ea: „Eu o sa citesc, tu dormi” „Imi citesti o poveste?” „Aaaa, nu, n-am povesti prin casa, o sa citesc eu o carte si tu dormi. Eu stau langa tine”. Merge si asa! Adoarme facandu-mi mie in par. Ia uite ce frumos doarme!
Ma ridic incet de langa ea si ma apuc sa pregatesc pentru cand se trezeste, copiii mai si mananca. Si ce mananca daca nu snitel si cartofi prajiti. Bat snitele, pregatesc cartofii. Pun la spalat, mai salut un prieten pe mes, mai raspund la telefon, e ora 4 jumate. Ma duc sa o trezesc. In timp ce o imbrac ma gandesc ca nici nu e greu sa ai copil.
Punem pe laptop pe „Frumoasa si bestia” ca asa am promis. Dau drumul la cd si ma duc sa-mi termin treaba la bucatarie.
– Nu-mi citesti?
– Aaa, da’ nu-ntelegi?
– Nu, ca tre’ sa-mi citesti.
– Buuun, stai ca vin imediat.
Asta am uitat sa iau in calcul. Ca nu stie sa citeasca si ca nu intelege. Iau in pat cele 3 vase cu cartofi: unul cu cartofii curatati, unul cu apa sa-i curat si sa-i spal si unul in care sa-i decupez. In forma de floare, ca m-a invatat o colega. Daca tot m-am apucat sa fac treaba, s-o fac pana la capat. Ii arat Liviei cartoful „floare” si cand ii vad fata luminata stiu ca merita sa-mi storc energia decupandu-i asa. Asadar, cu trei oale dupa mine, citesc…
– Pai cum, bestia s-a transformat in print?
– Nu, printul s-a transformat in bestie.
– Cum?
– Pai, e o vraja…
– Si cum…. (zeci de intrebari…) Explica-mi…
Deduc de aici ca nu-i suficient sa citesti. Tre’ sa-l faci pe copil sa priceapa. Si in timpul asta Mihai n-avea timp sa citeasca si sa explice el, ca lucra. Gat cu cartofii, tre’ sa prajesc snitele. Ii explic sa se uite singura mai departe ca am putina treaba. Intre timp vine Liviu, fratele lui Mihai. Splendid, pot sa-l mai exploatez pe el sa faca chestii. Sta el cu ea, deseneza, ii pune alt cd cu „pisicile asocrate” eu incerc sa gatesc. Liniste de la Livi… totul e sub control. Nu-i chiar asa greu… „Rebe, mi s-au rupt pantalonii…” „Cum s-au rupt?!” „Asa, s-au rupt.” Ghici, Livi e cu foarfeca in mana. Futu-i, am uitat de ea, era intre pixuri. Gaura in pantaloni… „Acu’ ce-i zicem la mami? O sa se supere, de ce ai facut asta?” „Da’ n-am facut nimic, s-au rupt…” Urmeaza teoria chibritului privind foarfeca… nici macar nu am ac si ata sa cos gaura, nici macar nu stiu sa cos… Poate pot sa-i explic mamei ca… s-au rupt. Greseala 2: „daca un copil face liniste prea mult timp tre’ sa fi suspicios la linistea asta”.
Tisa era inexistenta in peisajul asta. In mod ciudat, Livi a inteles ca Tisa „nu e prietenoasa” si ca nu sta la mangaiat. Nici macar nu s-a obosit prea tare s-o faca sa stea la mangaiat. A inteles ca e „cu coada pe sus”…
Asadar peisaj destul de linistit, doar ca la 6 tre’ sa vina Ama cu prietenul ei si cu Aldo, catelul. L-am votat pe Aldo si nu pe pisica Mara pe principiul ca el este „mangaiabil,jucaus si iubitor de copii”. Incepand cu ora 18 trecute, iadul este la noi acasa. Tisa scuipa si se-nfoaie la Aldo, Aldo e suscitat si fuge de la unu’ la altul, miroase, sare, latra, aduce jucaria, merge tantos prin casa, vrea sa lege prietenie cu oricine… Se pare insa ca Livi nu vrea! Si nici Tisa! Cu asta concluzionez ca tre’ sa ne luam urgent o camera sa filmam ca e pacat sa ratezi momente din astea si sa le ai doar in memorie. In tot timpul asta, pe rand, eu si Mihai incercam sa prajim cartofii „floare”. Actionez: Tisa merge in birou, usa se inchide. Aldo plange langa usa, el vrea neaparat sa se imprieteneasca cu pisica. Livia sta in spatele meu „apara-ma Rebe”. Toata luma se uita la Aldo cum face spectacol. In plus, catelul mananca orice: cartofi cruzi „floare”, struguri, orice. Daca pe teritoriul lui (am fost si noi la Ama acasa) Aldo se manifestase ca un catel dragut, politicos si jucaus la noi acasa era arogant, increzator, excesiv de prietenos si hiperjucaus. A fost centrul atentiei!
Incet, incet, timid arunca si Livi jucaria sa o aduca Aldo. Si mai incet, si mai timid pune mana pe el. Eu de unde sa fi stiut ca Liviei ii este teama de catei?! Macar cumva, cumva s-au mai linistit spiritele. Ne asezam la masa si in mod curios Aldo s-a purtat exemplar. Dupa toata nebunia ma asteptam sa sara pe masa, sa faca ravagii. Ei, uite ca a stiut sa fie manierat si intelegator. La masa, faza foarte distractiva: inainte sa mancam se spune poezia- „Pofta buna! Multumim si la masa nu vorbim!” Si ne apucam sa mancam si sa povestim. Mihai discuta cu Livi:
– Si voi ce faceti la gradi?
– Invatam lectii!
– Da’ voi faceti si engleza?
– Da, ne invata Rebe!
– Ah, eu cred ca nu stii nicio poezie.
– Ba stiu!
– Ba nu te cred, zi-ne si noua un cantec in engleza.
– La masa nu se vorbeste!
Au mai fost si altele multe dar memoria imi joaca feste si nu mi le mai amintesc (deocamdata). Cert este ca am observat ca oamenii mari nu stiu sa deseneze. Imi pare rau ca nu am fotografiat „desenele” pe care le-au facut cei solicitati de Livi „deseneaza-mi un fluture”. O, nu vreti sa vedeti ce specii nemaivazute de fluturi au desenat baietii. Cat despre Aldo, ne-a aratat si ce smecherii stie el: „sezi”, „cere”, „culcat”, de-astea, de catei. Si de departe castigatoare este reactia lui la „plecam”… Cand i s-a comunicat decizia ca „mergem” am inteles de ce Ama poate sa-i spuna cuvantul doar cand toata lumea e imbracata si incaltata.
Seara e pe sfarsite, plecam si o predam pe Livi relativ asa cum am luat-o: INTREAGA SI NEVATAMATA! Ma rog, cu pantalonii taiati, cu certitudinea ca cei mai buni cartofi sunt cei „floare”, cu teama pseudo-invinsa de catei, cu niste rasfat in plus…
Cu toata nebunia, Livi era fresh ca ma punea sa „rezolvam fise din carte” eu si Mihai visam doar la pat. Liniste si somn! Nu-i chiar asa de usor sa fi mama dar e foarte distractiv. Sunt responsabilitati si daca ma descurc cu 20 de copii la clasa nu-i pe departe acelasi lucru cu un copil acasa. Am fost si eu mama pentru o zi!
Later edit: am pus si pozele
Comentarii recente