Rebe

Am ajuns si la final…

Views: 102

Mi-am adus aminte ca am furat o lingurita… 🙁 Dar nu a fost vina mea. Mi-am cumparat o inghetata la paharel si era bocna, pentru ca baietii de grabeau sa ajunga la carting pe gheata, nu puteam sa o mananc pe loc. O rog pe romanca aia de lucra la pizzerie daca poate sa-mi dea o lingurita de plastic sa o iau la pachet la care ea zice: „Ia una din asta” „Pai, cum, s-o fur?!” „Ce-are?!” „Pai, n-o platesti tu?” „Fii serioasa!”. Ma si gandeam cate linguri de la pizzerie are ea acasa… Romanians!

Despre cazare n-am decat cuvinte frumoase sa va spun. Va recomand tuturor pensiunea, are 3 stele, preturile sunt acceptabile. Am platit pentru perioada de 3-5 ianuarie 70 de euro pentru camera si din data de 6, doar 44 de euro pe camera. Micul dejun era inclus si chiar am mancat de ne-am saturat, pana pe la 4-5 dupa-masa chiar nu ne mai era foame. Cat timp ne serveam micul dejun, tanti venea sa ne faca curat in camera. Prosoape curate in fiecare zi, patul facut la linie, toate lucrurile aranjate frumos pe noptiera, laptopul asezat frumos sub masuta si hainele aranjate frumos in dulap. Dupa o vreme, a studiat tanti care ne sunt hainele de casa, pe alea ni le lasa frumos pe scaun, restul, aranjate frumos in dulap, care impachetate, care pe umeras. Noi am nimerit camera cu balcon pe ambele parti, hihihi. Pensiunea era la vreo 2 – 3 km distanta de partie insa daca mergeti oricum cu masina, nu-i problema. Si circula autobuzul, pentru care primiti un pas gratis de la tanti, deci teoretic nu-s probleme. Plus, tanti nu-i zgarcita si baga caldura ca lumea, ca dincolo, la hotelul unde stateau prietenarii, canci caldura. Si-au luat aeroterma si era cat pe-aici sa dea doamna cu coasa in ei peste noapte. In plus, mai are si o alimentara (tot a ei este) din care poti sa-ti cumperi tot felul de chestii care-s chiar ieftine, luand in considerare faptul ca totusi e statiune montana, la mama naibii. Ritter Sport- 1euro, apa plata- 60centi, painea delicioasa-1.30euro, iaurturi de 100 de feluri (ala de cafea si de alune, mmm)- 30centi. Pomana… In plus, tanti si toata familia sunt tare prietenosi. Si in ultimul plus, ne-a dat si cadou de plecare, niste chestii dulci facute local, biscuiti si din astea, ambalate frumos, super! Am si vrut s-o luam pe tanti acasa (care tanti e tinerica de fapt, draguta si parea nemaritata) cu noi…

La patinoar am semnat prezenta dar nu m-am dat. Chiar nu sunt fan patine. Eu m-am dedicat filmatului patinatorilor, intre care, unul mic ce patina de capul lui, nu stiu daca statea pe picioarele lui mai mult de 30 de secunde. Familia lui, pe margine, radea ca proasta (nu mai precizez unde). Eu il filmam, ei radeau ca idiotii. Cade picolino la un moment dat si rage de durere. Cati dinti estimati ca si-a pierdut in incident? TREI!!! Eu continuam filmarea, desi din pacate chiar cazatura fatala imi scapase din cauza unuia care ocupase ecranul cu maimutareala si Mihai cica sa termin sa mai fac prim planuri ca se uita italienii urat la mine si ca nu-i frumos. Dar ca ei radeau de pispiric cu gura la urechi era frumos???

Prin Cortina D’ Ampezzo ne-am preaumblat piciorusele si acolo chiar am vazut oameni cu bani. Tanti-le aveau blanuri de mii de euro, hainele strigau nume de firma arhicunoscute si scumpe. Insa n-am vazut aroganta si nasuri in vant ca la prietenarii nostri. Si isi mancau prajitura in picioare la bar, n-avea figuri de vedete. Cred ca aroganta si fita incep sa devina un sport national. A, si cand am fost la baie, un croat a iesit de la wc si nu s-a spalat pe maini…

La plecare, dupa cum ii sade bine calatorului, tre’ sa uite ceva si sa faca iute cale-ntoarsa, nu de alta, dar pentru noroc. Afara ningea atat de tare, echivalentul a „ploua cu galeata” nostru. Prietenul asta nostru isi uitase betele de la schiuri, adevarata polemica in masina cu gagica-sa ca cine-i vinovat pentru ceea ce s-a intamplat. Cand sa urcam panta, scuzati expresia dar e impetuos necesar a o folosi, pula urca masina. Ca ceva cu un injector care trebuia sa prinda viteza a treia sa isi revina. Asta am inteles eu, Mihai mi-a mai explicat o data sa pricep, dar asta e ideea principala. Ca s-a bulit si ca un barbat si doua femei nu pot impinge o masina in panta, in urcare, sa ne pricepem. Ne-a luat cateva ore sa iesim de pe munte cu 10 la ora… Mai conteaza, am pierdut orice sansa de cumparaturi la Viena si am ajuns in Timisoara la onorabila ora 5 dimineata, asta ca sa fie ciclul incheiat (plecare/sosire).

La Viena am mancat un snitaloc, am concluzionat ca e pur marketing pentru ca un om normal nu poa’ sa mance nici jumatate din el. In plus, mi-am amintit de ce nu-mi place Viena, sunt mult prea excentrici oamenii pentru gusturile mele. Ca au gauri peste tot si cercei in ele, treaca mearga, ca-s tunsi scurt/ras pe stanga si lung pe dreapta, accept, ca au minim 5 culori in cap, m-as obisnui, ca-s grasi ca niste porci, de la sniteloc dar ca-s urati, deformati si mutilati de-a dreptul nu pot accepta, asa le trebe daca se-nmultesc tati cu fiice. Iac, chiar nu-mi place… no offence.

Cat despre citit, am citit tot drumul in conditii improvizate. Pe sofer il deranja becul aprins in spate asa ca noroc ca am observat ca avea lanterna. Am agatat lanterna pe prinzatorul de mana si imi lumina perfect, singura problema era ca se clatina ca naiba; daca o tineam cu mana, ma durea mana si altfel era suficient de greu de urmarit. Noroc cu ceilalti prieteni din a doua masina cu care veneam, ca mi-a dat o lanterna de miner. Boierie, o puneam pe cap si n-aveam treaba. Doar daca mai zicea unul ceva de genul „uite…” uitam ca am lanterna pe cap si cand ridicam privirea blituiam soferul in oglinda… dar te-nveti dupa 2 3 urlete „termina cu lanterna aia” sa pui mana pe lumina cand ridici capul. Deci, pentru cei ingrijorati ca am ramas in urma cu cititul, stati linistiti, urmeaza si recenziile cand termin eu cu ce-am avut de spus.

Gata! Sunt la final. V-am pus si poze relevante… la galerie! Concluzionand… despre asta-i vorba, frate!

Aventuri italienesti

Views: 58

Si vine dimineata prima. Primisem de cu seara vestea ca nu exista net decat in orasul cel mai apropiat, adica la jumatate de ora de mers cu masina distanta de noi. Nu ca am fi avut neaparat nevoie de net ci as fi vrut sa pot sa-mi anunt si eu disparitia de pe blog. Nu de alta dar in noaptea plecarii nu am mai apucat sa zic nimic si mi-era asa de obraz… vad ca nu s-au intamplat lucruri tragice in absenta mea. Si hai la schi… Mergem si servim micul dejun prima data; alta veste proasta era ca nu se fumeaza niciunde dar niciunde. In aer liber, atat! A fost suficient de tragic sa nu-mi fac ritualul de dimineata, cafea si tigara, cu toate astea m-am simtit mult mai bine decat ma simt azi, miercuri, cand de dimineata am crezut ca mor de durere de gat. Revin la micul dejun… iaurt de 100 de feluri, oua fierte, sunca de t-spe feluri, untisor, gemulet, nutela, paine prajita, suc natural, lapte, cafea. Evident ca produsele aflandu-se intr-o cantitate rezonabila, romanul din noi a racnit „Asa putin, o sa murim de foame!” Nenea a sesizat ca suntem halosi iar in urmatoarele zile ne cam facea aprovizionarea, ca pentru romani. Plecam spre partie. Ne-am luat cate o cartela de 60 de euro care valora 750 de puncte, ca sa va faceti o idee, o partie urcata cu teleschiul valora 25 de puncte si urmatoarea partie 20. Eu ma uitam ca Tisa la pasari ca habar n-aveam nici macar sa-mi pun schiurile in picioare. Am gasit un instructor sexi si bronzat, doar nu puteam sa invat schi cu vreun batranel. Prima miscare a fost inchiderea corecta a claparilor si asezarea lor pe schiuri. Ne-a dus pe un delulet si ideea era sa stau pe ele. Evident dupa primele 10 minute am crezut ca mor de durere de picioare, ca pentru necunoscatori, tre sa stai cu picioarele flexate. Aiurea, imi tremurau groaznic picioarele.

Lectia unu: urcat cu teleschiul… Da, cu instructorul in spate. Din cand in cand ma mai lovea cu partea pelviana in fund; atat de stresata eram sa nu cad sau alte chestii incat nici nu am savurat momentul a zis Mihai ca am exagerat si ca nu am savurat deloc momentul. Am coborat cam pe la jumatea partiei. De aici incepe distractia. Am uitat (intentionat sau rea vointa) sa va spun ca mai era cu mine una bucata printeasa. Centrala era de-o aroganta iesita din comun, ocupatia de baza am intuit ca era fata la parinti, nu m-am sinchisit sa fac conversatie cu ea, nu de alta dar nici pentru ea nu s-ar fi cuvenit sa discute cu un literat ca mine. Instructorul dragut, face conversatie ca de unde suntem, printeasa da o replica memorabila „But we are not like that” „How?” intreaba pertinent italianul. „You know, with all the scandal…” „Scandal???” italianul siderat. „Yes, the scandal!” „What is scandal”… il lamureste fatuca intr-o engleza academica ca cum si ce, ca cum romanii care face netrebnicii in Italia. Raspunsul si devierea de la subiectul principal nu merita consumul mainilor mele pe tastatura…

Ne explica omul care-i treaba cu plugul. Pricep au ba, ma gandeam ca nu conteaza, mai am cateva minute si scap. Buuun, mai o tura zice italianul. „No” refuz eu delicat, „yes” replica gura lui cu dinti albi. „Shit” cam asta a fost motto-ul meu pe timpul excursiei. S-a prins de mine, nu s-a prins, cert e ca restul zilei m-am parcat la barul de vis-a-vis la vin fiert. Partea proasta era ca stateam singura ca restul se cam dadeau ca stiau si nu ca nu mi-ar placea mie solitudinea, insa n-aveam carte la mine, plus ca fumam afara. Mi-am facut curaj sa ma dau singura pe teleschi, ce putea fi asa greu?! Am cazut de suficiente ori incat sa se sature ala de baga teleschiul intre craci la oameni de fata mea umila. Nici macar ochelarii nu puteam sa mi pun pe ochi, sa nu-i mai vad lui privirea, ca ma temeam ca nu mai vad naibii nimic in fata. Si cad si nu-i usor sa te cari in patru secunde cu schiurile si caciula si ochelarii din fata celui care urca linistit in urma. De aia pandeam sa fiu singura… Sa am timp sa ma carabanez de pe pista. Asta ca sa nu mai mentionez ce priviri ingaduitoare imi aruncau aia de-si tineau bine porcaria intre picioare si urcau pe langa mine. 🙁

Prima zi a fost extenuanta, seara ne-am gasit o pizzerie unde lucra o romanca, super frumos, primitor si ieftin. Atmosfera misto, de aia mi-a placut acolo ca radeai tare ca tontul si nimanui nu i se parea deplasat. A doua zi, chinuie-te Rebecca sa te ridici din pat. Mai cu hop, mai cu hei, am reusit. In secunda in care am ajuns pe partie si m-am dat de cateva ori singura, am hotarat ca pot si eu, ce naiba, iti trebe doar antrenament si buna vointa. Plus ca am tras cu urechea pe la altii si am auzit ca daca te enervezi, cu draci se duce dracu’ tot schiatul. Bine de stiut, cazi, te ridici dar orice s-ar intampla, nu te enervezi. Si cadeam… In timp ce cadeam si ma ridicam plina de optimism si de zapada am constatat ca stiu sa cad. Ii auzeam pe altii cum se vaicare in jurul meu si am concluzionat ca partea cea mai grea din schi, cazutul, am dibuit-o. Cazi frumos, nu te ranesti. Pe partie era un alt barulet… na, aici chiar ca era tare placut sa cheltui euroii pe vin fiert, batea soarele, oamenii se bronzau, fumai… nicio grija. „La ora 1 ai ora de schi” ma anunta senzual Mihai. „Mistoooooo” chiar nu eram pregatita, eu ma pregateam de alcoholizare, nu de altceva. De data asta singura! „Are you ready, Rebecca?” intreaba italianul. „No” zambesc dragalas. „Seriously…” „No” acelasi zambet gingas. Nu prinde aluzia si dai la ski. Cum s-a desfasurat lectia nu prea imi amintesc, cert e ca-i auzeam pe alti intructori zicandu-le ucenicilor „Brava” eu am primit trei amarati de brava intr-o ora. El explica, eu ziceam doar „ok” atat am comunicat intr-o ora. Nu-mi venea mie sa cred ce putin vorbeam, eu tata oratoriei si palavragelii. „Ihi si ok” cam atat a fost conversatia. La nivel de teorie totu-i clar insa in practica era jale. La un moment dat am intrat cu asa viteza in el incat am zis ca unul din noi sigur lesina… Dar totu-i bine cand se termina cu bine. Cat am priceput, clar a fost, bine ca mi-a placut ca la cat de antisport sunt eu, aici am atins performante uluitoare. Si restul zilelor am facut tot ce mi-a aratat ala, am calarit partiile alea doua de erau satule de mine. Singura parte proasta ca n-am mai apucat sa invat cristianele alea, desi eu aveam permanent o viteza ametitoare. Cand imi dadeam drumul pana jos nu ma opream… ii cam speriam pe aia din jur, ce sa faci, riscul meseriei.

Mai ciocneam pe cate unul, apropo de asta, La un moment dat, se opreste unu sa-si astepte gagica, eu cu viteza ametitoare coborand, calculez ca n-am cum sa-l evit, cumva- cumva iau niste curba, insa din schi era clar ca-i ciuntesc. Ajung in dreptul lui (in aceeasi viteza) si zic „Ooooo, shiiiiiiiiiiiiiitttttttttttt” la care el se intoarce spre mine cu fata schimonosita (eu evident ii ciocnisem oleaca din schi) si cat il tin plamanii, maimutarit „Ooooo, shhhhiiiiiitttt”. Na, pai am urlat ca sorry dupa el, da’… macar eu ma dadeam, gagica-sa era tot stationata. Mai cadeam, mai ma ridicau oamenii cumsecade. Dar amuzante erau mutrele lu’ aia de ma macaralizau „Are you ok???” „I’m fineeeeee”. N-ai treaba… si ca sa dau citat din prietenii buburesteni „despre asta-i vorba, frate”. Cu expresia asta ne-am chinui timp de 10 zile. Orice faceai, despre asta era vorba… frate!

In rest, am mai fost sus de tot cu telecabina la 3000 si de metri… frumos de tot. Schiorii mai buni sau mai nebuni se dadeau de acolo, de sus. Eu am ramas cu privitul. Tot acolo era si o capeluta cu o sfanta Magdalena sau ceva de genul si am lasat si eu un mesaj de iubire (trebuia sa-i scrii sa-ti apere familia si sa-i lasi un obiect personal), eu am lasat adresa blogului si i-am desenat o inimioara. Sper sa se bucure cand vede. In ultima zi ne-am carat pe alte partii, ca cica astea erau expirate deja. Nu mai povestesc in cate telescaune am urcat si coborat, ca deja le pierdusem numarul. Evident ca mi-am scapat o manusa din telescaun… s-a dus Mihai sa o recupereze, ce sa faca?! Peisaje de vis, multi nemti, croati mai multi, oameni amabili care te scot din zapada, vin fiert excelent si un bombardino (whiskey si lichior de ou si rom- bautura galbena din poza) pe masura!

Cat despre cazare, cumparaturi si altele de mi le amintesc maine… iar punem niste reclame si tragem maine concluziile. Sa ne-auzim de bine… despre asta-i vorba! Poze la galerie!

Inceputuri de an!

Views: 52

Ramasesem la noaptea dintre ani. Bine ca ne-am salvat, vorba Vaniei. Despre 1 si 2 nu prea am multe amintiri, beata nu eram, pesemne ca le-am dormit. Ar avea sens pentru ca eu ma ghidez dupa principiul „o viata am si pe-aia o dorm”. Stiu ca in data de 2 am deportat-o pe mirifica pisica Tisa la bunica mea. Cu patru plase la pachet. „Aici e patutul, tre’ sa doarma langa calorifer. Aici e patura, preferabil pe calorifer. Astea sunt bobitele… astea-s de dinti, astea-s de draci, de laci. Aici e…”. O vedeam pe bunica-mea cum isi rotea capul in incercarea de a memora instructiunile. Intorsi acasa, ghiciti ce am facut.Cu-ra-te-nie! Nu de alta dar era impetuos sa gasesc casa curata la intoarcere. Si ce daca am dat cu aspiratorul la 3 dimineata?! N-am deranjat pe nimeni… Oricum plecarea era la ora 4 asa ca ce rost mai avea sa dormim?!

Problema a fost la bagaje, stiam ca mergem cu un alt cuplu care este expert in umplerea masinii cu propriile bagaje, asa ca a fost socant sa aflu ca doar doar un costum jumate de schi ocupa un geamantan. Am reusit performanta a doua bagaje mari, doua micute, doua plase plus clapari plus schiuri. Plus ghiozdan. Plus alte haine groase luate pe noi, tinute in mana. Idea principala este ca am impartit bagajele si pe la altii mai moderati ca altfel sigur vedeau hainele Italia, noi nu. Plecarea s-a intins undeva pe la 5 trecute cu mult, nu de alta, dar prietenul nostru este vestit prin punctualitatea-i. A zis 4 jumate, 5 a fost. Ca ceasurile elvetiene de precis! Purcedem la drum cu alte multe masini, oprire la benzinarie sa bea unul o cafea, oprire la benzinarie sa faca altul pisi, oprire sa se scobeasaca unul in ureche, oprire sa tragi aerul de dincolo de granita. Ne miscam rapid, ce-i drept. Si cel mai fain a fost cand ne-am oprit sa facem asigurarile. N-am stat o ora cel putin, nu, ca era important oricum, tanti trebuia sa faca niste caligrafie (daca unul ar fi suferit un accident si nu se distingea numele?!). Eu am insistat ca ne-a facut si astrograma pe 2008 (individualizata, evident) dar nimeni n-a gustat gluma. Erau de centru… Ei radeau intre ei, nu cu noi, astia scornitori de revolutie. No offence, n-am nimic cu capitala, am cu aroganta si parvenitismul. Am mai rasuflat niste glume (proaste, evident) si pe langa faptul ca nu mi-am facut cunostinte, am reusit performanata de a fi ignorata chiar in momentul vorbirii. Si asta nu-i putin lucru, ca eu mai si dau din aripi si folosesc o paleta larga de intonatii. Buuun, it should be fun! m-am incurajat, noroc cu mine ca rad singura la glumele mele, altfel… de altfel si acum mai zambesc la treaba cu astrograma. 🙂

Drumul a fost o relativa competitie, cine o calca, cine-i primul, cine face pisi cel mai lung, cine-i cine cel mai cel. Ne-am ratacit unii de altii, evident, la sapte masini nici nu ma asteptam la altceva. Am traversat Ungaria si Austria si finally Italia. Aici zapada, munti, urcat cu fugit de cur (de masina, ce v-ati gandit), hotarat pus lanturi pe roti. Am trecut printr-un oras, nu mai stiu cum il chema, ma rog, o statiune unde fiecare casuta/viluta/pensiune/ce-o fi/brad/copacel/arbust/lista deschisa erau impodobite. Dar impodobite, nu chiciozitatile afisate de primarii nostri amarati. Stateai cu gura deschisa si in afara de UAU nu iesea nimic. Acum stiu cum este in poveste! Exact ca intr-un basm… toate erau aurii, nu avea fiecare dupa bunul plac culori, totul era la fel iar in ferestre stateau craciunite si braduti impodobiti. Meritul arhitectului peisagist- citat din Mihai. Cu toate astea nu m-am indragostit de Italia. In Belgia cand am pus piciorul am simtit ca vibrez cu fiecare adiere, aici imi placea, admiram, cascam gura si ochii dar n-am rezonat… Ciudat, desi era feeric si n-am mai vazut asa ceva decat in desene animate. Un vis, insist…

Finalmente, am ajuns la hotel. Noi stiam ca suntem cazati la alt hotel decat ceilalti, nu era foarte ingrijorator pentru ca ni se spusese ca suntem doar la 2 km distanta de ei. Si cand am vazut cum sar sacalii (am generalizat, nu trebuia, unii dintre ei) sa-si ocupe camera, nu mai stiam daca or sa ne ucida sau nu. „Eu am zis ca o vreau pe aia, eu o iau”. Sfinte, si nu erau copiii… Era dezolant sa vezi maturi (cica) disperati sa-si ocupe locul pe undeva. Toti eram obositi, ca era vreo 10-11 seara, la toti ne trebuia la baie dar totusi… sa fim rezonabili. In fine, am ajuns la noi la hotel, tanti ne astepta. N-am putut sa adorm pana nu am desfacut bagajele si le-am aranjat frumos in dulapioare… Si de aici incepe distractia!