Updated on februarie 26, 2008
Sceneta mortala!
Views: 57
Ieri, Muza l-a contactat pe scriitorul Ioan Usca. Nu s-a mai lasat mustruluita de acesta si si-a facut datoria intru totul. Inspiratia s-a concretizat intr-o opera de larga audienta si care promite celebritatea tuturor celor implicati. Autorului in primul rand, personajului principal Cenusareasa alias Eu si personajului secundar, un Fat Frumos cu nume incitant. Mi-am permis sa imprumut sceneta de la tatal creator, nu de alta dar este prea grozava pentru a nu o impartasi cu cititorii. Distractie placuta si… aveti link sa mergeti si pe pagina dansului, nu de alta dar comentariile stranse sunt demne de luat in seama: http://ioansorin.blogspot.com/2008/01/cenureasa.html
Multumim Muzei dar mai ales scriitorului pentru opera ce va deveni in curand mediatizata la adevarata valoare:
Socotesc povestea Cenusaresei ca fiind indeobste cunoscuta, astfel ca nu voi mai plictisi cu redundante. Foarte pe scurt, in basm se arata cat de bine te poti simti cand ai pe cine persecuta, dar si aceea ca, uneori, lucrurile pot scapa de sub control si lua o intorsatura nasoala…
Dar, daca oarecand, pana sa se precipite evenimentele, a mai fost, totusi, putin amuzament, sunt si persoane care, prin constructia lor, fac aproape imposibila orice jubilare in ceea ce le priveste. Astfel sunt varsatorii de februarie pe care, macar ca ai vrea sa-i persecuti, iti cam lipsesc mijloacele practice prin care sa realizezi acest nobil deziderat.
Intre varsatorii de februarie cei mai cunoscuti se numara (nu, nu Gica Hagi!) Rebecca. Aceasta si-a torturat, prin firea sa libera si limba cel putin ascutita, daca nu chiar spurcata, inca din copilarie bunica, mama si sora. Cand intr-o familie sunt toti componentii cat de cat normali, recalcitrantrul este sanctionat fiind repartizat la feluritele corvezi casnice, pana-i vine mintea la loc. Cu varsatorii de februarie, insa, chestiunea e mai dificila deoarece, fara sa le-o ceri, se apuca sa gateasca, sa dezinfecteze, sa mature ori sa aspire, sa lustruiasca, sa brodeze, sa faca cumparaturi si multe, multe altele… Cand zici ca or fi ostenit, o iau de la-nceput, iar in rastimpuri te mai gratuleaza cu cate-o vorba. Nu-ti mai ramane decat sa-i suporti asa cum sunt si, din cand in cand, sa mai zici si tu, mai mult ca sa te autoamagesti, cate ceva:
– Da’, mai taci odata din gura!
Ori:
– Bine ca le stii tu pe toate!…
Si alte stereotipuri din astea care, oricum, nu rezolva fondul problemei.
Ajunsi adulti, varsatorii de februarie, asemeni multor semeni apartinand si altor zodii, incearca sa socializeze sau, ca sa nu deformam realitatea, ies in lume.
Dupa acest sablon, a ajuns si Rebecca la o petrecere la care un voinic se baga imediat in seama, recomandandu-se:
– Domnita, permiteti sa ma prezint. Amoraritei. Flavius Amoraritei. Numele meu vine de la Amor…
– Vine de la dracu’! – puncta Rebecca. Vine de acolo ca o morarita a tras candva un bastard… In fine, nu cred c-o fi fost chiar ma-ta…
Cavalerul inghiti in sec si se gandi sa schimbe subiectul:
– Nu iesim putin afara? Aici, iata, e si fum, plus muzica asta… E ceva tampit sa topai pe astfel de muzica!
Rebecca simti ca i se face mila, astfel ca replica:
– Dintre doua tampenii posibile, imi pare mai rational sa topai…
Flacaul, dupa doua rateuri, decise sa treaca la terapia de soc:
– Sunteti foarte, foarte frumoasa!…
– Multumesc. Pacat ca nu-ti pot raspunde cu acelasi compliment… – raspunse varsatoarea, privind rece in odaie, dupa vreun cunoscut ratacit.
– Dar, frumusetea-i trecatoare… – continua individul meditatiile.
– Asta ai constatat-o pe ma-ta, ori pe doamna? – intreba noua Cenusareasa oarecum mecanic, caci nu parea dornica de a primi un raspuns.
– Totusi – insista narodul -, constat la dumneavoastra anumite lacune comportamentale si logice…
– Logic ca le constati, nu esti primul… – spuse ea, privind la ceas, dupa care continua: E miezul noptii, trebuie sa plec.
Si, in parfumul noptii de primavara, Rebecca porni catre casa, ca sa ceruiasca parchetul si sa mai puna-n randuiala una-alta…
Profitand de scurta absenta a noii Cenusarese (numita astfel in mod oarecum impropriu), bunica, mama si sora se mai usurau, imaginand o lume mai buna:
– Ei, daca lumea ar fi un blog, am mai avea ce sa-i facem si asteia. Pe blog, totusi, mai poti sa banezi, mai scoti din blogroll, mai tragi o vorba de dulce… Da’ asa?…
Oftand, concluzionara:
– Ce sa-i faci? N-ai ce-i face…
Updated on ianuarie 21, 2008
Un cantec pentru copii
Views: 63
Maine invatam un cantecel dragalas pentru copii. Rog toata lumea sa fredoneze impreuna cu noi! Nu-i greu deloc… haideti baietei si fetite…
Posted on ianuarie 20, 2008
A innebunit lumea cu lepsele…
Views: 44
Am vrut si eu acum in weekend sa vad ce mai scriu altii. Pe nu stiu cate bloguri gasesc doar lepse… Chiar nu mai au nimic de zis?! Mi se par atat de aiurea si lipsite de inspiratie multe dintre lepse. Care-i treaba cu ele?! Daca intereseaza pe cineva ceva despre tine exista mailul pe care se poate intreba direct. Daca vreau eu sa informez cititorii asupra unui aspect, scriu un post. Atata timp irosit cu lepsele, parca e un oracol de clasa a 5-a pe care tre’ sa-l completezi. Am sa inventez si eu 50 de lepse si la dau mai departe:
Care-i culoarea preferata? Pe cine iubesti? Esti stangaci sau asa prost scrii tu de obicei? Ce prezervative folosesti?... numai porcarii… Saptamana asta cu asta ma ocup, cu o antileapsa…
Updated on februarie 1, 2008
N-o citi daca esti prost, Tibor Fisher
Views: 68
As modifica titlul daca as putea, N-o citi ar fi fost de ajuns. Cartea asta are o psihologie buna in titlul, am fost tentata chiar s-o cumpar, slava Domnului ca nu am facut-o. M-am uitat pe net dupa ea si vad ca a fost o carte foarte mediatizata, fara nicio legatura cu calitatea scrierii. M-am plictisit teribil citind-o si as recomanda-o altora doar din pur masochism.
Cartea are sapte povestiri, una singura mi-a placut. Ori erau mesajele prea profunde si nu le-am dibuit eu, ori cartea e slabuta rau. L-am halit pe bucatar, prima dintre povestiri, ne prezinta un soi de perspectiva asupra snobilor. Jim nu face parte dintre ei si totusi printr-o imprejurare de fapte ajunge sa-si petreaca un concediu cu ei. Frustrat ca n-are bani incearca sa se adapteze… nu am inteles nici pana la final ce cauta el printre ei. Am presupus ca autorul avea de fapt niste prieteni snobi pe care a fi vrut sa-i atinga subtil insa n-am prins ironie, sarcarm, aciditate asa cum imi indica in recenzia de pe coperta. Nici macar n-am ridicat spranceana. Am trecut la povestirea doi, Portretul artistului ca mortangiu cu spume la gura. Aici, la fel, dezamagire. Ceva cu unul care se dadea criminal si in functie de atrocitatea crimelor povestite interlocutorilor diversi primea comisioane, o bere, o aluna, o maslina. Concluzia, cu cat e mai violent actul mortii cu atat sunt oamenii mai largi la punga si mai impulsionati sa ia exemplu. Ma rog, asa sunt toate, absurde. La restul povestirilor v-as povesti cu drag continutul insa nu l-am retinut. Una dintre povestiri, Gheata asta-seara in inimile tinerilor vizitatori prezinta cateva momente din vremea proaspetei revolutii din 1989 inceputa in Timisoara. Nimic important de comunicat… Ultima dintre ele Imi place sa fiu omorat sa zicem ca a fost ceva mai interesanta. Mi-a placut personajul feminin, Miranda este o femeie foarte hotarata, joaca barbatii de degete, stie atat de bine ce vrea incat nu se da in loc in a calca pe oricine-i sta in cale. Tipa face stand-up comedy si mi-a placut teribil umorul ei. M-am regasit in personaj. O chestie foarte interesanta este ca-si pierdea continuu penseta, ajunsese sa-si cumpere a opta penseta deja… Pateam si eu de multe ori sa se joace cineva cu mintea mea si sa-mi cumpar a nu stiu cata oara cate ceva care se incapatana sa dispara; cand esti calm insa totul are o explicatie, de examplu, brichetele dispareau intotdeauna in buzunarul unui bun prieten…
Cam asta despre mult mediatizata carte. „Manifest pentru literatura adevarata, culegerea de povestiri a lui Tibor Fisher este o reusita a gen(i)ului parodic” este atat de usor sa manipulezi masele printr-o singura propozitie, daca eram snoaba chiar m-as fi laudat ca am citit cartea. Asa, oftez si ma gandesc: de ce mi-am pierdut timpul?!
Comentarii recente