Posted on martie 8, 2008
8 MARTIE- La multi ani, mama!
Views: 53
Niciodata nu m-am identificat cu sarbatoarea asta. Intotdeauna am dedicat-o mamei. Mamelor! Nu am considerat-o a fi „ziua femeii”. Nici macar nu ma sinchisesc sa caut in istoricul ei pentru a afla a cui este de fapt. Pentru mine este clar ca buna ziua. De ce as vrea sa-i dau un dar mamei mele si sa astept in schimb un dar de la ea?! Pentru ca si eu sunt femeie iar logica este simpla! Mi s-ar parea aiurea, este ziua ei si punct! Florile si darurile le merita cu prisosinta! Sunt ale ei pentru ca, poate nu am timp sau inspiratie sa-i daruiesc lucrurile si vorbele pe care le merita, zi de zi (desi ma straduiesc sa o fac) iar 8 Martie este ocazia perfecta pentru asta, este o confirmare a tot ceea ce simt pentru ea.
La gradinita, evenimentele astea sunt speculate din plin. Saptamana trecuta am muncit impreuna cu copiii sa facem martisoare vreo doua zile in schimb, toata saptamana asta, de luni pana vineri, am muncit la surprize pentru mama. Am invatat un cantecel si o poezie, am discutat despre cum am putea sa ne bucuram mama zi de zi dar mai ales de 8 Martie, am facut o felicitare pe care am lipit inimioare multe, am pictat o inimioara, am lasat pusici pe felicitare, am facut o lucrare colectiva care a iesit grozav. Paranteza: maine o sa primesc aparatul foto, restul cadoului meu de la Mihai de ziua mea si o sa pot sa va arat toata munca noastra de peste saptamana. Am facut clasica poza comunista, cum o numesc unii, un cadru cu flori si intr-un cerc, chipul copilului. Mi-am facut si eu poza cot la cot cu copiii pentru ca am si eu pe mama mea, am facut si eu felicitare si inimioara pictata pentru ca un dar facut de mana mea valoreaza mult mai mult decat orice altceva. In fiecare an ii daruiesc ceea ce lucrez cu copiii iar ea se bucura si lacrimeaza. Ma intreaba in fiecare an la fel „asta ai facut tu cu copiii?” probabil de emotie, probabil ca ramane an de an surprinsa sa inca mai sunt un copil si simt ca atare. De fiecare data are lacrimi in ochi si niciodata nu zice (asa cum zice ori de cate ori ii dau un cadou material) „dar nu trebuia sa te cheltui, mai mama”. E singurul cadou care nu costa si care aduce lumina in ochii ei. E facut de mana mea pentru EA! Iar pozele comuniste de care va povestam, evident, sunt puse la vedere si toata lumea zice „Doamne, ce idee are si Rebe, sa se pozeze ca si copiii”. Nu sunt inca un copil? Cat timp mami va fi in preajma mea, tot copilul ei ma voi numi, indiferent de cat de femeie sunt! Iar 8 Martie este ziua ei, nu a mea!
Femeile din jurul meu au vreo doua modalitati de a-si petrece ziua, fie cu partenerul, fie singure. Cunosc persoane care considera ca 8 martie trebuie sarbatorit intre fete, ca este ziua lor. O sa vedeti prin oras fete galagioase asezate la o masa, care exulta. Se uita lasciv la orice barbat care intra pe traiectoria lor vizuala, sunt curajoase. Daca le iei separat, niciuna n-o sa mai aiba nimic de zis, dar astazi, de ziua lor au „tupeu” ca sa zic asa. Acum pot merge la striptease, acum pot prinde funduri masculine in mana, acum pot suiera printre dinti, acum se pot manifesta. Luni, or sa vina la servici cu un zambet afisat pe fata sau cu capul plesnind de la atata bautura. Dar nu vor mai fi curajoase, nici mai galagioase, nici emanand sexualitate, nicicum. Vor fi acelesi femei plictisite si framatoare in asteptarea lui 8 martie de anul viitor.
Mai sunt femeile care stau cu sufletul la gura sa vada ce le-a pregatit partenerul. Este o zi de manichiura spa, este un masaj prelung, este o zi de inot, este o schimbare de look, este o cina gatita de el… Lista e lunga dar nu foarte diversificata pentru ca barbatii nu sunt chiar spontaneitatea intruchipata. No offence! Este ziua lor! Este important ca ceea ce au primit anul trecut sa nu mai primeasca anul acesta, cum se vor putea lauda la servici „Tu ce-ai primit de 8 martie? Al meu mi-a dat… al meu mi-a facut… al tau…?” Este pura competitie, ce-ai primit tu si cum te fac eu pe tine cu „surpriza mea”.
Mai este o categorie, cele care petrec impreuna cu partenerul. Fie ca el gateste in casa, fie ca este seara dansanta, fie ca e cina romantica in oras, fie este zi de cumparaturi. Ideile variate din nou, nu foarte tare. Conteaza daca 8-le asta se suprapune cu un meci de orice fel, preferabil fotbal, asta este dovada iubirii supreme. „El a renuntat la Steaua/ Dinamo ca sa iesim in oras la cina romantica cu lumanari.” „Vaiii, asta chiar te iubeste, fata!” El ii va deschide usa masinii sa coboare, el va intra primul in restaurant, el va da ajuta, galant, la datul jos al hainei iubitei, el ii va aseza scaunul… el va face totul ca la carte pentru ca toti ochii sunt pe el. Este o competitie, un test… multe relatii se destrama pentru ca barbatul cade testul lui 8 Martie.
Pentru mine 8 Martie este ziua mamei mele! Chiar acum o s-o sun si o sa-i spun „la multi ani”. Pentru ca si ea ma suna de 1 Iunie sa-mi zica „la multi ani”. Nu ma intereseaza 8 Martie asta pentru mine, nu vreau nimic din ceea ce nu fac de obicei. Cumparaturi fac atunci cand am timp, o haina care-mi place mi-o cumpar din bugetul familiei oricum, o bluza faina care i-a placut lui Mihai pentru mine o primesc oricum ca o surpriza oricand o va vedea, masaj imi va face ori de cate ori ma doare spatele sau ma alint, la salon merg aproape saptamanal, in oras iesim cand ni se face dor, mancare comandam daca nu avem chef sa gatim, de gatit gatim mai tot timpul impreuna, la restaurant iesim cand avem timp, dragoste facem cand simtit nevoia, iubirea ne-o aratam in intimitatea casei la foc continuu, de alintat ne alintam excesiv. Paranteza: chiar mai inainte eu ziceam in culmea alintarii: „Ce ma tot sacaie pisica asta cu iubirea, sa pleaca la tine, ce ma tot bazaie” iar Mihai, somnoros, cu mainile in sold in mijlocul casei: „Ce tot nu mai imi vine somnul asta la ochisori ca vreau sa dorm”… Dar nu, trebuie sa-mi refuz toate astea si sa-l astept pe Valentin sau 8 martie pentru a primi dovezi de iubire? Sau tre’ sa ridic stacheta si sa astept mai multe cu ocazia lor?! 8 Martie nu este pentru mine azi, este zi de zi. Eu pentru mine am ales ziua de azi sa ma uit la filme si sa citesc. Dar voi spala si vasele, voi face si putin curat iar Mihai va praji niste gratare si cartofi, ca de aia ne-am cumparat ieri sase halci de muschiulet, ca ne era pofta. Iar daca deseara va iesi el in oras este pentru ca vrea sa se-ntalneasca cu prietenii iar eu voi sta acasa. Si daca voi iesi cu el va fi in pofida dorintei mele, va fi pentru ca toti vor iesi cu partenera, doar n-o sa-l las singur, ce-or sa zica astia „ce prietena are si el, de 8 martie ea-i la striptease si el saracu’ e singur”. Ati inteles ideea?! 8 Matie este o aparenta, este „ce zic altii despre…”, este „ce trebuie sa fac sa vada altii” si daca pentru unii este „asa am simtit eu sa fac cu adevarat” cinste lor. Dar pentru mine e tot ziua lu’ mamica mea!
P.S.: Nu vreau sa jignsc pe nimeni cu postul asta. Am vorbit din ceea ce am vazut in jur si din punctul meu de vedere. Nu judec pe nimeni dar nu ma intrebati pe mine „ce-ai facut de 8 martie” ca eu va spun „ce fac de obicei” si voi o sa fiti frustrati si barfitori ca nu am respectat niste canoane. Daca eu o sa va intreb pe voi „ce-ati facut de 8 Martie” este ca sa imi confirm teoria si pentru ca sunt curioasa, de anul trecut primesc ceva noutati sau alternativele sunt tot alea?! Daca nu o sa va intreb nimic este pentru a nu mai alimenta mitul asta. Mai bine ne-am suna mamicile sa le spunem ceva frumos, pentru cei care nu o fac zilnic, pentru ca nimeni nu e vesnic si macar atat ne ramane de facut, sa o pretuim, pentru ca uneori va fi prea tarziu. Dar nimeni nu stie asta pana n-o simte pe propria-i piele, nu-i asa?! Despre Mama este vorba, nu despre altceva! La multi ani tuturor mamelor!
Updated on martie 6, 2008
Ca apa pentru ciocolata, Laura Esquivel
Views: 43
Cartea: De foarte mult timp nu m-am mai relaxat atât de tare cu o carte. Ca de obicei, recenzia de pe copertă nu avea mare lucru de spus, de fapt, nu ştiu de ce mă mai mir pentru că nu este prima dată când recenziile de pe coperta cărţilor din Raftul întâi, Humanitas, nu zic mai nimic sau… şi mai distractiv, zic aiurea. Am început cartea cu gândul că este o carte uşoară şi o s-o termin repede. De citit, adevărat, am citit-o rapid, însă, nu a fost lectură uşoară.
Romanul a cunoscut un real succes, vânzându-se în peste 4.5 milioane exemplare şi beneficiind de ecranizare. Ideea în sine este captivantă şi originală. Fiecare capitol reprezintă o lună a anului, această temporizare nefiind legată de acţiunile desfăşurate. Începe cu ianuarie, se finalizează, aşa cum ar fi şi firesc, cu decembrie. Fiecare lună a anului prezintă câte o reţetă; ingredientele sunt enumerate la începutul capitolului, urmând ca acţiunea propriu-zisă să se combine cu modalitatea de preparare a reţetei. Acestea variază, pot fi Prepeliţe pe petale de trandafiri, pot fi Tarte de Crăciun. Dar toate sunt gătite cu pasiune şi lacrimi, dacă nu chiar suferinţă. Pentru gospodinele pasionate dar mai ales pentru gurmanzi, reţetele pot fi puse în practică, ingredientele sunt accesibile. Va lipsi evident savoarea dată de amplitudinea evenimentelor romanului, de suferinţa personajelor însă cu siguranţă va ieşi o masă pe cinste.
Firul poveştii surprinde un obicei şocant, intrigant, stupid, nejustificat (cum vreţi să-i spuneţi) al unor familii din Mexic: fiica cea mică nu se poate căsători sau avea cel puţin o viaţă proprie deoarece îi este ursit să aibă grijă de mama sa până la moartea acesteia. Frustrant, enervant, părtinitor încă de la primele rânduri. Tita, fiica cea mică a unei familii mexicane, se află în această situaţie ingrată şi evident, pentru un curs intrigant al epicului, se va amoreza de un tânăr, Pedro. Acesta, în încercarea de a-i fi cumva aproape iubitei sale năpăstuite, se însoară cu sora ei, Rosaura. Ochiul ager şi intuiţia Mamei Elena nu pot fi însă înşelate, aşa că, orice contact între cei doi este îndeaproape supravegheat. În poveste sunt implicate şi cele două surori, Rosaura, sacrificata, privată de tainele căsătoriei pentru că ea intră într-un joc din care nu poate ieşi învingătoare şi Gertrudis, rebela, cea care nu îndură militaria şi despotismul Mamei Elena şi fuge de acasă. Personal, cred că acesta este singurul personaj care va ieşi victorios până la final. Există ceva fatidic şi dramatic în istoria şi evoluţia fiecărui personaj. Există elemente de poveste, de basm, de fabulaţie în fiecare capitol, culminând cu ultimele două în care fantasticul abundă. Probabil asta este fascinţia întregii poveşti. Spuneam despre carte că este „pentru gospodine” dar în sensul bun… are ceva de telenovelă dar incită în acelaşi timp… te pune pe gânduri.
În primă fază a fost şocant pentru mine să vizualizez cu ochii minţii elemente de basm, în condiţiile în care m-am obişnuit cu romanele poate nu realiste dar pragmatice. După care am trepidat în aşteptarea îmbinării dramei trăite de personaje, dramă susceptibilă de a fi reală, cu o poveste… şi toate într-o reţetă delicioasă, cu gura făcută pungă.
Dramatismul şi servilismul fiecăruia dintre personaje vă invit să-l descoperiţi, ar fi păcat să stric savoarea romanului cu un rezumat. Pe tot parcursul lecturii am simţit frustrare… am simţit dorinţa de a mă ridica din pat şi de a găti vreuna din reţetele prezentate… am simţit lacrimi în ochi imaginându-mi tot absurdul situaţiei… am simţit relaxare… am simţit că mă pierd în fantastic… am simţit uşurarea finală… fiecare personaj şi-a reglat conturile cu sine dar şi cu cei din jur. Îmi plac teribil finalurile clare, când autorul cărţii face el dreptate între personaje, nici nu mai contează dacă sunt finaluri fericite sau nu. Iar finalul ar putea fi „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe” dar asta decide fiecare.
Filmul: Va urma…
Updated on aprilie 26, 2008
Noi si noi reclamatii… (partea a doua)
Views: 74
Ramasesem la povestea cu Domo. Vineri seara, ora 18.30 intram in Domo cu banii pregatiti sa achitam televizorul luat la Craciun. Mai cascam gura pe la alte chestii, in jur de 18.40 ne indreptam spre birouasul de la intrare intru achitarea produsului. TV-ul era luat la oferta, in sistemul „iei acu’ platesti la pulivara”. Daca nu platesti pana la o data scadenta, treci pe rate. Eram in data de 29.02 stiam din contract ca in data de 1.03 intram pe rate deci era vital sa achit.
– As dori sa achit si eu un produs, spun amabila si zambitoare.
– Nu se poate, veniti maine, raspunde la fel de amabila Mama Ranitilor, asa cum am poreclit-o pe domnisoara ochelarista, ca data trecuta consola pe toata lumea si isi ironiza colegii „mai, copii” desi ea insasi este un fat.
– Nu pot sa vin maine, azi e data scadenta, zambind sarcastic.
– Nu stiu, colega de la rate nu-i.
– Ma bucur, dar pana la ce ora era programul?
– Pana la ora 19 dar s-a simtit rau si a trebuit sa plece, zice ranjind.
– Zau??? E ora 18.40 si eu vreau sa platesc produsul.
– Nu se poate, zambind ironic.
– Ba trebuie sa se poata ca eu nu plec de aici pana nu platesc. Eu nu ma intorc maine sa achit si chiar daca as face-o, intru pe rate ca am termen scadent 1 martie.
– Pai daca ea nu e?!
– Luati dumneavoastra banii, de exemplu si faceti maine actele in absenta mea, va dau imputernicire sa semnati in locul meu sau vin eu si semnez in alta zi, ranjesc ironic cu toti dintii.
– Nu se poate, ea tre’ sa va faca actele.
– Naspa!!! Ca eu azi vreau sa platesc!
– Stati… stati… Se intoarce si da telefon „Alo, bla, bla, bla, poti sa o incasezi pe o doamna ca uite… bla, bla, bla… ca Irina a trebuit sa plece la o nunta… bla, bla, bla”. Se intoarce victorioasa spre noi:
– S-a rezolvat! Mergeti la Kaufland in Circumvalatiunii si achitati. Va incaseaza domnisoara… Mesterela sau cum naibii o chema. Dar sa ajungeti inainte de 8 ca pana la 8 jumate sa gate toate actele.
– ZAAAAAUUUUU???? Ca eu nu am alt program?! Eu ma deplasez asa dupa bunul plac al telefoanelor d-voastra… ce rapid ati rezolvat. Eu nu ma duc la niciun Kaufland. Cand anul trecut am vrut sa platesc la alta filiala Domo nu s-a putut, acum se poate??? Ca domnisoara Irina tre’ sa fie la nunta?! Vreau sa platesc aici si acum!
– Dar daca d-ra Irina nu e???
– Nu este problema mea, d-ra Irina trebuia sa stea la servici pana la ora 19.
– Dar fiti intelegatori, ca ea o suplineste pe o colega care este in medical si lucra 12 ore pe zi.
Mihai, enervandu-se:
– Cum lucra 12 ore cand ea nu-i la lucru?
– Dar fiti intelegatori…
– Tot eu sa fiu intelegatoare??? Nu vreau sa fiu inteegatoare, ca de asta nu merge nimic in tara asta ca nimeni nu-si vede de treaba lui. Daca ai program, stai la program. Nu faci ce vrei tu si tot eu sa fiu intelegatoare. Sa fi stat pana la ora 7 si gata! Sa se-ntoarca, nu stiu, nu e problema mea.
– Acum, hai, lasati, ca si d-voastra ati venit pe ultima suta de metri… zice ironica de-a dreptul si cu fata schimonosita.
– Asta-i buna!!! Eu vin pana la ora 7 oricand! Nu ea este victima aici… EU SUNT!!!
– Eu ce sa fac daca d-voastra nu vreti sa platiti la Kaufland?! nu inceteaza cu sarcasmul.
– Haide sa-ti spun programul meu de asta seara: ora18.45 platesc rata, cobor in Real sa fac niste cumparaturi ca vin prieteni la seara de film, la ora 8 prietenii vin sa ne ia cu masina… Sa zicem, nu mai fac cumparaturi, lasa dracu’ seara cu suc si popcorn, ma duc la Kaufland… dar nu am masina. Iau un taxi ca n-o sa ajung pe jos, sun prietenii sa nu mai vina la Real sa vina la Kaufland dar cu atentie! Ca trebuie sa ma incadrez in ora 8, daca nu, pleca si cealalta d-ra la alta nunta! EU SA FIU INTELEGATOARE??? Eu vreau sa platesc un produs… ma plimb cu milioane la mine ca stimata d-ra Iri nu-i sa-si faca treaba, ca-i la nunta!!! Ma rog, reclamatie unde pot face???
– Dar chiar nu se poate discuta cu d-voastra frumos…
– Nu, ca nimeni nu-si vede lungul nasului. Vreau sa fac reclamatie!!!
Intre timp un baiat rosu ca racu’ la fata ma invita sa scriu reclamatia la o masa alaturata. Incep si scriu, el ma ajuta, ma bombane si-mi dicteaza ce sa scriu. Stiu eu prea bine ce s-a intamplat! Daca imi tremura mana pe pix este de nervi, nu de nestiinta. Scriu… imi expun problema: ca de ce tanti Iri nu-i la lucru in timpul programului, ca eu cum explic compului ca e vina lu’ Iri ca eu nu am platit azi, ca de ce anu’ asta se poate plati si la alt magazin Domo decat la cel din care ti-ai luat produsul, apoteotic concluzionez ca „astept raspuns”. Cer numar de inregistrare… nu este… Nu aveti si voi un caiet, ceva?! Nu tinem! N-are rost… Vreau o stampila si o copie xerox. Copia xerox a durat mai mult,ca trebuiau si baietii din spate sa vada despre ce-i vorba doara. Plecam…
Cumparaturi rapide in jumate de ora. Borcane sparte, cazute de pe banda pentru ca porcaria aia de banda pacii are usita cu opritor cazator… deci… mizerie… peste tot! Vine taxi „CALC-O”! Circulatie innebunitoare prin oras, comitere de ilegalitati pentru a ma incadra in ora 8, 10 lei cheltuiti cu folos pe taxi… bine ca Iri era bine mersi! Intru alergand in Kaufland Domo. Imi iau fata de draguta, doar tre’ sa platesc pana la urma:
– Buna seara, m-a trimis de la….
Toti angajatii stateau ciorchine in jurul unei mese. Guri cascate la „nebuna scandalagioaica”.
– Dar a zis ca nu mai veniti, raspunde ofuscata stimata ‘ncasatoare de bani.
– Nu a fost o concluzie definitiva. Nu stiam daca ajung sau nu, plus ca d-ra nu este „transmitatorul” meu. Era vital sa stie ea daca vin sau nu?!
– Sigur ca nu, doar ca…
– Doar ca am venit. Pot sau nu sa platesc?
– Da, sigur. In timp ce tanti emotionata completa porcariile alea, ma gandesc ca hai, sa fiu si eu intelegatoare si neagresiva.
– Imi cer scuze ca va tin peste program, am spus chiar foarte sincera.
– Dar nu ma tineti, ca eu pana la 9 lucrez.
– Zaaauuuuu???? Si tanti de ce ma grabeste pe mine sa ajung pana la 8 fix, sa gonesc ca nebuna taxiul prin oras??? Si Iri de ce a plecat la 7 daca programul e pana la 9?
– Pai, Irina suplinea o colega si ea acum are alt program dar stiu sigur ca lucra pana la 7, nu v-a pacalit.
– Nu lucra nici pana la 7 ca daca lucra macar pana la 6 jumate nu mai eram eu aici…
– Gata, astea-s actele! E si 10!!! DE CE TANTI AROGANTA A ZIS SA TERMINAM PANA LA OPT JUMATE??? E gata in zece minute treaba…
– Nu stiu… Doriti sa va fac o copie, sa fiti sigura ca este totul in regula???
– Bunnn, eu zic sa mai stam la taclale pana la jumate ca sa fie precisa presimtirea stimatei.
– Hah hah hah, rad aia de stateau ciorchine la masa….
A doua zi, astept. Astept! Nu sunt sunata, evident. Sun eu:
– Bla, bla, bla, de ce nu am fost sunata asa cum ar fi fost normal?
– Pentru ca eu v-am zis sa-mi lasati numarul de telefon si d-voastra ati uitat, zice baiatul butoias.
– Zauuu??? Si pe contractul meu nu puteati sa va uitati, nu? Ca nici nu sunt in baza de date…
– Na, bine, ii zic la seful sa va sune.
Intre timp evident suna telefonul meu in draci, ratez telefonul de la Sefu’. Sun inapoi:
– Bla, bla, bla, turui eu.
– Va rog frumos sa ma lasati sa vorbesc, ca doar eu v-am sunat, zice el arogant.
– Imi amintesc precis ca EU am sunat deci pe banii mei vorbim. Adevarat ca el parca a murmurat ceva cu sa ma sune inapoi dar cu bombanitul a ramas.
– Dar care e de fapt problema? Ce vreti de fapt? incearca el placa gresita cu mine, Tata Arogantilor!
– Ce vreau de fapt???
– Eu nu va inteleg, contractul d-voastra era pana in data de 10 martie oricum.
– Asta-i ultima si-i buna. Serios? eu fiind total confuzata si rusinata in cazul asta.
– Da, pana in 10 era, oricum aveati timp, de asta nu pricep care-i problema. Plus, ati platit am inteles deja, de asta nu pricep ce vreti.
Norocul meu ca sunt prea desteapta, brusc ma redresez:
– Daca ati putut vedea pe contract Data Scadenta curios ca n-ati obsrvat si Numarul meu de telefon. De platit, da, am platit si asta mi-e neclar Cum anume a fost posibil acest lucru daca anul trecut era de neconceput si astept niste Scuze… Eu sunt victima aici, nu Domo, nu Irina! Ma linisteste partial treaba asta cu data de 10 ca ma simt si eu vinovata, prea le-am accelerat dar asta nu scuza plecarea Irinei… bla, bla, bla.
– Acum, lasati, nu tre’ sa fiti d-voastra de vina, ca, na… Tanarul sef de magazin imi explica cum ca: Iri nu este angajata Domo ci Estima Finance si ca Area Managerul ei a invoit-o oricum, incepand cu ora 18. Acum incepe sa fie pe viata si pe moarte.
– Estima Finance zici? Si de ce tanarul AREA MANAGER care a invoit-o pe Iri nu ma suna sa rezolve cu mine asta? Ca si asa mai aveam o problema nerezolvata cu ei de cand… ii impui capul omului cu alta problema de-a mea cu Estima.
– Da, uitati, eu va cer scuze in numele managerului de la Estima. E bine asa?
– Nu, nu e bine. Nu accept scuzele d-voastra. Nu doresc sa-si ceara scuze un sef de magazin Domo pentru ca un Area manager de Estima nu se sinchiseste sa o faca. Si-a mai cerut si in alte ocazii tot seful scuze pentru incompetentii care mi-au zgariat masina de spalat si care au fost impertinenti, tot sefu’ a rezolvat sa primesc manual in limba romana la produsele cumparate ca alti angajati incompetenti nu s-au simtit sa o faca, la garantia pentru frigider tot asa… Nu vreau scuzele d-voastra!
Acum presupun si eu ca omul credea ca-s dusa rau de acasa si dorea sa-si ceara scuze cu de-a sila doar, doar ma linistesc. Cireasa de pe tort:
– Dar daca isi cere scuze d-ra Irina pentru incident o sa i le primiti? Uitati, chiar acum ma indrept spre ea…
– Buna ziua, bla bla. Iri imi explica: se simtea foarte rau, doar ea stie de cate ori a fost la baie sa vomite fara sa stie colegii, cat de greu este sa suplinesti o colega aflata in medical, ca era prima data cand pleca mai repede, ca de obicei sta peste program, ca… isi cere scuze din tot sufletul pentru neplacere. Scuze si-a cerut de doua ori minim… de patru ori maxim. Hmm… parca ma simteam mai bine. Finalul este grandios:
– Transmite-ti la stimata colega imbarligatoare ca n-ati fost la nunta ci ati vomitat, ca ea asa mi-a prezentat situatia. Foarte colegial din partea ei, chit ca era asa, chit ca nu era adevarat. Eu, ca si client nu trebuia sa stiu partea cu nunta.
– Va mai asteptam si alta data… Speram sa va putem ajuta in continuare cu produsele dorite, bla, bla.
– Ma rog, nu stiu daca se numeste ajutor neaparat, sa nu intram iar in polemici. Cert este ca ne vedem la Pasti, ca doar atunci aveti iar promotia asta?! Cel tarziu la Craciunul urmator!
– Sigur ca da!
Probabil mi-a urat sa mor in chinuri… Altceva ce sa-mi doreasca?!
Contracul chiar era pana in 10, m-am uitat si eu atent. Ce sa faci?! Nesansa… ceasul rau… pisica neagra… caz tipic de ghinion… Fiti tari pana la capat!
Posted on martie 3, 2008
Intalnirea cartilor
Views: 87
Evenimentul asta a devenit obisnuinta pentru mine. Duminica, indiferent de cum se anunta ea, va fi petrecuta intr-un cert mod. Impartind si luand carti. Nici macar nu ma intereseaza ca ploua, ca ninge, ca-i timp de plaja sau orice altceva. Prietenii mei nu stiu exact despre ce-i vorba dar stiu precis „ca-i ceva cu cartile”. Lume nu foarte multa comparativ cu data trecuta. Carti bune am luat, spre deosebire de data trecuta. Am luat multe, multe la numar, vreo sapte. M-am si apucat aseara sa citesc din ele. Ce sa va povestesc?! Ca s-a vorbit foarte mult despre carti si ca, la modul general, eu am vorbit iar foarte mult. Despre zborul meu cu avionul, despre absenta mea la intalnirea bloggerilor, despre Amsterdam si Bruxelles, despre filme, despre copii. I-am ascultat si pe altii, nu va ingrijorati. 😉
In rest, ma bucur intotdeauna sa-i revad pe cai care mi-au devenit familiari. Am observat si o chestie discriminanta la mine, proaspat ajunsa, mestecand in cafea, arunc priviri in jur si flutur mana in semn de salut personal celor pe care ii stiu deja. Nu e cu intentie, e cu drag. Cum sa nu-i flutur mana domnului Usca, cel ce se afla intr-o forma de zile mari, Carinei care venise in ciuda ametelii specifice duminicii, lui Richie si Cameliei care au zis ca mi-au simtit lipsa la bloggeri, Tomatei pe care, ca un facut, o intrerup intotdeauna in prezentarea cartilor, neintentionat, lui Danutz cu care m-am contrat pe Saramago, lui Marius pe care am uitat sa-l stresez cu intrebarea „da Timea de ce nu vine?”, lui Mihai cu care am stat de vorba foarte mult data trecuta, deci… Incet, incet o sa-i cunosc pe toti participantii. De Ama si Dan nici macar nu mai mentionez ca-i vad atat de des incat… am si copt-o de o vizita la Amsterdam…
Iata lista participantilor:
Alexandra Hopota
Gloria Cioloca
Cristian Popa
Dana Sabie
Daciana Draghia
Alina Valea
Lucian Mircu
Andra Jebelean
Felicia Ghica
Lavinia Jurca
si
Concluzia este clara: eroul moare la final!
Updated on martie 2, 2008
Noi si noi reclamatii… (partea intai)
Views: 60
De la coletul cu draci care a facut furori intre cititori, prieteni, cunoscuti am mai avut prilej de alte reclamatii. Tot ce vreau eu sa fac este nu sa caut scandal dar sa-si respecte fiecare indatoririle pentru ca in tara merg lucrurile prost din cauza oamenilor, macar atata lucru pot face si eu, sa reclam nelegiurile si nesimtirea. Sunt satula sa fiu calcata in picioare de nesimtiti, sa fiu pachet de nervi si sa ridic din umeri „Asta e!”. Ba nu, pentru ca…
1. In urma discutiilor aprinse cu cei de la editura Polirom, joi parca, am primit un telefon de la o domnisoara in care am fost anuntata ca cele doua carti care data trecuta nu erau pe scoc dar pe care eu le-am platit deja imi vor fi expediate, fara a mai plati taxele postale SI pe adresa corecta. Multumesc… deci se poate… si civilizat!
2. De ziua mea fac comanda la pizza 3 plus 1. Prietenii recomanda pizza Las Vegas. Sun si comand, intreb cam cat costa, mi se raspunde ca 30 si ceva. „Pentru 4 persoane” zic eu. „In regula, deci o pizza Las Vegas Family”. Ma rog, nu stiam de care pentru ca nu mai comandasem de la ei. Rog sa dea baiatul bip cand ajunge in fata casei sa coboram sa luam pizza pentru ca e destul de complicat sa ajunga el la noi. „In cat timp, va rog?” „In 40 de minute”. La un moment dat, dupa maxim 20 de minute, primesc un apel de pe un numar de Orange, apel destul de lung. Treaba era in jurul orei 19 deci putea fi oricine, ca de cand vand diverse chestii suna telefonul meu continuu. Apelul era lung, nu erau trecute cele 40 de minute deci putea fi sau nu, baiatul cu pizza. Cu telefonul in mana ies pe geam si studiez, nu vad nicio masina, stau cateva secunde, inchid geamul. Suna telefonul din nou, ies iar pe geam, raspund la telefon, il vad pe baiat. „A, scuze ca am raspuns, da, va vad ca ati ajuns, acum cobor.” „Na hai odata” replica el intr-un sictir si o sila profunda. POFTIM??? Cum vine asta??? Apucasem sa inchid telefonul. Coboara Mihai sa ia mancarea cu precizarea „adio bacsis”. Vine Mihai cu pizza… ghiciti cat a costat?! 51,5 roni. CAAAT??? Sun evident inapoi la pizzerie:
– Buna seara, tocmai am primit o comanda de la dumneavoastra si am doua probleme cu ea. Prima, legata de pret. Ce este topping 1 cu 8 lei, ce este topping 2 cu 6 lei si ce este topping 5 cu 6 lei? Dumneavoastra la telefon ati zis ca e in jur de 30 de lei, acum e 50 de lei. Daca stiam asa de la inceput, luam 4 pizza si sigur ne saturam toti.
– Pai, da, ca pizza Las Vegas costa 28 lei, adica blatul si cascavalul de deasupra si restul reprezinta continutul de la Family.
– Adica Las Vegas de fapt este doar blat??? Si atunci de ce am primit eu toppingul asta ca poate eu doream alte ingrediente pe ea, in schimbul a o tona de ceapa?
– Pai ca asa ati zis, Family.
– Nu, dumneavoastra ati zis Family, eu nu stiam ca sunt mai multe la alegere, am crezut ca pizza de patru persoane e standard si-i zice Family, eu nu am fost informata ca POT alege alt topping. In plus, atunci de ce cand eu v-am intrebat cat costa ati zis ca in jur de 30 de lei cand ea de fapt costa in jur de 50 de lei, ca daca eu stiam toate astea, sigur nu o comandam in varianta asta.
– Dar poate unii vor Las Vegas simpla.
– Sunt sigura ca multi dintre cei care comanda vor sa primeasca un blat cu cascaval la 28 de lei!!! Nu va dati seama ca-i absurd?! Daca vreunul prost ca mine zice vreau Las Vegas si atat, d-voastra nu le precizati toate detaliile astea, sa nu ramana ala idiot cand vede ca a dat 30 de lei pe un blat cu cascaval???
– Paiiii, ba da…
– Si atunci eu de ce n-am fost informata si am primit Family ca si cand asta era singura pizza de patru persoane?
– Da, aveti dreptate…
– Da, am! Sigur ca am! Ca eu acum trebuie sa mananc ceapa si alte chestii care poate mie nu-mi plac sau la care poate sunt alergica, in conditiile in care puteam sa aleg. Puteam sa aleg si toppingurile sau alte trei pizza in loc de una proasta mare. Acum eu ce ar trebui sa fac?! Sa nu mai comand vreodata de la d-voastra si sa spun tututror ca sunteti neseriosi?!
– Da, aveti dreptate. Imi cer scuze si daca vreti o trimiteti inapoi. Ne cerem scuze…
– Macar atat! Sigur ca nu o trimit inapoi ca murim de foame dar nu a fost cinstit ce ati facut. Cu asta incheiata trecem la problema numarul doi. Baiatul care a adus pizza sa-si revizuiasca atitudinea ca el nu mi-a facut mie cinste cu pizza, nu m-a ajutat sa-mi leg sireturile si nici macar nu a servit vreodata pizza cu mine din aceesi farfurie sa-si permita sa-mi spuna „na, hai odata”. Nu „na hai odata” ca d-voastra ati spus ca in 40 de minute si el a venit in 20. V-am zis sa dea un bip, el a sunat de-a dreptul. Eu nu aveam de unde sa visez ca el este din moment ce in fata casei nu i-am vazut masina. Eu de unde sa fi visat ca el ajunge mult mai repede? Nu ca n-ar fi laudabil gestul insa asta nu-i permite lui sa-mi zica „na hai odata”. In plus, imi cer scuze ca l-am iritat raspunzandu-i pe telefonul de servici, care de aia e de servici ca-i platit de altcineva decat de el. Daca asta a fost motivul iritarii…
– Am notat ceea ce mi-ati spus d-voastra ca pe o reclamatie si maine dimineata o sa anunt pe seful. Da, nu este frumos ce a zis, o sa vada seful ce s-a intamplat.
Concluzie: A doua zi, o doamna m-a sunat si intr-o conversatie de cateva minute si-a cerut scuze in numele baiatului de patru ori. Ca baiatul a recunoscut ca a bombanit insa a facut-o mai mult pentru el. „Da, atunci trebuia sa inchida inainte telefonul si oricum il auzeam ca eram pe geam”. Ca era obosit si ca, da, nu era o scuza pentru a fi nepoliticos dar ca a recunoscut ca nu trebuia sa vorbeasca asa, ca pe viitor „in caz ca mai doriti sa comandati de la noi” o sa fie atent sa nu mai comenteze la nimeni pentru ca nu este frumos sa se comporte asa, indiferent cat de grabit sau obosit este.
Concluzie personala: As fi preferat ca baiatul sa-si ceara scuze personal pentru ca am o vaga banuiala ca el a mai adaugat si cateva injuraturi dupa ce a fost mustrat. Faptul ca cineva s-a obosit sa-si ceara scuze este un gest frumos si imi da mie incredere ca lucrurile pot merge inspre bine. Nici macar nu ma intereseaza daca baiatul a fost sau nu mustrat, ma intereseaza ca am fost luata in serios si ca mi s-a spus ceea ce as fi vrut sa aud. Deci se poate…
3. Incidentul de la Domo… soldat cu o reclamatie scrisa este pe departe mai savuros decat cel cu pizza… in partea doua.
Comentarii recente