Rebe

Cu calm, cu calm…

Views: 61

Noroc că mai am nişte simţ al umorului:

Discuţie cu un fost coleg. Locul desfăşurării- un club de fiţe. Momentul- undeva în jurul dimineţii. Starea personală- uşor tulburată de aburii alcoolului:
– O să-ţi dau cartea mea de vizită aşa cum fac cu curvele proaste pe care vreau să le impresionez.
– Să ştii că nu m-ai impresionat.
– A, nu, că nu era vorba despre tine.
 Asta din categoria ‘toate femeile sunt curve, cu excepţia mamei şi surorii mele dar să nu uităm că şi ele sunt femei’.

Întâmplare cu un taximetrist ilegalist. Chem două maşini. Timp de sosire, 4-5 minute în faţa Casei Tineretului. Apare primul, pare de treabă, afară ploua de rupea, omu’ intră cu maşina aproape de intrarea clădirii. Cedez maşina doamnei care era cu mine, că aşa era politios. Mă gândesc ‘dacă nenea ăsta pare aşa de treabă, a doua maşină care tre’ să vină sigur va conţine un specimen’. Mai trec vreo 5 minute, deci 10 total, apare şmecherul meu. Parchează maşina la capătul clădirii. Mă claxonează ca pe curve. Mă fac că nu-l observ, mă întorc cu spatele. Iese din maşină, mă fluieră. Continui să mă fac că nu îl văd. Ţipă, răcneşte, claxonează, flutură aripile. Toată strada se uită. Ok ‘ai câştigat’, mă gândesc. Mă îndrept spre maşină. Intru, salut:
– Unde doriţi?
Dau locaţia.
– Doriţi bon fiscal?
– Nu ştiu, doriţi să-mi daţi?
– Hăhăhăhă, pfff! Cu şapte lei e bine?
– Cred că sunteţi glumeţ. Nu ştiu dacă până la mine acasă costă 4 lei.
– Eu nu ştiu… Pfff (zâmbind larg şi generos).
– Vă spun eu că circul des cu taxi. Hai daţi drumul la ceas.
 Pe prima intersecţie unde trebuia să facă stânga o ratează. Nu ratează în schimb galbenul la semafoare, aşteptăm roşu, apoi delicat trecem pe verde. Nu ratează toate fetele de pe stradă în urma cărora suspină. Încetineşte în dreptul tuturor, le admiră, suspină, pufăie de plăcere.
– Dacă dincolo n-am făcut stânga, ce-ar fi să facem acum pe strada asta?
– Pffff! zâmbind.
– Zâmbim de ce?
– Că nu se poate, e interzis. Nu vedeţi semnu’?
– Nu, că eu nu-s şofer.
– Pffff! Uite-l doamnă acolo sus! E obligatoriu înainte.
– Daaaa, sigur că da.
Înaintăm, savurăm în continuare funduri de domnişoare.
– Sper că măcar aici facem stânga.
– Ştiu eu unde e.
– Da, doar că am cam ocolit oraşul.
– Pffffff!
Mergem, la un moment dat, o ia pe linia de tramvai.
– Acu’ de ce aţi comis o ilegalitate când puteaţi să mai mergeţi o stradă şi ajungeam la destinaţie?
– Asta nu-i aşa periculoasă ca aia care aţi vrut dumneavoastră. Pfffff!
Gata, am ajuns. Total de plată…
– 5.5 lei domnişoară.
Îi dau 10 lei, aştept rest.
– Aţi văzut că nu-s patru lei? Pffff, încântat până la orgasm.
– Nu, că ne-am cam plimbat. Da’ nici 7 nu sunt.
– Îmi daţi mărunţi că n-am să vă dau? N-am decât trei lei.
– Nu vreau trei lei.
– Da’ n-am să vă dau. Pffff, el zâmbind în continuare.
– Nici eu. Cât vreţi mărunţi că deja mi-aţi mâncat juma’ de suflet? Pffff!
– Na bine, îmi întinde 5 lei. Vă dau aşa.
– Vedeţi că ne înţelegem? Pfff, eu zâmbind în continuare.

În urmă cu un an mi-am depus CV-ul la un ONG. M-am întâlnit cu domnul într-un cadru relaxat, pe terasă la un suc, că sediul era în renovare. Am discutat multă vreme, el era super încântat de augusta mea persoană. Am stabilit că vom colabora. N-am mai auzit vreodată de el până săptămâna trecută când îl văd la grădi. Îi amintesc că ne cunoaştem, găseşte bla bla că de ce nu m-a mai sunat. Seara la 10 sună telefonul:
– Sunt X. Ne-am văzut la grădiniţă.
– Mă văd zilnic cu prea multe persoane să mă prind care dintre ele sunteţi.
Îmi aminteşte, este cel cu ONG-ul…
– Mai sunteţi interesată de colaborare că eu aş dori să mai colaborăm.
Săptămăna asta nu, îi explic că deocamdată am prea multe pe cap dar poate pe viitor. A doua zi mă sună la 11 noaptea. Nu i-am răspuns pentru că dormeam. Oare era tot despre colaborare?! Nu m-a mai sunat de atunci.

Sună telefonul:
– Bună, sunt X bla bla bla, sunt de la o firmă de asigurări, bla bla bla, ce-ai zice de o colaborare?
– Eu am fost agent firmă de asigurări X, m-am lămurit care-i treaba, nu doresc, mulţumesc frumos de ofertă.
– Eu zic mai bine să treceţi pe la sediu, să vedeţi despre ce este vorba şi apoi luaţi o decizie.
– Fizic nu am timp, chiar dacă aş vrea.
– Atunci pe săptămâna viitoare.
– Nu ştiu ce o să am de făcut pe săptămâna viitoare dar nu cred că o să am timp. Eu nu mai am timp nici să fac duş, de pensat nici nu mai poate fi vorba. Nu mai doresc nimic, vreau doar puţin timp să pot petrece cu familia mea.
– Dar nu aţi aflat comisioanele…
– Pot să am milioane cu care dorm la cap, când nu mai am timp pentru prietenul meu şi pisica mea mă lasă rece câţi bani pot face. Eu am trei proiecte, ale mele, care la rândul lor mi-ar aduce bani dacă aş avea timp să mă ocup de ele. Dar nu am timp…
– Atunci vă sun peste o săptămână, bine???
– Cum vreţi, cum vreţi… 

Sună telefonul la ora 10 fără 10 seara:
– Domnişoara MOHL? (foarte afectat)
– Nu, domnişoara MOL.
– Mă rog, Mol. Dumneavoastră aveaţi şedinţă azi la partid la ora 6! De ce nu aţi fost?!
– Pentru că la ora 6 jumate am fost la şedinţă privind votările, la partid. Era puţin cam dificil să mă multiplic.
– Aţi fost, hmmm (total neîncrezător). Atunci eu de ce nu v-am văzut?
– Poate pentru că erau 70 de persoane şi eu mă remarc mai greu în mulţime???
– Nu ştiu, suspicios până la epuizare. La ce sector sunteţi?
– Habar nu am că nu m-a preocupat să aflu.
– Vedeţi??? uşor satisfăcut.
– Nu-i relevant. Sunt în grupa doamnei X şi am stat lângă o doamnă blondă. Am stat până la ora 8. Îmi pare rău că nu m-aţi remarcat.
– Nu ştiu, nu ştiu. (agresiv) Atunci poate puteţi să-mi explicaţi de ce e dosarul dumneavoastră încă la mine?
-Poate pentru că vi l-am dat eu personal?! Aveam o cifră greşită la CNP şi dumneavoastră urma să-mi corectaţi delegaţia.
– A, da, da, da.
– Aveam 88 şi era…
– 82!!! El prompt.
– Chiar 83, dar e în regulă.
– Da, staţi liniştită că vă sun eu mâine să vedem cum facem să vă dau delegaţia corectată înapoi.
Nu m-a mai sunat de atunci dar o să rezolv eu până la urmă. Nu scuze, nu nimic!

Cât tu ai lipsit…

Views: 56

Acest post are direcţie precisă. Pentru a evita plictiseala sau confuzia recomand necitirea lui. Publicarea lui pe privat ar fi fost o soluţie însă când am fost eu enigmatică?! Arar… 

Introducere: Şi vineri ai plecat. Cât să fi fost ceasul?! Vreo 6-7, habar n-am, că oricum Marius întotdeauna zice un sfert de oră la modul relativ. Îmi pare rău că nu ţi-am făcut eu sandviciurile dar dacă tu ai insistat că te descurci şi eu n-am sesizat ironia, înseamnă că aşa a fost. Ce rost avea să le fac eu oricum, din moment ce tu ştiai cum îţi plac?! Mă rog, o doză de mister ar fi fost în plus dacă puneam eu osul, nimic mai mult, exista însă riscul de a-ţi fi pus cine ştie ce chestii în plus sau în minus şi apoi te enervai pe drum ‘uite şi la asta ce şi-a bătut jos de sandviciurile mele’, apoi cine ştie, te lovea durerea de stomăcel… nu ştii niciodată. Pare simplu ‘fă tu sandviciurile’ dar pe drum când mori de foame şi descoperi exact muştarul la care tu faci alergie, nu-i mai aşa de fani. De ce să ne complicăm inutil, nu?! La asta m-am gândit şi eu când am stat pe mesingiăr în timp ce tu ungeai feliile. Nu m-am bucurat că pleci prea tare, oricum erau doar patru zile, doar că am zâmbit uşor satisfăcută. Cât ne costă să fim sinceri? Ieftin, zicea cineva.

Conţinut aproape halucinant (neinteresant pentru cititori): După ce ai plecat, te-am bârfit un pic cu Tisa. De ce să nu recunosc?! Ea a zis că poa’ să stea noaptea şi ziua-ntreagă fără restricţii pe geam, eu am zis că beau ca porcu’, aşa de-nceput. Ceea ce s-a şi întâmplat de altfel. Că mi-am scos sticla de Jack, am turnat în pahar şi peste am binecuvântat cu nişte Redbull. Primul pahar a fost mişto rău. Uitasem ce bun este un vischi neîndoit. Mai ştii când eram tineri şi ieşeam în oraş şi ne rupeam în figuri, sucul ne stătea în gât, nu mergea decât Jack cu Redbull. Cât dădeam pe 50? 300?! Că nu mai ştiu, doar nu plăteam eu vreodată. Bun, îi aveam pe ăia 500 de rezervă da’ nu mă băgam vreodată în ei, doar eram tratată cu respect! S-a dus traiu’ cu mălaiu’ că acum ne rupe pisica portofelu’. Deci am băut… acolo eram. Am purtat conversaţii pe mess da’ cu mâna pe inimă îţi zic că-s citibile. Poate una e uşor deranjantă dar… cu măsură. Zic eu! Acum ia în calcul şi cantitatea de alcool din sânge că dacă judeci o faptă tre’ să-i analizezi întreg contextul. Am plâns, că doar ştii că mă ia valul de nefericire. Am râs, că doar ştii că fac pe maimuţoiul. Am flirtat, că doar ştii că tre’ să-mi confirm eul sau cum naiba se numeşte tendinţa mea exhibiţionistă. Da, da, da, aud de la tine zi de zi chestii romanţoase pe care toate invidioasele şi le-ar dori să le audă, da’ de la alţii e mai intrigant. Nu-i o scuză, ştiu, atunci dăm vina pe alcool. În plus, ar trebui să iei în calcul şi fapta pe jumătate recunoscută! Acum clipesc senzual din gene… mă vezi, nu?! Hai că sunt drăguţică foc… Nu ştiu pe la cât m-am culcat, mă rog, am adormit, nu ştiu pe la cât m-am trezit. Parcă ţi-am dat mesaj, sper! Sâmbăta am petrecut-o anost din punctul altora de vedere, dar pe gustul meu. Am citit!!! M-am delectat cu umor fin rusesc! Am şi suferit alături de Andreea, n-am apucat să-ţi povestesc despre ea, e eroina lui Băgău. O poveste de viaţă am trăit alături de ea, o lecţie de viaţă am primit cu ea împreună, o palmă peste ceafă, lacrimi de frustrare, resemnare, apoi un final fericit. Şi o mâţă care m-a uimit. Ziceam că noi când ne despărţim o să ţi-o las ţie?! M-am răzgândit, nu te supăra dar îţi amintesc că eu am vrut-o şi tu ai zis că o dai pentru o sumă bunicică, doar să n-o mai vezi. I-am zis şi eu multe dar sâmbătă ne-am împăcat. Bine, poate nu ne despărţim noi doi, că e şi asta o şansă… Eu zic doar aşa, prin absurd. Doar ştii că eu sunt realistă. Hai, gata, nu mă mai înjura în gând că ştii că te tachinez.

Deci sâmbăta e gata. Am comis-o şi am dormit în sufragerie. Am făcut dezastru în cameră, pahare cu suc, poate chiar suc vărsat, mâncare prin pat, cărţi împrăştiate, haine peste tot, murdare, curate, nu mai contează. Pisica mi-a ţinut isonul şi a făcut deranj coadă la cot cu mine, să ştii. Ba chiar a lăsat păr peste tot. A dormit cu mine, ca de obicei, după tiparul specific paiţian. Cu capul pe pernă…

Duminică am încercat să mă trezesc matinal deşi nu prea am reuşit. Am reuşit în schimb să fac ultimele dezastre prin întreaga casă, inclusiv am vărsat scrumiera plină cu mucuri pe covor, mi-a scăpat pur şi simplu. Dacă până ieri picase bomba doar în sufragerie, azi reuşisem să cuceresc noi teritorii, baie plină cu haine, prosoape, farduri… dormitor plin cu nu mai ştiu ce… biroul tău înţesat cu loţiuni de corp, creme, ştii tu, tot tacâmul. Mi-am luat plăsuţa, am trecut pe la Simo să iau aparatul să pot face poze (aparat care evident nu avea bateriile încărcate deci canci poze), am luat un taxi că evident eram în întârziere. La schimb, obişnuit, eu ‘agresivă’, Vania ţinându-mi isonul, bârfele ţi le zic personal să nu-mi ridic lumea-n cap, dacă mai e posibil aşa ceva. Întâlnirea fu gata la foc rapid, undeva la 6 jumate eram deja acasă. Şi eu m-am mirat să ştii… Câte cărţi am luat? Destule! Stai liniştit că le-am aşezat deja frumos în noua mea bibliotecă, nu le mai las împrăştiate în toată casa. Sper… Despre seara de duminică n-am amintiri interesante, probabil am ars-o iar pe mess.

Luni, hop la lucru. Obişnuit, copii, flori, iubire, ştii tu! Pentru Tisa a fost nasoală ziua asta. N-am avut timp de ea. Dar am fost o drăguţă, deşi nu prea aveam timp, am scos-o afară olecuţă. Iar seara a avut loc întâlnirea celor patru graţii. Ne-am mutat locaţiile, să nu prindem rădăcini. Am râs până la epuizare, am reconstituit evenimente, am pus memorii la încercare, am făcut liste şi teste, am băut în cinstea noastră şi a partenerilor noştri… Aici sunt prea multe de povestit. Finalul este unul fericit, spun eu, că ochii nu mint şi că cinci ani petrecuţi împreună nu se ştreg niciodată, că poate nu ne-am cunoscut atât de bine cum credeam dar că niciodată nu e prea târziu. Am stat ca în adolescenţă pe bordură şi am povestit despre suflet; spre deosebire de atunci, ‘am agăţat’, ceea ce nu se întâmpla aşa uşor când eram tinere, băieţi simpatici foc. Deci maturizarea e bună la ceva, să răspunzi politicos şi să întorci arogant spatele. Păi ce, ei cred că-i chiar aşa uşor?!

Să te trezeşti marţi după doar trei ore de somn face ca ajunsul în timp util la servici să fie practic imposibil. Iar cheful de muncă e direct proporţional deci ce face o educatoare şmecheră când vrea să tragă chiulul elegant? Merge în parc cu copiii! De peripeţiile din parc iar e prea mult de spus, oare pe cine seamănă copiii ăştia aşa deştepţi, educaţi şi descurcăreţi?! A, da, pe doamna lor modestă din fire. De restul zilei nu-ţi mai povestesc ca să te ţin în suspans. Cert este că n-am făcut nimic din ceea ce aveam de făcut, nu curăţenie, nu mâncare, nu nimic. Pierderea timpului preţios, cam aşa era, nu? Cu certitudine am petrecut mult timp vorbind la telefon… tipic… Şi am ieşit cu mâţone la plimbare! Undeva în jurul orei 7 8 m-a pocnit un somn în moalele capului încât a trebuit să mă culc cu necesitate. De pe la 11 am înviat. De ce aş mai dormi în noaptea asta dacă mâine oricum trebuie să fiu la grădi la 6 jumate. Nu întreba, întreabă pe directoarea ce-s cu orele astea fabuloase. Chestia nasoală este că bomba dezastrului încă mai e în casa noastră. După un lung brainstorming cu Tisa am ajuns la următoarele concluzii:

1. Curăţenie fac cu scepsis, dau cu aspiratorul maxim 15 minute astfel încât dacă deranjez pe cineva să creadă că el are coşmar, doar nu aş da eu, cadru didactic serios, cu aspiratorul la trei dimineaţa!!! Doar n-am înnebunit!

2. Supă de roşii nu-ţi mai fac că oricum tu o mănânci ca să-mi faci mie bucurie, nu pentru că ţi-ar plăcea în mod deosebit. Da, bileţelul de pe frigider nu-i o glumă, chiar nu e nimic în el cu excepţia ouălelor şi muştarului. Da, pâine nu am luat că oricum nu mâncăm. Felul doi nu avea rost să mai fac pentru că m-am gândit că nu mai ai chef tu singur să-ţi încălzeşti, mai bine comanzi de la chinezesc sau broasted că sunt sigură că îţi era dor. Cola ţi-am luat la ora 1 jumate (dimineaţa, da) că presupun că o să te bucuri, mă rog, sinceră să fiu nici ţigări nu mai aveam, dacă ajută, oricum nu am găsit Virginia. În concluzie, dragostea oricum nu trece prin stomac. Să nu uit, ţi-am luat banane din alea trase în ciocolată. Lasă, nu tre’ să te bucuri aşa tare, a fost plăcerea mea.

3. Patul nu l-am mai schimbat, nu de lene, ci m-am gândit că dacă te pui să dormi vrei să simţi mirosul meu şi al pisicii netrebnice. Ştiu, ştiu, cum mă gândesc eu la toate!

4. Pisica a promis că mâine te scuteşte de miorlăituri şi aroganţă. Dar doar pentru mâine e valabilă promoţia. I-am dat şi peştişor de gură să fie revederea ‘proaspătă’. 

5. Alte ‘must do-uri’ ţi le-am pus delicat pe post it-uri prin toată casa. Da, e corect, e la plural, pentru că Bine ai revenit acasă! Ai timp când te trezeşti să le tot descoperi. Între ele am strecurat şi siropoşenii să nu zici că nu mi-a fost dor.

Cam asta a fost mini-vacanţa mea. Nimic spectaculos, obişnuit.

Îmi ziceai de mesaje. Poate n-oi fi reacţionat ca de obicei însă ai uitat un amănunt. Rebe e imprevizibilă! Cum pot fi eu oare ‘ca de obicei’?! Ce-i obicei?! Dacă tot am ajuns aici ştii ce mă macină? Oare câte femei fac curăţenie prin casă începând cu miezul nopţii gândindu-se că cineva o să se bucure de miros de curat? Oare câte iubite merg singure pe stradă să cumpere sucul preferat al partenerului la 1 dimineaţa? Oare câte soţii dau cu aspiratorul la 3 dimineaţă să fie covorul curat pentru când vine EL? Oare câte amante spală chiveta la 4 dimineaţa? Oare câte partenere pun la cale un plan minuţios cu pisicile lor? Oare câte persoane scriu la 5 dimineaţa o declaraţie de dragoste pentru oricine? Oare câte mesaje trebuia să îţi trimit să ştii că te iubesc? Oare ce trebuia să scriu în mesaje să fie clar că mi-e dor de tine? Oare astea sunt dovezi de iubire şi fidelitate? Nu ştiu, probabil că nu, nici măcar nu-mi bat capul… Tu ar trebui să ştii mai bine…

Nu pot estima mâine la ce oră vin de la Teregova, de fapt, nu-i mai bine să-ţi fie şi ţie dor de mine?! Nu ştiu dacă este semnal acolo, probabil cu porţia. Mai contează?! Oricum tu eşti acasă şi o să mă aştepţi. Iar dacă n-o să fi acasă când eu vin (ce ştiu eu, poate ieşi la o bere cu băieţii sau mergi la mami să haleşti ceva potol) eu n-o să fiu supărată, ştii de ce?! Pentru că eu sunt grozavă… pentru tine cel puţin…

Happy end: Dacă ţie ţi-a luat atâta să citeşti, fă un calcul rapid cât mi-a luat mie să scriu. Te iubesc chiar foarte! 

Schimbul Cărţilor

Views: 34

Dacă se numea în teorie ediţia numărul 13 deşi în practică era chiar 9, schimbarea de cărţi nu putea să stea decât sub semnul ‘fatalităţii’ aşa cum zicea un contemporan. Îmi luai cărţişoarele pe mâna dreaptă, într-o plasă suficient de mare şi plecai la drum. Fără aparatul meu de fotografiat (pentru că îl luase Mihai cu el într-o scurtă excursie) dar cu aparat împrumutat, care evident avea să nu mai aibă baterie. Cu soarele bătându-mi în spate până la iritare. Cu cărţi (cam prea multe) împrumutate data trecută. Cu mulţi absenţi justificaţi (next door era ceva cu filmul de scurt metraj) şi nejustificaţi (pe care îi rog pe această cale să returneze cărţile împrumutate). Cu foame mare, noroc cu sandviciurile de la Music Box. Cu promisiunea că voi lua maxim trei cărţi, promisiune încălcată cu nesimţire, luând în considerare faptul că am luat nici mai mult nici mai puţin decât… pregătiţi de mirare?!?!… decât treisprezece cărţi!

Nu le mai enumăr că e too much. Probabil o să le vină rândul la ‘recenziat’. Despre participanţi şi alte bârfe citiţi pe aici.

Orice aş povesti eu despre schimb nu poate decât păli, comparativ cu ‘expunerea obiectivă’ realizată de un maestru. Eu ce să mai spun?! Nu mai spun nimic, dau link către el şi m-am luat de-o grijă. Menţionez că nu am mai citit atât de distractiv de ceva vreme încoace, că am tropotit ca calu’ prin casă, că am citito-recitito sceneta până la epuizare, că personajul meu mă face mândră de mine. Felicitări sincere domnului Ioan Usca pentru fineţea redării detaliilor, pentru deţinerea tainei satirei, pentru talentul scriitoricesc, pentru 100 de alte lucruri pe care nu le mai înşirui aici că şi aşa o să se ia de mine că iar nu ştiu ce n-o să-i convină… Tipic rusesc! Nu ştiu ce cred alţii dar pe mine sceneta asta m-a impresionat teribil ‘e calitate dom’le, e calitate…’