Updated on iunie 27, 2008
Diferenţa dintre Piţi şi Ţiţi
Views: 80
Ieri mă situam pe o terasă cu Mihai. În jurul nostru doar femei urâte dar la modul… urâte cu spume. Dacă Mihai e bărbat şi era chiar lipsit de posibilitatea de a-şi clăti ochii batăr cu una, eu de-o frumuseţe medie, eram oripilată. Măi frate, cine le ia pe nasoalele astea?! Bun, o tură presupun că cineva tot o să le ia dar… Că-s urâte nu mă deranjează foarte tare dar au o îngâmfare ce mă scoate din minţi. Silicoane aveau deci de acolo oare?! Nu am înţeles principiu… adică ai 3000 de euro să pui ţâţe da’ n-ai 300 de un nas?! Începe frate organizat cu reconstrucţia… Să înţeleagă toată lumea, vorbesc de acea categorie de femei numită de la o vreme generic Piţi. Sunt acele pseudodive care vor să atingă celebritatea cu orice preţ. Vor pe unu cu bani, vor maşină, vor haine dă firmă, vor… da nu prea am multe de dat înapoi. Unele dintre ele reuşesc şi aşa devin Ţiţi. De Ţiţi îmi place şi mie, chiar dacă unele sunt reconstruite din cap până în picioare. Nu contează, ce nu ştii, nu te doare.
Revenind la Piţi… fetele astea umblă în gaşcă. Adică minim două, maxim patru. Ele comandă apă plată şi maxim o îngheţată (vorbesc de terasele pe care ochiul meu le acoperea ca şi câmp vizual, e important aspectul, că o porţie de îngheţată costă 2 lei). Ele stau între două şi trei ore scrutând cu privirea orice potenţial partener. Se uită lasciv la orice soi de purtător de penis, indiferent de orientarea sa sexuală, de cvasi-indisponibilitatea lui (că dacă are vreo însoţitoare cu el, şansele oricum sunt la nivel de teorie, mai scăzute), de problemele pe care el pare să le aibă de rezolvat, fie cu laptopul care-i ocupă masa, fie cu pocketul, fie cu telefonul, fie cu oamenii cu care s-a aşezat la masă şi cu care discută afacereza. Dar Piţi nu e interesată, ea n-are scrupule! Piţi discută între ele despre nimic, de fapt nu prea discută între ele. Nici măcar telefonul nu le sună şi când le sună răspund tare şi afectat să se aude că vorbeşte la telefon. În conversaţie este vorba mai tot timpul despre ‘hai mă! Nu pot sa cred! Vaaaiii! Nu aş fi crezut vreodată asta despre ea! Vaaiii, m-ai lăsat mască, fată!’. Acreala lui Piţi face concurenţă acrelii ospătarelor. ‘Să mai aduci ghiaţă…’ Nu e ca şi când Piţi ar lăsa la sfârşit vreo atenţie fetelor care pe parcursul a două- trei ore au alimentat masa respectivă cu nişte amărâte de cubuşoare îngheţate. Iar veniturile terasei vor prospera simţitor datorită lui Piţi. Dar e pe termen lung, pentru că Piţi trebuie să devină Ţiţi să se rupă la cocktailuri nonalcoolice.
Îmbrăcămintea lui Piţi este fascinantă. Aş sta ore să le tot admir. Ea dă o nouă definiţie kitch-ului. Nimic nu se asortează cu nimic pentru că moda ţi-o faci singur. Nimic nu o avantajează pentru că important în ecuaţia asta este siliconul la vedere, nu altceva. Culorile sunt în pricipal roz, verde şi galben. Machiajul e strident şi întins de la căldură. Dar nu-i nimic, că scoate oglinda şi se retuşează. Sau… e make-up free că plesneşte ridurile-n maron. Să se vede că merge fetele la solar…
Dar când peste Piţi loveşte norocul, mai devreme sau mai târziu, ea va deveni o Ţiţi de succes. Nasul nu mai e acvilin, e uşor în vânt. Ochii nu mai e în culoarea natur, că e cu lentile. Buzele şi obrajii nu mai e strânse respectiv lăsate, că e botox căcălău. Celulită nu mai e, că e acoperită dă brenduri. Miros… e parfumul dă fimă care ţine chiar şi după ce te speli. Manichiură şi pedichiură obligatoriu. Ce să mai… măcar Ţiţi îmi clăteşte şi mie privirea.
Concluzie: Rebe susţine operaţiile estetice! Rebe încurajează pe Piţi să devină Ţiţi, că Piţi e nasoală dar Ţiţi arată bine! Rebe încurajează femeile să arate bine!
Posted on iunie 23, 2008
Cât de frumos poa’ să fie
Views: 48
Am fost un weekend la Surduc. Printr-o împrejurare de fapte, nu are neaparat importanţă. Cel care ne-a pus la dispoziţie casa lui, pontonul lui, barca lui, pădurea lui, discul şi grătarul lui este chiar domnul la care stăm în gazdă. Asta apropo de casa mea… de teama de a sta cu chirie. Poate nu-i chiar aşa tragic cum încearcă unii să mă convingă. Sau poate văd eu partea plină a paharului.
Când am ajuns acolo m-a lovit un sentiment de dezamăgire. Locul este foarte sălbatic şi rustic, nu sunt condiţii de hotel, niciun caz. Ba mai mult, în tot timpul celor trei zile instalatorii au reparat prin băi deci apa caldă nu era. În primele 10 minute am avut sentimente de deziluzie ‘cum aş putea să stau aici şi trei zile?!’. Apoi m-au lovit nişte sentimente, am stat rapid la o discuţie cu mine. Eu nu eram aşa. Mă transform într-o Pitzi! Mie obişnuia să-mi placă natura, eu mă adaptam la orice fel de situaţie, eu nu eram o mofturoasă, eu mă bucuram de orice clipă, eu aduceam zâmbetul pe buze oricui mă însoţea, eu nu făceam mutre că am sau n-am… Unde m-am pierdut pe drumul ăsta? Mie nu-mi place aşa de mine…
Ori de câte ori mergeam într-un concediu cu Mihai tot timpul îi explicam că nu contează unde pui capul să dormi atâta timp cât suntem împreună. Ori cât de frumos ar fi locul în care ne-am afla, de noi depinde să facem să fie bine sau nu. Undeva pe drum, rolurile noastre s-au schimbat. La început, Mihai era cel cu fiţe, cel care strâmba din nas că nu suntem la 4 stele plus. Acum, el se bucură de tot ceea ce eu vedeam odinioară iar eu fac mutre. Noroc că încă mai îmi păstrez luciditatea şi-l văd pe el lângă mine, pot oricând să fur modelul. Măcar pentru asta şi tot voi numi sfârşitul de săptămână minunat.
Dar ceea ce nu am iubit niciodată se numeşte ‘ţigănia’. Sau oamenii proşti. Sau ţăranii, la modul figurat. Sau prost crescuţii…
Updated on iunie 16, 2008
Cum ajung femeile măritate
Views: 93
Se dă o relaţie frumoasă, normală. Doi tineri ce s-au cunoscut fie la film, fie într-un club, fie le-a făcut lipeala vreun prieten cu simţul umorului care nu ar fi intuit o relaţie de durată, fie au fost colegi de facultate, fie sunt colegi de muncă. Cei doi se plac, întâlniri tot mai dese, el renunţă la a mai vagabonda (ostentativ, zic), ea nu-şi mai hăituie foştii prieteni (decât ocazional). Relaţia curge frumos, probleme mai mari sau mai mici, se mută chiar împreună, irelevant în casa cui sau chiar cu chirie. Până într-o zi când: în urma unui lung brainstorming cu colegele, Ea, vine acasă un pachet de nervi- ‘Ştii ce, m-am mai gândit’ (da, aţi observat corect similitudinea cu vaca Fulga). ‘Noi nu avem de gând să ne căsătorim?’. Şi cu asta liniştea şi tihna căminului au luat sfârşit. De la întrebarea fatală nimic din ce a fost nu va mai fi, nimic din ce se va-ntâmpla nu va mai fi ‘frumos’.
El, cu puteri, va explica cum ‘ba da, mami, sigur că ne luăm, dar nu acum. Ne trebe… şi n-avem…’. Lista e lungă pentru că El chiar crede că va reuşi. Dar monstrul e strârnit. Durează cam trei zile, maxim o săptămână ca Ea să caute soluţia pentru fiecare din argumentele lui. Evident că prietenele proaspăt măritate au un aport major. Cine să ştie lucrurile astea dacă nu chiar ele. Cu forţe proaspete, o uşă se trânteşte de perete, preferabil când El încearcă să urmărească emisiunea cu caracter economic: ‘Gata, am găsit. Pentru aia o să… pentru aia o să…’ El, umil, dă sonorul mai încet, la cererea ei, evident. ‘Nu ştiu… ar trebui să ne mai gândim, asta nu-i o decizie s-o iei în pripă.’ ‘În pripă???’ monstrul renaşte. ‘Zii mai bine că nu vrei, măcar o dată în viaţă fi şi tu cinstit. (apar lacrimi în ochi, bărbie tremurândă) Că de 4 ani stăm tot aşa, eu ce să-i mai explic familiei mele?! M-am săturat să trăiesc aşa! Toţi colegii mei mă întreabă, toate fostele mele colege au deja copii şi eu… ŞI EU???’ Pe ton umil, El încearcă să mai salveze ce oricum nu se mai poate salva. ‘Oricum un act nu schimbă nimic.’ ‘UN ACT??? Asta-i căsnicia pentru tine?! Un act?! Nu e vorba de un act, e vorba de mult mai mult. Dar mă rog, pentru tine oricum nu am contat vreodată. Las’ că contează prietenii tăi ăia împuţiţi pe care trebuie eu să-i suport’ .’Ce au prietenii mei acum?’ De la discuţia asta avem cutremur în apartament. Se invocă toate ‘curvele tale’, ‘mă-ta aia care numa’ să comenteze ştie că oricum niciodată nu m-a iubit’, ‘nespălaţii ăia cu care mergi la bere’ şi nu în ultimul rând, incapacitatea lui de a fi bărbat (în serile de duminică pentru cunoscători), meciurile de fotbal care-s mai importante decât Ea, puturoşenia lui şi sfidarea. Da, sfidarea adusă în faţa prietenilor prin faptul că ei nu sunt ‘uniţi’ în faţa lui Dumnezeu.
Urmează perioada de aparentă linişte, e chiar liniştea dinaintea furtunii. Nu degeaba a inventat cineva expresia asta. Dar pressing-ul continuă pe multiple flancuri. Mama ei va deveni sfătoasă ‘de ce nu vă luaţi măi mamă, că om mai găsi şi noi cu ce să vă ajutăm’, tatăl ei prevăzător ‘eu nu ştiu băiete ce ai de gând dar aşa nu se mai poate’, prietenele ei sceptice ‘eu cred că tu n-o mai iubeşti’, prietenii lui spălaţi pe creier ‘lasă, bă, că nu-i dracu aşa negru cum pare’, colegii de servici încurajatori ‘la toţi ne vine rândul, la toţi’. Conglomerat de sentimente… şi… când se hotărăşte El că parcă totuşi…
‘Am găsit verighetele! Mă rog, asta în caz că vrei, că după aia o să zici că te-am silit!’, în general, la momentul ăsta intervin micile ironii care fac savuroasă viaţa. La butic, tanti o apelează pe Ea cu Domnişoară ‘sigur, că doar nu-s măritată, să-mi zică Doamnă’– la suc, între toţi prietenii ‘Doamne fereşte să-l stresez cu căsnicia, că dacă vrea să fie holtei la 40 de ani, cine îl împiedică?!’– de faţă cu familia, duminică la masă ‘am vrea să facem un copil da’ cum să aibă pe certificat numele diferite de părinţi’– prin casă, într-o oarecare zi ‘las’ că strâng eu ca sluga după tine, că doar suntem o familie’… and so on.
Dar lucrurile intră într-o oarecare familiaritate, El începe să guste ironiile, ba chiar ocazional să le dea şi replică, subiectul începe să piardă din interes, totul pare să intre pe un făgaş normal, până în ziua în care Ea, mai hotărâtă ca niciodată, pune piciorul în prag: ‘ORI NE CĂSĂTORIM, ORI EU TE PĂRĂSESC!’ Cu lista ameninţărilor deschisă întru completare… Iar El, chiar crede. Arar replica va fi ‘da’ ia vezi modelul uşii pe exterior’.
El, umil, se uită la Ea ‘asta chiar mă iubeşte, oricum alta mai bună nu găsesc, aşa cum e Ea, cu bune şi rele. Nici eu nu sunt perfect sau pe departe un Don Juan. Viaţa de bine de rău mi-am cam trăit-o, ea pare harnică şi gospodină bună. Ce mai aştept?! Că alţii au copil la vârsta mea. Atâta bucurie să-i fac şi ei, că îşi doreşte să poarte rochie de mireasă de când am cunoscut-o. Dacă şi ai mei gândeau aşa egoist ca mine probabil că eu nu mai eram acum. Asta e… la toţi ne vine rândul…’
Şi El o ia! Şi Ea acceptă! Şi povestesc tuturor ce poveste frumoasă de dragoste au ei. Şi la nunta lor, chiar ei, strânşi în braţele amorului întreabă următorul cuplu de concubini ‘Voi… pe când nunta?’ Iar Ea tresaltă şi se pierde în ochii Lui, în timp ce El înghite în sec ‘Acuşi, acuşi’ răspunde Ea prompt. ‘Că doar am prins buchetul!’ Hăhăhă, râde gloata!
Povestea merge mai departe şi totul e bine când se termină cu bine! La toţi ne vine rândul… la fericire şi-mplinire!
©Copyright imagine: sofa83
Updated on iunie 15, 2008
Curăţenia la româncele măritate
Views: 89
Constat cu indignare de la o vreme fenomenul pe care eu l-am numit generic ‘femeile măritate’. Acestea par a deveni alte fiinţe, o dată cu aşezarea pirostriilor pe căpăţână. Unele dintre ele par a sfida orice limită a decenţei, a bunului simţ, a moderatului, a respectului de sine dar mai ales a respectului pe care, în fond, au jurat în faţa preotului să-l confere partenerului de viaţă. O dată devenite ‘soţii’ par a se manifesta altfel, sunt… aici nu găsesc termenul potrivit. Dintr-o dată au alte priorităţi, au alte discuţii, replica preferată devine ‘sunt femeie măritată’.
Dar nu asta face tema postului meu. Azi voi discuta despre ceea ce înţeleg prin curăţenie unele femei măritate. Se dă o familie cu doi membri, soţ şi soţie. Exclud copiii pentru a nu da un ton dramatic postului. Ea, clasica simpatică ce rupea inimile băieţilor de cartier, devenită acum soţie. Nu mai permite glumele proaste ale vecinului de la 3, că e măritată. Nu mai păstrează nimic din supleţea din ziua nunţii, că acum balotează gogoşi cu dulceaţă doar spre orele dimineţii, că oricum e măritată. Nu mai are nimic de-a face cu fineţea de care dădea dovadă, că e măritată. Nu mai e necesar nici măcar să se epileze, să-şi radă mustaţa, să se penseze, să se piaptăne, să râdă delicat la un film… că e măritată. Ba chiar râgăie şi bese cu cea mai mare naturaleţe, doar e măritată. Îşi permite luxul de a face pe nebuna oricând şi oriunde, că e măritată. Tratează cu superioritate persoanele care nu sunt căsătorite, nu fac parte din lumea ei, doar ea e măritată. Totul se învârte în jurul cuvântului ‘Căsnicie’. Până şi curăţenia…
Curăţenia de zi cu zi. Luni, început de săptămână. Zi de servici, ea apare acasă la ora x şi tulbură liniştea căminului. ‘Uite ce mizerie e pe aici! Cum poţi să trăieşti ca un împuţit?!’ Se apucă să trebăluie. Spală vasele, trânteşte cu precizie fiecare obiect de veselă, astfel încât soţul să se sesizeze. ‘Te ajut cu ceva?’ ‘Da, să le ştergi!’ Niciodată n-am înţeles care-i scopul ştersului vaselor. Dacă ceva pe lumea asta am urât, a fost să le şterg. De aia s-a inventat scurgătorul de vase, să le speli şi să le laşi acolo până când se usucă. Bineînţeles că dacă le aduni zile de-a rândul, vei depăşi capacitatea scurgătorului, ele vor cădea şi nervii tot pe soţ se vor revărsa. Nu costă mult un scurgător din ăsta şi e mult prea util. Nu ocupă mult loc, în plus chiveta este astfel construită să permită locuirea lui. A terminat cu vasele, trece la rufele aruncate de ‘nesimţit’ prin casă. Ciorapi murdari, chiloţi, cămăşi, pantaloni… ‘Mi-e şi ruşine să aduc pe cineva acasă la noi, ce-o să zică colegele mele, că trăiesc cu un împuţit?!’ Situaţia asta presupune întreruperea curăţeniei pe o perioadă de minim 30 de minute, timp de reproşuri şi cicăleală. N-ar fi mai simplă o discuţie cu calm… eventual o listă cu sancţiuni. ‘Ciorapii aruncaţi la întâmplare prin casă şi găsiţi de mine vor avea calea gunoiului.’ Probabil că primele 3 perechi aruncate nu vor crea mare panică dar când consortul va constata cu stupoare într-o dimineaţă că nu are ce să ia în adidaşi bară pantofi bară orice tip de încălţare, cu siguranţă că ziua aşezării hainelor murdare la coşul de rufe a venit. Plus, nu e prea comod să iei pe tine pantalonii fără chiloţi. Urmează telenovela. Acum este pauză în activitatea gospodărească a gospodinei. Nu-i timp de deranj. La pauză continuă şicana ‘nu ştiu cum nu te mănâncă viermii, dacă n-aş fi eu ar colcăi casa de gunoaie.’ După telenovelă, urmează vizita făcută vecinei. În cazul în care există mâncare, pentru că mâncarea se face obişnuit duminica pentru restul săptămânii, se găsesc alte activităţi casnice, de genul dus gunoiul, spălat frigiderul, aspirat covorul, activităţi pe care oricum le face soţul, că sunt mult prea solicitante pentru o femeie. Restul săptămânii implică şi cumpărături, curăţat zarzavaturi pentru ciorbă, aranjat mulineul pe vitrine, pus tură la maşina de spălat, scos rufele din maşina de spălat, la toate astea participând şi soţul, evident. Momentul propice pentru a-i da o lecţie acestuia este la începutul celor 10 minute de ştiri sportive, de ce nu?! Să ştie cine-i şeful în casă, doar pentru asta a sărit să-l calce pe picior în ziua căsătoriei la biserică. Curăţenia asta durează până sâmbăta când oficial e zi de curăţenie. Atunci soţul trebuie să se implice activ, să facă, să dreagă, nu contează că el apare super înjosit cu cârpa de praf scuturând-o pe geam… contează să facă. În general, femeia stă cu indicaţiile şi dacă la sfârşit contorizezi ce a făcut unul şi celălalt, gospodina nu va ieşi în câştig. Important este să folosească un ton cât mai agresiv, doar găina cotcodăceşte în casa voastră.
Curăţenia generală! Este cea mai gogonată minciună lansată de femei puturoase. Nu există aşa ceva, există o manipulare a bărbaţilor. De ce ai nevoie de curăţenie generală dacă tu zilnic faci curat? Cum ajungi să ai păienjeni dacă tu oricum aspiri cel puţin săptămânal? Cum ajungi să ai praf de centimetri sub pat dacă tu oricum aspiri peste tot? Cum ajungi la curăţenie generală dacă tu eşti o doamnă a curăţeniei? De unde se va aduna mizerie dacă tu eşti atentă la fiecare colţişor, aşa cum te lauzi între vecinele tale care încearcă să te imite? De ce trebuie curăţirea aragazului să dureze ore dacă tu ai grijă să-l ştergi după fiecare folosire? Nu pot concepe termenul de curăţenie generală. Ori faci curat, ori nu faci. Măcar recunoaşte că două luni nu faci nimic şi apoi bagi o generală. Nu-i mai cinstit aşa?! Apel: Stimate puturoase, nu mai minţiţi cu neruşinare că termenul de curăţenie generală ar exista. Există a face sau a nu face curăţenie!
Curăţenia generală implică şi aruncarea obiectelor vechi. Cum ajungi să strângi căcaturi, de ce nu le arunci imediat ce ai constatat inutilitatea lor? De ce le strângi cu anii??? De ce la precedenta curăţenie generală nu le-ai aruncat? Ce curăţenia păcii generală ai făcut la Crăciun că te-a prins Paştele tot cu debaraua tictisă? De ce adunaţi obiecte inutile şi cea mai mare problemă a balconului sau a şpaisului devine trusa soţului cu ustensile? Cumpăraţi o cutie mare şi lăsaţi-l să strângă acolo piuliţe şi cabluri şi sârmuliţe. Nu e ca şi când chiar şi el le-ar folosi vreodată dar măcar el ocupă un spaţiu limitat, nu o casă întreagă.
Mă deranjează teribil că femeile au ajuns la un nivel în care consideră că multe li se cuvin. Ele ce dau înapoi? Nu consider că o dată măritată, femeii ar trebui să i se permită atâtea. Bărbaţii încep să accepte mizerii doar pentru că li se inoculează greşit că ‘a dat norocul peste tine’. Bărbaţii încep să-şi piardă din masculinitate pentru că trebuie să cureţe ceapa. Femeia să facă supa şi bărbatul să desfunde instalaţiile. Nu văd de ce mi-aş inversa rolurile. Eu nu văd de ce ar trebui să-mi agasez partenerul cu spălatul wc-ului. Oricum nu-l spală aşa cum l-aş spăla eu! De ce silim bărbaţii să facă treburi de mântuială? Atunci când chiar vom avea nevoie de ajutorul lor, aceştia vor dispărea subit din peisaj. Nu mai bine facem noi tot ce trebuie făcut şi atunci când chiar n-o să mai avem timp pentru asta, vor fi şi ei drăguţi şi ne vor ajuta? Sunt convinsă că şi bărbaţilor le place curaţenie, o respectă şi o întreţin dar nu în condiţii de stress şi ameninţări permanente. Sunt convinsă că tot ceea ce nu este impus devine dorinţă. De ce să forţăm limite cu mediocritatea mea? A, da, ca seara când vine vecina pe la mine să-mi ceară, sanchi, un pahar cu zahăr să pot să-i spun ‘nu mai pot, toată ziua tot lucru şi nimic nu se vede. Şi de ăsta sunt sătulă până peste cap…’ Iar el, umil, coboară umerii, aduce sucul şi-l pune în pahare. ‘Pot să plec, mami?’ ‘Fă ce vrei, că şi aşa faci numai ce vrei tu…’
©Copyright imagine: i make design
Posted on iunie 8, 2008
Care-i şmecheria cu ‘casa mea’?
Views: 74
N-am înţeles niciodată de ce limita ‘casei mele’ trebuie să fie un contract de cumpărare. De ce trebuie să mă numesc proprietar ca să-mi permit luxul de a fi familiară cu locşorul meu. Pe vremea când încă locuiam cu mama mea, niciodată nu mă exprimam altfel. Era ‘vii pe la mine’ şi ‘ajungeam acasă’. Adevărat că mă exprimam ‘câtă mizerie poa’ să fie în camera mea’ dar întotdeauna simţul proprietăţii îşi făcea loc în vorbirea fluentă. Teoretic şi practic, apartamentul este pe numele mamei mele deci nu era al meu. Şi totuşi era casa mea…
Acum doi ani am hotărât cu Mihai să ne mutăm la ‘casa noastră’. Evident că nu aveam bani suficienţi pentru a ne permite o casă de cumpărat aşa că a sta în chirie a devenit o variantă pertinentă. De aici au început problemele celor din jurul nostru. Pe părinţi i-am înţeles, aveau temeri că nu vom reuşi dar restul băgăcioşilor…?! ‘Da’ ar trebui şi voi să aveţi o casă a voastră’… ‘Nu ne permitem deocamdată dar când ne vom permite vei fi primul care te vei bucura de veste.’ ‘Ştii cum e, nu-i casa ta, altfel e!’ ‘Eu mă simt ca acasă… cu ce-ar fi deosebit?!’ ‘Că ar fi casa ta!’ O raţiune imbatabilă. Adevărat că în fosta casă aveam oarece temeri pentru că proprietarul de drept şi de fapt avea un stil unic de a ne sugera că ‘de luna viitoare să vă căutaţi altceva că pe mine dacă mă dă nevasta afară, eu unde mă duc?!’ A reuşit timp de un an să ne facă să stăm ca pe ghimpi, înţelegeam de aici că cei din jur au dreptate. Nu-i casa mea… Şi totuşi, când ne-am mutat în respectivul apartament, nu vreau să-mi mai amintesc în ce hal era. Ne-a luat două săptămâni să-l curăţăm, am muncit zi-noapte în el, am rearanjat, am decorat, l-am transformat atât de tare încât proprietarul a întrebat ‘aţi vopsit geamurile?’ ‘Nu, le-am spălat doar!’
În fine, ajunşi în situaţia de a ne muta, urma să ne căutăm altceva. Pentru că preţurile sunt jegos de ridicate la chirii, am hotărât că diferenţa dintre două şi trei camere este nesemnificativă pentru comfortul avut. Nu mai povestesc despre chinul căutării, despre discrepanţa între teorie şi practică, ajunsesem să ne bucurăm că apartamentul ‘are vană!!!’. Toţi, dar toţi proprietarii, aveau răspuns comun la întrebarea mea ‘dar de ce este atât de mizerabil?’ ‘Chiriaşii, domnişoară, chiriaşii, nu le pasă că nu-i casa lor!’. Adică… nu tu locuieşti în ea?! De ce nu ai spăla chiuveta sau vana sau wc-ul- doar tu le foloseşti, de ce nu ai freca aragazul- doar tu găteşti pe el, de ce ai rupe canapeaua- doar tu dormi în ea, de ce, de ce- ÎMPUŢIŢILOR!
Când eram cu nervii la pământ şi obosisem de atâta căutare, mi-au sărit ochii pe un anunţ, ‘apartament în casă, zona Bălcescu, proprietar’ adică în traducere liberă o zonă inaccesibilă ca preţ şi cu trei camere. Sun, vorbesc, ne întâlnim. E la mansardă şi pare ciudat. Îl văd pe Mihai că tresaltă şi se învârte prin el ca şi când ar fi ‘la el acasă’. E… e al nostru! L-am luat! Despre preţ, e inutil să-mi amintesc frustrările celor din jur. ‘Cu banii ăştia îţi plăteai rata la casa ta!’ Plăteam pe naiba, plăteam. Dacă am fi putut, nu ne-am fi luat?! Vorbim de mii de euro, de avans, de salarii mari pe cartea de muncă, de… mult prea multe.
Şi casa noastră e aici, acum, la mansardă. Am aranjat totul cum am vrut noi, apartamentul străluceşte în mare parte de curăţenie, ne-am cumpărat mobilă şi lucruri care chiar sunt ale noastre, am bătut rafturi şi poliţe fără niciun fel de problemă, ne-am plătit conştiincios chiria şi întreţinerea, am anunţat întotdeauna când ştiam că o să facem petrecere, Mihai ascultă muzică atât de discret încât eu aud de la parter când vin de la lucru. Mihai are biroul lui şi camera lui. Avem dormitorul nostru. Sufrageria este a mea. Acoperişul este al Tisei. Toţi avem locul nostru aici. Pentru că este casa noastră! Musafirii bine intenţionaţi zic ‘ce frumos e la voi’ iar invidioşii zic ‘foarte frumos e aici, păcat că nu e a voastră!’ ‘Ba e a noastră şi tu a doua oară n-ai să mai fi invitat pe aici!’
Pentru că aceeaşi cârcotaşi insistă a ne toca mărunt cu întrebarea ‘voi de ce nu vă căsătoriţi?’ am găsit răspunsul ‘că n-avem casa noastră’.
Casa fiecăruia este acolo unde se simte acasă. Casa fiecăruia este acolo unde se simte în largul său. Casa ta este locul pe care-l personalizezi, căruia îi amprentezi tu personalitatea ta, locul care reprezintă în fapt oglinda ta. O casă este un loc ce spune multe despre tine. Indiferent că-i cu chirie sau nu. Indiferent că stai cu mama şi cu tata. Indiferent că poţi sau nu să-i baţi peretelui un cui. Casa mea este aici… la mansardă…
Comentarii recente