Posted on iulie 14, 2008
Mare Ţi-e grădina Doamne!
Views: 60
Dacă te plimbi prin oraş poţi să ai parte de multe, multe surprize. Trebuie doar să te înarmezi cu un aparat foto, cu multă răbdare şi bună dispoziţie. Pentru că fără simţul umorului eşti un om pierdut. Iată câteva din ultimele achiziţii în materie de cât de extinsă este grădina Domnului…
Comunitarii… Câte şi ce anume poa’ să care oamenii ăştia pe propriul trup?! De ce anume sunt puşi în echipă similar cuplului comic Stan şi Bran? Probabil intenţionat ca să provoace conflicte. Cum să nu faci glume proaste când îi vezi aşa, naturali…?! Bine, nu e ca şi când dacă ar trebui să alerge după infractori ar şi putea cu atâtea porcării agăţate după dânşii…
Nu are nevoie de comentariu… E clar, magazinul de mezeluri s-a mutat la tutungerie, care s-a mutat la carmangerie, care nu se mai află la brutărie pentru că evident s-a mutat la non-stop…
Conflicte de cartier… familia Ioja se pare că a supărat pe cineva rău de tot, probabil că nu l-a lăsat pe micuţul familiei să construiască împreună cu fetele castele de nisip… cine ştie?! Sau poate că ţinea cu Dinamo într-o zonă a steliştilor?!…
Arta contemporana… Doar pentru cunoscători…
Comercializarea directă sau cum să-ţi cumperi pereche originală Gucci direct de la producător. Că unii vând pe stradă nu m-ar deranja în mod deosebit, mă bucură în schimb că alţii cumpără. Încurajaţi comerţul stradal… sigur că fără negociere, nimic nu ar avea sens. Aici era vorba despre ochelari contra soare dar sigur că dacă te plimbi de-aiurea pe străzi poţi cumpăra orice, absolut orice! La preţuri modice, biensur…
Curăţenia este primordială pentru timişoreni. Ne place, degeaba, ne place şi instinctual păstrăm curat tot locul ce ne înconjoară, de la propriul apartament până la străduţa pe care locuim. O facem de drag, o facem pentru că suntem adevăraţi Căpitani planetari!!!
Ce contează că rasa respectivă este din categoria ‘câine deosebit de rău’?! Sunt doar bătrâni şi copii în zonă, în plus, îl ştiu de mic. Ce poa’ să le facă?! El iubeşte oamenii şi oamenii îl iubeşte pă el! E mângâiabil şi mai blajin decât un delfin. Este preferatul tuturor! Apără cartierul de nelegiuiţi!
Iată-l pe Gică Contra. Dacă el a vrut uşa pe partea aia, să nu-i explice lui tâmplaru’ că e poziţionată aiurea şi că strică armonia etajului. Aşa a vrut el să şi-o cumpere, care e problema matale?! Fiecare intră cum vrea în proprietatea personală. Plus, aşa ar fi normal să fie la tot palierul, fie uşi cu dechidere spre dreapta, fie pe stânga. Dacă într-o seară apari turmentat şi până găseşti yala eşti nevoit să tot zăngăni mănunchiul de chei, iată cum poţi deranja colocatarii. Aşa, totul devine simplu, te uiţi în jur şi ştii precis pe care partea e deschiderea…
Oamenii sunt darnici şi primitori! Iată, uşa omului este întotdeauna deschisă pentru musafiri! Chiar şi când e închisă.
Oferta este imbatabilă. Mai bine de atât nici că se putea; în mod stupid şi inexplicabil, nu ştiu de ce magazinul este falimentar. Nu era nimic înăuntru, chiar aşa ignoranţi să fi fost zonaşii, să nu se fi oprit la Stop Ieftinirea?! Neserioşi… în plus, pe viitor urmau şi alte produse..
.
Oameni serioşi anunţă, aşa se face, să ştie lumea încă de la intrare la ce să se aştepte. Eu susţin brevetarea invenţiei, să-şi scrie fiecare pe geam o scurtă prezentare a familiei- Aici stă familie de puturoşi- curăţenia nu ne caracterizează, Aici locuieşte o bătrânică cu pensie mică- rog doar violuri, Aici tânără studentă în căutare- rog seriozitate, Aici familie de scandalagii, etc…
Updated on iulie 14, 2008
Indicativ 010 AutoGenn
Views: 64
Există o firmă de taxi care m-a cucerit iremediabil în urmă cu ceva vreme. Eram chiar disperată că sunt sătulă de mulţi dintre taximetriştii de la Tudo şi Radio, cărora li se pare că totul li se cuvine. Am trei ani deja de când nu urc, deloc, în Tudo (datorită unor specimene de joasă speţă) şi doi ani, în Radio (datorită altor specimene cu grad ridicat de nesimţire). Dar iată că apare pe piaţă Autogenn-ul, o firmă cu maşini puţine dar a căror recepţioniste sunt foarte politicoase şi prietenoase, nu te întreabă unde mergi, dacă sunt maşini în zonă şoferii preiau comanda fără a se preocupa de locaţia în care urmează a te deplasa. Aproape întotdeauna am nimerit şoferi amabili şi datorită faptului că circul destul de des cu ei, pot spune că cei mai mulţi şoferi sunt politicoşi, nu fumează în maşină, nu vorbesc la telefoane în timpul serviciului (cel puţin pe parcursul cursei), nu fac conversaţie de doi lei, nu emit teorii de viaţă sau plictisesc clientul cu frustrările lor, nu ascultă manele, ascută muzică cu un sonor decent, au staţia dată încet, nu ocolesc tot oraşul pentru a te duce la destinaţie, nu îşi pornesc taxametrul dacă cumva au ajuns ei înaintea ta la comandă, au maşinile curate şi ei sunt spălaţi nu împuţiţi a transpiraţie, nu te ţin în curent pe parcursul cursei pentru că lor le este cald şi ţie trebuie să-ţi fâlfâie urechile, nu claxonează ca disperaţii şi nu se opresc din mers ca să-şi salute vreun coleg sau să afle noutăţi despre viaţa acestuia, nu sunt nesimţiţi când vine vorba de rotunjirea preţului cursei şi îţi urează ceva plăcut la coborâre…
Dar iată că excepţia întăreşte regula. Mihai îmi povesteşte acum trei zile despre ‘ţăranul de la AutoGenn pe care el l-a întâlnit’. În timp ce Mihai îţi aşeza plasele în portbagaj, tânăra speranţă a şoferitului făcea curat în maşină. Un pumn de mărunţi, de 5 şi 10 bani nu-şi găsea locul în maşina acestuia aşa că, el, scârbit, a aruncat mărunţii în iarbă, implicit în rondourile de flori. De unde stupizenia gestului… Nu mai pontăm muzica dată la maxim şi rotunjirea sumei în favoarea lui cu nesimţire, excludem bombăneala continuă privind condiţiile mizerabile în care el trebuie să lucre pentru că AutoGennii sunt hoţi, că maşina e pe benzină şi nu se câştigă mare lucru. Cert este că aşa a devenit el ‘ţăranul de la AutoGenn.’
Acum două zile plecăm spre casă mai multe fete, ne grupăm două câte două să luăm taxi, eu, tipicară, refuz să urc într-una din maşinile zeci din staţia de la Mărăşti şi chem prietenii mei de la AutoGenn. Fătuţa care era cu mine uşor nelămurită de ce trebuie să aşteptăm 8 minute după un taxi când staţia geme de maşini. Îi povestesc de avantajele firmei cu care noi vom merge cu atât mai mult cu cât prietenele care, înainte de a urca într-un Tudo, primiseră fatala întrebare: ‘Unde mergeţi?’ Merg unde vreau eu, mă indispune total întrebarea asta. Dacă nu-ţi place faţa mea încă de la început spui că eşti ocupat, însă nu mă întrebi unde… ‘Vezi, de asta noi o să aşteptăm 8 minute dar vom merge civilizat şi fără nervi acasă’. Evident că cerusem maşină pentru circuit, pentru că erau două locaţii şi o asigurasem pe tanti că vom aştepta maşina chiar şi 8 minute, în ciuda faptului că era plin de taximetre la Mărăşti. Apare individul, îi aud muzica de la colţ. Deschid uşa, intrăm. Staţia răcenea ‘maşină la C…, maşină la C…’, muzica atenta periculos la timpanul meu.
– Na, că-s nouă minute, n-am reuşit să ajung chiar în 8.
– Bună seara, nicio problemă, unde stau opt minute stau şi nouă.
– Acum, să vedem dacă îmi merită circuitul…
– Poftim??? Ce ai spus???
– Să vedem dacă îmi merită circuitu’ că toţi colegii mei sunt la cafea numa eu fac curse…
– Ştii ce? Trage pe dreapta, lasă-ne pe noi în drum că ne descurcăm noi şi du-te la cafea cu colegii tăi.
– Păi nu, că eu vreau să fac bani de aia am zis, să văd dacă merită circuitul.
Muzica răceneşte, staţia şi mai şi.
– Ascultă, nu ţi se pare că staţia e cam tare?
– Ce???
– Staţia! E cam tare… Nu ţi se pare?
– Nu! Vrei s-o dau mai încet? -ironic
– Aş prefera, mersi.
– Vrei să dau şi muzica? -sarcastic de-a dreptul
– Te rog. Uite, hai să-ţi explic despre cele opt minute. Poate tu nu te-ai gândit de ce anume am stat eu să te aştept pe tine atâta. Pentru că 99 la sută din şoferii de la AutoGenn sunt politicoşi şi nu sunt nesimţiţi, prefer să aştept 8-9 minute şi să merg acasă civilizat, cu muzica şi staţia pornite lejer, decât să fi luat oricare dintre maşinile din staţie, în care şoferii sunt impertinenţi. Dacă am stat opt minute să aştept o maşină, am făcut-o din nişte raţiuni, nu pentru că nu aveam cu ce să merg. Nu ştiu cât îţi merită ţie circuitul dar mie simt că începe să nu-mi mai merite cursa, pentru că, deocamdată am aşteptat pe timpul meu şi acum cursa merge pe banii mei.
– Înseamnă că eu sunt ăla 0,1 la sută care nu-s politicos! Hăhăhă, râde ca un cretin.
– Nu eşti 0,1 la sută că eu am zis 99 la sută şi cu 1 la sută fac sută la sută dar da, se pare că eşti.
– Îmi cer scuze.
– Nicio problemă, poate până la sfârşitul cursei o să ne înţelegem, să ne merite la amândoi circuitul.
Ajungem la prima locaţie, coboară fata. Eu îi spun locaţia doi, el habar n-are unde e. Îi explic de gelateria Zanoni, el habar n-are unde e. Ok, nicio problemă, o fi începător. Oprim pe drum la un nonstop să-mi cumpăr ţigări. Ies din magazin, ia-l pe el de unde nu-i. Ieşise din maşină şi se hlizea cu nişte taximetrişti.
– Stai liniştit la poveşti, nu te grăbi, că te aştept.
– Nu, că vin.
– Serios, stai liniştit, să merite circuitul. Ia-ţi şi o cafea. Nu mă grăbesc…
Urcă în maşină, ajungem după multe alte discuţii de doi lei avute, la mine în faţă. Mă uit pe ceas, 11.30 lei de plată.
– Cât am? Curioasă dacă rotunjeşte în favoarea lui. El, nimic.
– Cât am??? pe un ton mai ridicat…
– Uită-te pe ceas… sec şi impersonal.
I-am dar 12 lei precizându-i că am vrut eu să fiu drăguţă şi că nu am chef să-mi stric chiar de tot seara cu el.
Aseară, am plecat de la nuntă să-mi schimb îmbrăcămintea dar mai ales încălţările pentru că era insuportabil să mai stau în săndăluţele cu toc. Chemăm maşina în faţă la Hotel Aurora (adică e hotel, la naiba, ar trebui toată lumea să ştie de el), primim timp 3 minute. În tocuri, plesnind de durere, trec 10 minute şi imbecilul nu mai apare. Sunăm înapoi la firmă, doamna ne zice că e începător. Să moară în chinuri cum mor eu acuma, atunci să nu zică 3 minute dacă habar nu are unde e, îi urez doar de nefericire sexuală să aibă parte. Apare şi când ajunge în dreptul nostru, stupoare, eu cu Mihai deodată: ‘Ăsta e ţăranu…’ Urcâm în maşină, nu scuze că a apărut după 15 minute, nu nimic. Îi spunem adresa.
– Să mă ghidaţi puţin că nu ştiu unde e! Mai întâi zona…
– Zona e Bălcescu, Mihai foarte calm.
Ne gândim amândoi dar refuzăm să mai intrăm în polemici cu idiotul. Ai fost două zile consecutive la aceeaşi locaţie, care erau şansele să nu mai ţii minte tâmpitule, unde e strada???? În condiţiile în care eu, când ajunsesem în faţa casei îi zisesem să facă un efort de memorie să reţină strada asta că vor mai fi comenzi de aici. În fine, ajungem acasă, pierd 20 de minute cu probeme existenţiale, ne întoarcem la nuntă. Total de plată: 17 lei.
– Te rog să-mi dai şi bonul.
Rupe bonul, nu doar pe al meu, ci ultimele trei, îl intinde tacticos pe volan, scoate ştampila şi trage cu ură şi în scârbă trei ştampile şi mi-l întinde cu apogeul sictirului, fără a se întoarce să-mi vadă mutra. Mihai îi intinde banii şi cu aceeaşi scârbă îi întinde lui restul. Coborâm din maşină fără să salutăm şi trag o pleiadă de înjurături la adresa imbecilului. Mihai a hotărât să gata cu AutoGenn-ul cu sau fără reclamaţia mea.
Acum tocmai am făcut reclamaţia. După cum îi spuneam şi doamnei, dacă aş fi mers cu Radio sau cu Tudo mi s-ar fi părut ceva normal să fie şoferul nesimţit, dar dacă m-am obişnuit cu oameni civilizaţi, aştptam mai mult. Este păcat ca pentru un şofer de doi ei o firmă ce încearcă să se impună pe piaţă prin normalitate să piardă clienţi. Maşini oricum sunt puţine, aşa că nu mai contează un şofer în plus sau în minus, în condiţiile în care acesta face paradă prin obrăznicie.
Later edit: Cine trecea pe roşu cu viteză mare şi a ratat la mustaţă doi pietoni chiar pe trecere?! Bineînţeles, indicativ 010 AutoGenn!
Updated on iulie 6, 2008
Am nevoie de o pauză
Views: 74
Casa mea arată ca după bombardament. Bombardament cu: păr de pisică, haine curato-murdare că oricum nu mai contează, firimituri şi ambalaje, sticle goale şi cvasi-goale cu conţinut îndoielnic, cărţi şi hârtii la nivel de kilograme, prosoape de tot soiul, căni murdare sau curate, farfurii, pete de cafea, mâncare, soluţii de tot soiul, farduri, rimeluri, rujuri, cercei, brăţări, loţiuni de corp, prinzătoare de păr… Praful care altădată reuşea să-mi creeze o psihoză este ultima mea problemă. Mă uit prin casa mea şi mă întreb dacă eu chiar locuiesc aici. Mă uit la tipul de deranj-mizerie existent şi ştiu precis că toate le-am creat eu, doar părul e de la pisică.
Azi-noapte la ora 1.30 am cucerit şi ultima redută, dulapul cu haine. Doar hainele curate mai stăteau aliniate perfect în dulap. Dar datorită evenimentului fatalo-depresiv pe care l-am trăit la nunta pe care o bucuram cu prezenţa mea (sic!!!) şi anume: căzut flec pantofior toc, rămas fierul din flec, lunecat pe parchet, durere imensă în talpă implicit degete, sucit gleznă, incapacitate de a mai coordona activitatea simplistă de a merge până la toaletă, exclus dans de pe listă, căţărat picioarele pe scaun, ascuns picioarele în faţa de masă satenată, indispus mireasa cu staticitatea mea, hotărât plecat schimbat haine şi papuci… Planul era simplu, chem taxi, taxi aşteaptă, dau jos rochia şi pantofii blestemaţi, iau bluza X, pantalonii Y, pantofii Z. Eronat!!! Picioarele umflate nu mai intră în niciuna din cele două încălţări elegante pe care le mai am pentru că eu nu mai am picioare, am butoaie. Balerinii! Asta e… doar că balerinii mi-au provocat răni de cu trei zile în urmă. Nu mai contează… Să sufere Rebecca la frumuseţe că ‘băga-mi-aş picioarele în ea eleganţă şi rafinament pentru că niciodată nu m-am sinchisit de tocurile mă-sii’. Pantaloni… cu balerini… reduc drastic opţiunile, rămân pe fustă… ‘cum dracu nu mă mai încape nicio fustă că de două săptâmâni fac foamea şi a’ dracu să fie dacă am slăbit. Cât de grasă pot să fiu?! Cât de slabă eram înainte când mă huleam că sunt prea grasă?!’ Nu-i nimic, după pleiada de înjurături, rămân pe blugi. Care blugi că nu mai am blugi de vară că nu mă mai încap cei de anul trecut şi anu’ ăsta refuz să-mi cumpăr până nu slăbesc!!! Nu-i nimic, ia Rebecca blugii de zi cu zi, cei care sunt sătui de mine şi eu de ei. ‘Într-o zi am să vă ciopârţesc, vă sfâşâi cum sfâşâie hiena iepurele mort!’ Treci pe bluze, maieuri, tricouri… Toate cele bune sunt aruncate pe pat, sub pat, pe jos, pe masă, în baie, peste tot. Cele curate şi organizate sunt decoltate şi scurte… că anu’ trecut dacă nu arătam ca o vacă sigur că aveam sex-apple şi cuceream priviri cu ajutorul lor. Bun, ia Rebecca un tricou murdar-curat din categoria ‘la întâmplare’; cu ochii plin de lacrimi şi frustrare, nu mai contează. Taxi încă aşteaptă, va fi o cursă piperată financiar… Mi-a luat 20 de minute să arunc aproape fiecare haină de pe raft, am nimicit două dulapuri cu trei sertare, am devastat secţiunea pantofi… Am explodat de nervi şi am răcnit: ‘Ce dracu’ fac toată ziua că aici arată ca la porci?! Urăsc mizeria, urăsc să nu am haine curate, urăsc că nu mai pot slăbi ca înainte, urăsc că petrec atât de puţin timp acasă, ce dracu’ fac, unde mă duc, cu ce sau cine îmi pierd timpul că nu mai pot citi o carte în proaspătul miros de curăţenie?!…’ Asta sunt eu?! Am lovit cu picioarele tot ce mi-a stat în cale, am lovit-o pe Tisa cu una din fostele bluze fatele, am răcnit şi am simţit că-mi plesneşte capul, nici măcar nu pot plânge, atâta frustrare am adunat. M-am întors la nuntă încercând să zâmbesc… Am picioarele zdrobite, nişte haine murdare şi multe lucruri la care trebuie să meditez.
Nu mai vreau să ştiu de nimeni nimic, nu mă mai interesează. Vreau să fiu eu… tipicară, maniacă a curăţeniei, exagerată şi veşnic aranjând pe raft coada cănilor la 45 de grade. Vreau să fac din nou lucrurile care mie îmi aduceau atâta relaxare şi bucurie. Vreau viaţa mea, atât!!! Vreau ordine şi linişte, vreau o listă pe care notez cu liniuţă tot ce am de făcut. Vreau să-mi beau cafeaua de dimineaţă pe măsuţa strălucind de curăţenie, scrumând în scrumiera plină ochi de bobiţele cu miros mult prea înţepător de măr verde. Mă deprim încă de dimineaţă când deschid dulapul cu ceşti de cafea şi nu e niciuna curată. Durează mult prea mult când ochii sunt împăienjeniţi să-mi spăl una… Şase căni, şase dimineţi, asta înseamnă că de şase zile n-am socializat cu chiuveta…
Azi îmi dedic ziua mie stând, ăsta e planul meu. Şi luni e ziua Rebeccăi de curăţenie, am să iau fiecare lucru în parte şi am să-i caut locul potrivit, am să fac ordine aşa cum îmi place mie. Am să meditez la tot ce am de făcut mai departe cu viaţa mea în timp ce toate lucrurile din casa mea îşi vor aştepta cuminţi rânduiala. Am să fac curăţenie o zi, două, toată săptămâna, nu contează, dar când tot va fi gata am să mă regăsesc pe mine, pentru că asta se întâmplă întotdeauna când fac asta. Pentru că despre asta este vorba în fapt, întotdeauna când fac ordine, am mintea limpede şi clară, întotdeauna cele mai bune idei mi-au venit aşa. Probabil că, inconştient, am refuzat de trei săptămâni să fac curat pentru că ştiam că am decizii de luat, lucruri de pus la punct, proiecte de întreprins, planuri de respectat dar… a venit timpul curăţeniei…
Updated on iulie 1, 2008
Îţi mulţumesc Moravu’ de vest
Views: 64
Nu îmi stă în obicei să linkuiesc, nu prea fac recomandări de site-uri, nu sunt o fire prietenoasă în peisajul blogosferei. Nu mai ştiu cum am ajuns la Moravu’ de vest, nici măcar nu mai contează. Am citit doar bancurile dar o să mă uit mâine şi pe restul… Am râs până la epuizare, am avut lacrimi pe toată faţa, mi s-a oprit respiraţia, mă dor maxilarele, coloana vertebrală a suferit majore junghiuri sau ce naibii sunt alea… e ceva… Mă plimb prin casă şi râd în palmă, sunt ireale bancurile astea. Le-am spicuit pe cele mai mişto dar luaţi de le citiţi pe toate: http://moravudevest.wordpress.com/ Incredibil, incredibil, încă mai râd şi le dau doar copy- paste!
Examen la Politehnică, Facultatea de construcţii, disciplina « Comunicare interpersonală ». Profesorul spune:
– Întrebare de nota 10: cum mă numesc?
Toţi tac. Profesorul continuă:
– Întrebare de nota 8: la ce disciplină aveţi examen?
Studenţii continuă să nu răspundă nimic şi sunt din ce în ce mai miraţi. Profesorul continuă:
– Întrebare de 5: ce culoare are manualul?
Din ultimele rânduri se aude o voce:
– Vrea să ne pice, muistu’!
O adolescentă blondă se duce la maică-sa să aibă discuţia despre cum vin copiii pe lume. Îi spune maică-sii că a auzit de la o prietenă că bebeluşii ies tot pe acolo pe unde-şi bagă băieţii « jucărica ». Mama se relaxează la auzul acestor vorbe, convinsă că nu trebuie să-i dea explicaţii prea detaliate şi îi răspunde:
– Da, puişor, aşa e. Alte întrebări mai ai?
Puştoaica stă o clipă, se gândeşte şi apoi întreabă:
– Da’ n-o să-mi spargă dinţii când iese?
Un domn intră disperat în farmacie şi ţipă:
– Repede, vreau ceva pentru diaree, e urgent !
Farmacistul, proaspăt angajat, devine foarte nervos şi-i dă un calmant. În foarte mare grabă, clientul ia medicamentul şi pleacă. După câteva ore, domnul cu diaree revine şi farmacistul îi spune:
– Mii de scuze, domnule. Cred că, din greşeală v-am dat un medicament pentru nervi. Cum vă simţiţi?
Clientul răspunde:
– Căcat tot, dar liniştiiiiiiit…
Un ţăran într-o căruţă plină ochi, cu un singur măgar amărât cu ochelari de cal, care nu se urnea deloc, striga frenetic:
– Diiii, Murgule! Diiiii, Surule! Diiiii, Florică! Diiiii, Maricica!
Întrebat dacă a uitat cum se numeşte măgarul, ţăranul răspunde:
– Nu, nu, ştiu cum îl cheamă, da’ vreau să îi dau impresia că lucrează în echipă…
Bulă îşi întreabă sora:
– Auzi, dacă tu nu ai avea picioare, ţi-ai mai cumpăra pantofi ?
– Normal că nu, ce întrebare e asta?
– Atunci de ce-ţi cumperi sutien ?
Doctorul iese din sala de naşteri cu un copil. Îl ţinea atârnat de un picior. Tatăl încremeneşte. Doctorul loveşte copilul de primul perete, îl ia de mâini şi îl dă cu capul de uşă. Tatăl este terifiat. Sânge peste tot, doctorul râde sinistru, tatăl la un prag de infarct. Doctorul devine brusc serios şi compătimitor:
– Haideţi domnule, nu mai ştiţi de glumă?! A murit la naştere!
Bulă se apropie de o colegă de clasă şi îi spune:
– Poţi să-mi dai fotografia ta?
– Da’ ce, nu poţi dormi fără să te uiţi la mine? Mă iubeşti aşa de mult?
– Nu. Colecţionez pokemoni !
Un bărbat şi o femeie, într-o maşină pe autostradă, se ceartă din cauza infidelităţii bărbatului. Dintr-o dată, femeia îşi iese din minţi, apucă scula bărbatului, o taie, după care, enervată, o aruncă pe geam.
În spate, într-o altă maşină, discută un bărbat cu fetiţa lui de 7 ani. Dintr-o dată, organul tăiat de femeia din prima maşină se izbeşte de parbriz, stă lipit un moment şi apoi zboară mai departe.
Surprinsă, fetiţa întreabă:
– Ce era asta, tăticule?
Ruşinat şi evitând să discute cu fetiţa un astfel de subiect, omul răspunde:
– Era doar o insectă!
Fetiţa rămâne cu un aer confuz câteva secunde bune şi apoi zice:
– În orice caz, avea ditamai p**a!
Dintr-un turn de pază al unui fort din Vestul Sălbatic, santinela strigă:
– Domnule Căpitan, vin indienii!!!
– Prieteni sau duşmani? întreabă Căpitanul.
– Cred că-s prieteni, că vin împreună!
Într-un salon de reanimare, toţi pacienţii sunt conectaţi la aparate de menţinere a vieţii. Electricianul bagă capul pe uşă:
– Băieţi, luaţi o gură mare de aer că schimb o siguranţă!
Într-o dimineaţă vine fluturaşul la floare. Floarea îi spune:
– Aoleu, fluturaşule, ce mi-ai făcut tu săptămâna trecută că nu mi-a mai venit fotosinteza?!
Tastele hotărăsc să organizeze o petrecere la care să nu-l invite pe Punct. În seara cu pricina, Punctul îşi face apariţia. La intrare stăteau de pază Enter şi Space:
– Ne pare rău, Punctule, nu putem să te primim…
Punctul dă să plece, dar se răzgândeşte şi le strigă:
– Hei, nu mă recunoaşteţi?! Sunt eu, Steluţa, da’ m-am dat cu gel!
La un concurs de paraşutişti într-o unitate militară, Bula trebuia să facă saltul cu paraşuta, la aterizare să ia bicicleta, după care să alerge 15Km. Se urcă Bula în avion, ajunge în zona de paraşutare, sare şi trage de inelul paraşutei. Paraşuta nu se deschide. Mai trage o dată, nimic (F…i!). Încearcă inelul de la paraşuta de siguranţă, tot nimic ! Mai încearcă o dată, nimic nu se întâmplă şi zice:
– Parcă văd că şi bicicleta e stricată!
O trupă de poliţişti se adună în jurul şefului.
– Atenţiune – zice şefu’ – începem operaţiunea! Potriviţi-vă ceasurile! E 11:48! Pentru aceia cu ceasuri electronice: beţişor, beţişor, scăunel, om de zăpadă…
O fetiţă se duce la un magazin de animale şi întreabă:
– Vă log, aveţi iepulaşi dlăgălaşi?
Inima vânzătorului se topeşte brusc. Se aşează pe vine lângă fetiţă şi o întreabă:
– Vlei un iepulaş dlăgălaş alb sau unul dlăgălaş moale, neglu şi pufos? Sau poate pe cel dlăgălaş şi maloniu de acolo?
Fetiţa se înroşeşte, se leagănă puţin pe călcâie, îşi pune mânuţele pe genunchi, se apleacă în faţă şi răspunde în şoaptă:
– Cled că pe pitonul meu îl doale în cul de cale…
Posted on iunie 29, 2008
Fără perdea
Views: 124
Acest post este interzis celor sub 18 ani. De asemenea, tuturor acelor categorii sociale care roşesc la auzul cuvintelor ce denumesc organe sexuale sau activităti legate de sexualitate, implicit sex. Interzis celor care roşesc în general, celor care fac amor în intimitatea căminului, sub plapumă cu becul stins, celor care încă mai susţin teoria berzei, celor care nu pot admite că sexul nu este decât un alt subiect ca oricare altul.
Sursa de plecare a acestui post o constituie filmele profesoarei de franceză pe care le-am vizionat într-o seară, fără suflet la gură. Deci, cazul în sine mă interesează mult prea puţin. Mi se rupe inima că un cadru didactic a ajuns într-o situaţie atât de ingrată, că toţi moraliştii sar cu gura, că este catalogată cu personalitate deviantă (bine că sunt ruşinoşii normali). Presupun că nu trece prin clipe uşoare însă nu pot spune decât că şi-a făcut-o cu mâna ei (nu doar cu mâna, dar mă rog). Dacă nu te pricepi la calculatoare, nu te bagi, cam ăsta e principiul după care eu mă ghidez. Uite aşa, disiplasplasul aduce nefericire! Eu mă gândeam, dacă cumva, prin absurd şi totuşi, vreun fost tont din viaţa mea m-a filmat pe când prestam chestii intime, sper măcar naibii ca filmul să fie de categorie ‘Hard core’. Să privească toată lumea şi să primesc doar Awesome.
Aşadar, după urmărirea filmului eu rămân neplăcut surprinsă. Adică, aşa fac oamenii în intimitatea lor?! Că eu dacă nu particip la schimburi de parteneri, de unde să ştiu?! Filmele porno nu sunt relavante, că sunt porno, aşa zice toată lumea. Deci cum fac totuşi alţii sex? Nu importă aici vârsta, statutul social, pregătirea profesională, gradul de sexualitate al fiecăruia. Eu ştiu doar cum fac eu şi mi se pare că aşa-i normal dar… normalul e relativ. Pe timpul liceului şi în facultate aveam dragele mele prietene cu care puteam discuta orice, de la cât de rasă tre’ să fi până la dilema lui ‘fingerworld’ (prietenele ştiu de ce). Ştiam aproximativ fiecare ce gen sexual este, ce poziţii preferă, cine o face mai des, cine a avut mai mulţi parteneri sexuali, care parteneri sexuali sunt dotaţi sau care au nevoie de ajutor. Acum, matură şi cu un anume statut, am pierdut libertatea exprimării. Mă aştept chiar să se sesizeze cineva în legătură cu deviaţia mea… de la normal. Că doar nu-i normal să discuţi liber despre asta. Cu cine mai poţi discuta despre asta?! Cu nimeni! Nimeni nu mai vorbeşte despre cât de des o face, cum o face, cu cine o face. Mă ia frustrarea, de ce anume oamenii odată înaintaţi în vârstă devin atât de pudibondici şi morali?! De unde să mai ştiu care e media… dacă nimeni nu mai discută?! Devenim întocmai ca părinţii noştri de care altădată râdeam. Devenim maturi şi roşim la auzul cuvântului ‘futut’. Nu-i mai zicem aşa, că suntem manieraţi, îi zicem ‘facem dragoste’. Eu, femeie serioasă, n-o mai pot suge sau cel puţin nu-mi permit luxul de a o recunoaşte, că asta mă face femeie uşoară. Eventual ‘dau săruturi mădularului’. Eu, nu-mi mai permit luxul de a folosi cuvântul ‘pulă’ în niciun fel de context că mă judecă oamenii, în cel mai rău caz îmi permit să bag o pulă la nervi dar cu măsură că nu se cade. De ‘pizdă’ deloc nu mai pot vorbi îi spun ‘păsărică’ şi roşesc la pronunţia organului, oricum. De când am devenit atât de… cizelaţi şi manieraţi?! De ce nu mai vorbim liber despre asta?! De ce eu nu mai pot spune cuiva, măcar unei prietene orice despre viaţa mea sexuală?! De ce roşim şi nu mai recunoaştem că avem fantezii şi că ne-am dori un vibrator?
În caz că am uitat, copiii se fac tot aşa, prin copulaţie. De ce trebuie să fac amor cu becurile stinse şi jaluzelele trase când altădată o bancă din parc era suficientă?! Probabil că unii nu s-au schimbat, dar majoritatea da. De ce nu recunosc femeile că dimensiunea chiar contează şi că un bărbat care ţine la pat vreo cinci minute cu tot cu preludiu este jalnic şi nu merită a fi sunat a doua oară?! Pentru că e soţul, de asta?! De ce femeile mimează orgasmul ca bărbaţii să rămână cu falsa impresie că dacă dau de trei ori din fund şi au reuşit să satisfacă o femeie?! Orgasmul femeii chiar e o muncă asiduă de Sisif… dar mai bine să lăsăm false impresii… ca femei ca mine ce încearcă să vorbească liber despre asta, să fie arătate apoi cu degetul. ‘Aia-i aia care…’ Care ce, mami?! Voi nu coborâţi maimuţa în beci?! De ce continuăm să ne masturbăm prin băi dacă viaţa noastră sexuală este atât de împlinită?! De ce nu recunoaşem că ne masturbăm prin băi, ar fi un prim pas pentru sinceritate. De ce actul sexual începe să dureze din ce în ce mai puţin, altădată petreceam ore încercând să executăm poziţii cât mai complicate?! Acum ştim capra şi misionarul… Cam aici ne-am oprit că ştim sigur că astea iasă. ‘Hai în misionarul te termini tu femeie, în capră eu, să pot să închid ochii şi să-mi iamginez pe vecina de la 2, că nimeni nu-mi ghiceşte gândurile.’
Cel mai tare mă frustrează închisul ochilor şi tăcerea. Vreau să stau cu ochii deschişi şi să văd fiecare muşchi al partenerului cum se mişcă. Vreau să ating tot ceea ce e de atins, vreau să ştiu tot ceea ce se întâmplă, să văd ce anume vede şi el, să casc gura- dacă este cazul (!!!), vreau ca simţurile mele să fie solicitate la maxim pentru că ar fi trebuit să fie magic. Chiar dacă partenerii se ştiu deja de trei- de zece ani, la fel de fascinant ar trebui să fie cum două organe devin unul. Nu găsesc rostul tăcerii, de ce să tăcem?! Nu e şi ăsta un factor ce contribuie major la atingerea plăcerii?! Dacă e tăcere, ce rost mai are?! Nu e normal să ne auzim unul pe altul?! De unde să afli ce anume îi place celuilalt mai mult dacă nu comunici sau dacă nu auzi cum gemetele încep să se intensifice?! De unde să afli când anume se apropie punctul culminant dacă nu prin sunete?! Şi ce dacă aud vecinii?! Să fie invidioşi că noi ne-o punem ca la carte, să ştie şi ei că vecinii de la 2 au un apetit sexual ridicat, să facă şi ei la fel, să fie şi ei insitigaţi la iubire. Că doar copiii aşa se fac… Voi cum aţi venit pe lume?! Mama şi tatăl tău nu tot asta făceau duminica seara?!
Nu vreau ca acest post să cadă în vulgar. Chiar dacă unii aşa vor considera că este, mă lasă rece. Mă enervează temerile pe care sexul le induce. Asta ca să nu mai introduc în discuţie masturbarea reciprocă, fanteziile cu cei din jur, dorinţa de a fi deodată cu două femei, implicit doi vlăjgani, frustrarea că partenerul o are mică sau impotenţa femeii de a face un sex oral de calitate. Subiectele sunt multe şi diverse… Nu insist din lipsă de spaţiu, timp, divagaţie de la subiect. Problema mea principală e asta: probabil că filmele porno sunt la modul ‘exagerat şi extrem’ dar viaţa sexuală a fiecăruia dintre noi ar trebui să fie o explozie de energie, nu plictiseală şi rutină, aşa cum am văzut la stimata profesoară. Experimentează, caută, încearcă, rupe barierele, ia vezi la ce foloseşte fiecare gaură… Ce-i aşa ruşinos, ce-i aşa nemaiîntâlnit, ce-i aşa ieşit din comun măcar să discuţi despre asta… Să spună fiecare cinstit: ‘Da, domle’, nu mi-o trag des, mi-o pun odată la două săptămâni dar şi când e… mă sună vecinii să mă felicite că le-am făcut şi lor poftă!’. Fiecare încearcă să evite subiectul, să răspundă la întrebări. Dăm vina pe intimitatea personală. Dar că râgâi de faţă cu toată lumea nu atentezi la sensibilitatea auzului şi mirosului meu? Că povesteşti amănunţit despre cum ţi-a venit ciclul, ce tampoane foloseşti sau ce diaree fatală te-a luat, nu-i la fel de ruşinos?! Bine că roşeşti când te întreb eu ‘auzi, tu cât de des iei mielul la trântă?’ şi îmi explici că nu se cade… Nu-i ruşinos că tu te lauzi că ‘ce muie am dat aseară’ dar schimbi subiectul când eu îţi spun că a da limbi nu e sinomim cu a linge îngheţată. Hai să încercăm măcar să nu mai ne ruşinăm atâta şi să nu încercăm să negăm evidentul. Voi cu ce urinaţi dacă nu e indiscretă întrebarea? Cu cocoşelul sau cu păsărica… Da, mişto, nimic de zis.
Parte a generaţiei mele începe să semene tot mai mult cu generaţia părinţilor mei. ‘Nu zii aşa că e ruşine!’ Nu încurajez neapărat limbajul vulgar dar nici nu mă ridic de la masă când cineva zice ‘pulă’. Nu doresc exhibiţionarea generală dar nici să stingem becurile şi să ‘facem amor pe muţeşte’. Nu aşa îmi respect nevasta, că nu-i dau coada la periat. Nu aşa îmi respect partenerul că mă fac că plouă când el scapă un gemăt din baie… e bărbat… ce să-i faci, are nevoi!!?? Nu aşa îmi susţin relaţia sexuală cu migrene şi oboseală cronică. Sub stress, un orgasm poate face minuni.
Nu mai ştiu ce e bine şi ce-i rău, ce se face şi ce nu, ce-i la modă şi ce nu, că nu mai am cu cine vorbi. Pune toată lumea capul în pământ şi mă judecă. Mi se rupe… cam ăsta e mesajul. Să creadă toată lumea ce doreşte, să înţeleagă fiecare ce vrea, să speraţi că am scris postul ăsta pentru trafic sau indexare SEO… fac doar pe grozava, atâta tot.
Îmi permit să spun în gura mare că sexul nu-i un subiect tabu, că există doar constipaţi care n-or să înţeleagă vreodată şi n-or să ajungă să cunoască plăceri prea mari, ce altfel nu se pot obţine decât prin operaţiunea aia de-i ruşine s-o zici în gura mare şi de faţă cu alţii. Sigur, e frumos şi aşa în linişte şi pace… sigur că da. Filmele porno sunt teatru ieftin… Clar… Atunci cum se explică faptul că cele mai multe căutări ale Domnului Google sunt legate de sex?! A, da, că suntem singuri în intimitatea căminului şi nu ne judecă nimeni. Luaţi de mă judecaţi pe mine atunci…
Pentru cei care au supravieţuit postului până la rândul ăsta, indiferent care ar fi motivele abandonului de până acum, poate roşeaţa din obraji- poate o erecţie cu finalizare, mai am o frază retorică de întrebat şi am încheiat. De ce ne dăm toţi puritani când de fapt sexul ar trebui să fie slăvit?!
©Copyright imagine: froodmat
Comentarii recente