Views: 119

Iubesc bronzul. Il iubesc pe mine. Ani de zile am stat vara la incins, facand concurs de bronzat cu altii. Uram vara visceral si caldura ei pana cand ajungeam intr-un loc in care puteam sa intind o patura si sa stau jos la plaja. Era o contradictie, stiu. Eu eram un om plin de contradictii. Apoi am devenit mama. O data cu noul statut am castigat si cateva multe kilograme in plus. Nu mi-a mai placut bronzul. Pentru ca eram foarte grasa, dezechilibrata si confuza. Nu mi-a mai placut deloc vara cativa ani. Apoi am slabit, acum sunt mai skinny decat am fost vreodata. Si mi-a placut din nou bronzul. Dar de data asta, am invatat sa iubesc si vara. Acum nu ma mai sperie 40 de grade plus. Stiu cum sa ma protejez de ele si culmea, nu mai sunt depresiva, molesita sau iritata de grade multe. Acum traiesc putin mai clar decat o faceam in urma cu cativa ani. O numesc evolutie.

2015 ma duce la mare la greci. Pentru prima oara in viata mea, am stat 10 zile in concediu si nu am intrat in apa deloc. Pana la glezne dar nu cred ca se pune. 🙂 Nu am intrat sa inot in mare. Pentru ca eram intr-un proces de curatare din toate punctele de vedere si nu am putut sa intru pur si simplu. Am priceput inca o lectie. Despre cum radeam de altii in trecut: ‘ce nebun, a venit la mare sa nu intre in ea. Ce prost!’ Nu judeca pe nimeni niciodata. Nu esti in papucii lui si punct. Exista intotdeauna o ratiune pentru care cineva face ceva. Ei, uite cine a fost prostul anul asta. :)) Nu am inotat in mare si m-am simtit minunat. Nu am avut nevoie anul asta a ma scalda, simplu ca buna ziua. Si de pe margine am simtit sau am trait ce era de simtit sau de trait. 🙂

Dar bronzul a ramas important. Asa ca mi-am achizitionat unt de cacao. Puternic, power. Sa fiu sigura ca merg pe maro inchis. Factorul de protectie l-am scos din calcul ca era necesar sa mai invat o lectie. You just don’t mess with de mighty all powerfull- THE SUN. Stat pe plaja. Vant puternic, soarele nu se simtea. Dar isi facea treaba. Nu mult, 2-3 ore. Suficient. Dupa-masa, pe la asfintit asa, simt ca s-a sfarsit. Frisoane si rau. Stiu ca sunt puternica dar pare-se ca insolatia era mai puternica decat mine. Fuguta la doctor. Paracetamol, vitamina C si crema post-bronzare. Nu mi-a fost asa de rau pana acum in tot anul asta. Din ce in ce mai rau. Seara, in pat, am crezut ca ma pierd. Atat de rau mi-a fost. Am simtit ca pierd controlul, ca nu mai am deloc stapanire asupra propriilor mele simturi. Mi-am rugat ingerii mei sa ma aiba in paza si am inchis ochii. Stiam ca pe mine somnul mereu ma repune in forta dar de data asta am inchis ochii cu teama ca a doua zi nu o sa-i mai deschid. Ca sa ne fim in clar cat de rau mi-a fost. :)) Fie ce trebuie sa fie! Mi-am invatat lectia rapid pentru ca Slava Domnului a doua zi am vazut iara lumina. Tu pentru Soare esti doar o furnica. Nu ii dovedesti tu Lui nimic, tu respecta-l. Iar eu am sa fac asta. Plus factor de protectie inainte de unt de cacao.

A doua zi antamasem o excursie la Muntele Olymp cu echipa de la ApolloRentMoto, Paralia Katerini. Cu ATV-urile. Stiam ca o sa fie cea mai reusita chestie a concediului iar acum existau sanse minime sa mai pot fi acolo. Era programata pentru orele 9.00-9.30 si brusc, ca-ntr-un miracol, se amana totul pentru orele 13.00-13.30. M-am trezit undeva la orele 10.00 dupa un cosmar ingrozitor cu mama mea. Am sunat-o, m-am asigurat ca totul e in regula acasa. Am gandit la un moment dat ca poate e un semn sa nu mai mergem dar nu parea viabil scenariu. Oamenii de la Apollo pareau formidabili. Nu simtisem ioc de vibratie negativa, ba din contra, erau explozie de energie, bunatate si sinceritate. Am sunat la asigurari sa rezolv treaba birocratica pentru a evita alte costuri. Usor, usor, mi-a revenit pofta de mancare. Pe la 11 ma suna doctorul sa ma intrebe cum ma simt. Deja eram mai bine. Si da, revin in joc, puternic, pe la un 12.00. Se merge!
Asupra excursiei in sine voi reveni pentru ca a fost spectaculoasa si vreau sa impartasesc cu cat mai multa lume. Poate ii ajuta si pe altii care iubesc lectiile si povestile. Prima oprire din trip este la Cada lui Zeus. Coboram pe o poteca nu foarte dificil de parcurs. Leaderii stiau drumul, nu am facut mai mult de 5 minute de mers relax. Pentru a traversa de pe o parte pe alta te ajuta un pod de lemn. Nu foarte protectiv, nu neaparat conform normelor UE daca mi-e permis o gluma. Descrierea naturii nu e punctul meu forte, asa ca las pozele sa vorbeasca de la sine. Iar simbolistica si povestea Cazii lui Zeus sunt gasibile pe internet. Sau vezi mitologie. 😀 Pe scurt, aici se imbaiau zeii Greciei in Antichitate. Inclusiv frumoasa Afrodita. Iar deal-ul era, ca cine dorea, sarea de pe stanca. Inota pana la cascada din interior, apoi o atingea. Un soi de purificare spirituala. 🙂 Iar eu faceam poze, filmam si descoperam natura cu frumusetile si bogatiile ei. Mihai sarise de doua ori si Ayanna de multiple ori dar ea sarea de pe o piatra in apa. Dar a sarit?! A sarit. Eu inca nu depasisem prea bine insolatia, plus alte chestiuni de ordin tehnic femeiesc. Cand dintr-o data ma loveste trecutul meu. Ma loveste pe mine sinele. Imagini cu mine- mers pe carbuni incinsi, scubadiving fara sa stiu sa inot, parasailing, zbor deasupra orasului cu avion de mic tonaj, biciclit pe tocuri… nu stiu, toate nebuniile mele adrenalinice. Mi se face lumina in cap. Eu trebuie sa fac asta. POT! De asta sunt aici, am nevoie de purificare. O VOI!

Ma dezbrac si urc pe stanca. Un 4-5 metri inaltime. Poate nu mult, poate nu putin. Vedeai fundul cadei. Nu am sarit in viata mea de pe nimic. Pentru ca nu am sarit, nu mi s-a parut interesant. Habar nu aveam cum anume sa sar. Un pustan ungur tremurand de frica si banuiesc si frig, imi zice ‘you first’. Dar el sarea deja a 5-a oara. Terifiat insa dar cu dorinta de a repeta. Eu refuz, nu pentru ca imi era atat de teama ci pentru ca nu stiam cum anume. Cum sa ma arunc in gol, cum sa tin picioarele, cum sa ma tin de nas, daca sa ma tin de nas sau nu- aveam zeci de necunoscute. Ok, o lalaim cateva minute indemnandu-ne si zic fuck it, trebuie sa sar acum ca el parea disperat, dadea inapoi. Totusi isi face curaj si se arunca. Vin eu la rand. Eu sus, ei jos. Inspir expir. Intrebari tehnice: daca ma rostogolesc? Daca ma agat? De ce nu am sarit si eu macar de pe o trambulina amarata de piscina pana acum? De ce imi lipseste din cap fisierul cu know how-ul pentru sarituri in apa de la inaltime? Pun mana la nas, trag aer in piept si ma arunc. Pfiuai! Ce senzatie! Aterizez in apa si nu am ganduri prea multe. Scot capul la suprafata si paralizez de frig, o apa inghetata si un zambet larg de satisfactie. I DID IT! Am reusit. Ma intorc, inot pana la micuta cascata, o ating si multumesc. Pentru ca am putut, pentru ca sunt, pentru ca mi-a permis, pentru ca simt ca sunt eliberata. Sunt mai mult decat eram acum 10 minute. Sunt recunoscatoare.

Popasul se apropie de final si simt ca nu pot pleca pur si simplu. Rostesc cu voce tare, pe pod: ‘Iti multumim Zeus pentru tot, pentru energia pe care ne-ai dat-o.’ Ma surprinde vocea Ayannei care rosteste dupa mine, cuvant cu cuvant ce tocmai am spus. Cumva ma loveste treaba asta dar simteam ca e nevoie de smerenie si recunostinta. Il rog pe Mihai sa imi faca niste poze de plecare pe pod. Ay se catara pe el si intr-o fractiune de secunda imi trece prin cap un gand nebunesc. Ca e posibil sa alunece si ca entitati superioare noua isi vor lua ofranda. Stiu, nebunesc, dar asta am gandit pret de milisecunde. Gandesc prea mult… dar nu e de la mine. :)) O rog sa nu se catere, se da jos si privesc maretia din josul nostru. Zic hai sa facem rapid un selfie, pentru ca restul echipei pornise deja la drum. Face prima poza si mai face una repede. In timp ce apasa pe buton pentru poza 2 ma loveste iar un feeling de genul ca mama, cat de curati suntem. Ce expresie linistita avem pe chipuri, cata caldura, cata frumusete, cata impacare… nu in sensul de fala, nici vorba. Naturalete si seninatate. Gandesc la e ceva special cu locul asta, ca simt vibratii. In secunda aia, imi luneca de pe cap ochelarii de soare de pe cap. Poza apuca sa fie facuta si eu ma intorc, fiind sigura ca au cazut pe pod, aveau destul loc in spate unde sa se parcheze. Ma intorc sa ii iau dar ia-i de unde nu-s. O alta secunda, alt gand. I-a luat! Mi clar ca buna ziua ca sunt luati. Ofranda! I-a vrut si i-a luat, pur si simplu. Ma uit in jos, unde paraiasele curgeau, unde posibil ar fi putut sa se opreasca fizic ochelarii mei de soare (la care tineam de altfel, era ultima pereche purtabila, ne intorceam la ATV-uri pe drum as fi avut maxima nevoie de ei etc) dar nici urma de ei. Am inchis iar ochii, am multumit pentru ca a vrut ochelarii si atat. M-am eliberat de ei. M-am pur si simplu eliberat de ei, i-am lasat sa plece si am simtit mai multa recunostinta. Ca m-a ales pe mine sa ii daruiesc ceva, ca aveam ce sa daruiesc, ca era doar o pereche de ochelari de soare. Mi-am sarutat copila si am revenit la normal. Clasica gluma ce se cerea acum ca Zeus sta fancy cu ochelarii mei pe nas si ne priveste multumit. Suntem bine asa. :))

Am inteles atat de multe de aici. Am avut lacrimi in ochi ca am putut. Ca am fost acolo, ca am atins un loc cu vibratie pozitiva, ca suntem sanatosi, ca spre binele nostru, traim din plin trezirea. Puteti privi povestea din ce unghi puteti voi si doriti. Simplu, pragmatic, cu umor, cu suspiciune, cu ironie, cu invataminte, cu admiratie. Zeus si-a luat ofranda ochelari de soare B-Force. Forta fie cu noi, toti!