Updated on septembrie 2, 2007
Oameni vs animale
Views: 53
Intotdeauna anumite categorii de oameni sunt asociate cu animalele. Prea rar am auzit sa-ti certi catelul: „Esti George-n talpi!” sau „Esti mai prost decat Marian!” In schimb, avem clar o asociere intre oameni si bietele animale… Cu ce au gresit ele nu stiu, probabil profitam de faptul ca nu beneficiaza de vorbirea articulata si de asta ne-am permis a le cataloga, precum si a le atribui diverse „calitati”.
Esti „proasta ca gasca” sau esti „o gasca proasta”. Curios faptul ca gansacul e absolvit de orice vina. Pai daca el e sotul gastii, el de ce ar fi mai destept? Pe el in asociezi cu agresivitatea „te agiti ca un gansac”. Eu ma gandesc ce pereche sucara tre’ sa fie o proasta cu un agresiv. Cum ai putea sa fii altfel daca sotia ta e in permanenta stare de soc neuronal? Clar doar gasca e de vina ca si-a adus sotul in starea asta. Si totusi le merge de minune.
Daca esti arogant „te umfli in pene ca curcanul”. E drept ca si vizualizez un curcan ca plimbandu-se intepat nevoie mare prin curte… Dar daca esti confuz, ai o zi in care percutezi cu greu informatia esti „ca o curca beata”. Eu personal nu am vazut o curca beata, insa cei drept asa se comporta tot timpul, ca fiind alimentata in permanenta cu lichior de coacaze… Atunci de ce nu ii zicem direct „betoaca”, la ce ii mai zicem curca. Din nou perechea este incantatoare: un arogant cu o sotie alcoolizata. Aici el e de vina, ca daca ar mai lasa figurile la o parte si ar invata sa comunice cu sotia lui, ea nu ar mai fi nevoita sa bea. Sau poate chiar de aia, e atat de confuz in exprimare, incat curca se pierde in discutie si doar betivaneala o mai ajuta. Oricum, o alta pereche de succes.
Despre gaina si cocos nu mai insist, ei sunt tot in categoria familiei Curca. El, arogant, „tantos ca cocosul” si „gaina beata”. Intuiesc si ca ar fi prieteni de familie (familia Curca cu familia Cocos).
La categoria patrupede, avem porcii. Cine seamana se-aduna, amandoi sunt preocupati de a-si umple stomacul „mananci ca porcul/scroafa”, nu au prea multe de spus „taci ca porcul/scroafa in papusoi”, nu sunt pasionati ai aerodinamicii „cand zboara porcii” si nu se prea ingrijesc de igina corporala „esti murdar ca un porc”. Ideea e ca sunt un cuplu foarte potrivit si de mare succes.
Despre vaci numai de bine. Iar succes. Daca o persoana este catalogata drept neinstruita, ca sa nu zic proasta, oricat de mult ar incerca sa treaca drept altceva, o tradeaza privirea. Ca de aia ii si zice ca „te uiti ca boul/vaca/vitelul la poarta noua”. Sau alteori, mai abitir ii zici franc in fata „te uiti ca vaca/boul la mine”. Tot datorita privirii (incetosate probabil) se intampla sa nu vada bine si atunci din nou isi aude „mergi ca vaca fara sa te uiti pe unde” sau „m-ai calcat, vaco”. In final vaca si boul (desi ar trebui sa vorbim mai corect de taur) fac o pereche minunata.
As mai vrea sa discut despre caini si catele. Daca esti prea prietenos „esti lingau ca si cainele” si daca faci nestemate si-l incornorezi pe sotul tau „esti o catea”. Deci s-a gasit adultera cu incornoratul. Pai, daca el e inselat si o stie, ce ii mai ramane de facut daca nu sa-si caute iubirea pe la picioarele oricui ii iese in cale…
Lista mea e deschisa si altor exemple. Toate se leaga. Sunt unii ca vrabia ce „malai viseaza”, altii sunt „incapatanati ca un catar”, altii „sar ca si caii”, unii dorm ca „ursul in barlog”, altii se „inhaiteaza ca lupii”, altii „racnesc ca leul”, unii sunt „hoti ca vulpea”, altii „chitaie ca soarecii”… Intotdeauna avem o stare si un animal. Dar ce ar zice animalele daca ar stii cu ce hal de caractere le asociem… Pai, sigur ar picheta in fata caselor noastre cerandu-si respectarea drepturilor: „Nu mai vrem dicriminare! Caractere ordinare! Sa fie dreptate! Pentru vertebrate! Jos pudibondismul! Viva egalitarismul!
Pingback: Fun time- cautari pe rebeccamohl.eu | Rebecca