Views: 93

Era ora două în creierul nopţii şi nu puteam să adorm. Mă uitam la OTV, nu de alta dar era invitat Serghei Mizil şi mă amuzam teribil, ce altceva să fac dacă nu aveam somn?! Amuzamentul venea din ceea ce avea de spus bară înjurat bară revoltat Mizil. Cum să nu râzi când el îi spune domnului Dan ‘ho nebunule’. E delicios! Mai sunt şi alţi invitaţi dar nu de ei îmi pasă, îmi place Mizil cu fracheţea şi cu exagerarea sa cu tot. Încerc să adorm dar nu pot, am avut o zi mult prea plină pentru o femeie însărcinată ca atare plătesc acum; orice acţiune a mea are nişte repercursiuni asupra copilului- asta aveam să o înţeleg în urmă cu vreo două luni. Efect cauză, cauză efect. De asta am şi devenit atât de relaxată, am înţeles că orice situaţie pe care o trăiesc cu prea mare încărcătură emoţională o să mă coste în junghiuri sau mai nou în lovituri. Întocmai ca în experimentul Pavlov- devii condiţionat ca să nu zic dresat aşa că rămâne doar detaşarea.

Mă străduiam teribil să adorm dar atunci când o fiinţă e în tine nu mai e cum vrei tu. Reuşesc oarecum să aţipesc dar undeva la ora cinci mă ridic din pat total speriată. La geam stă Tisa care e de 5 ori mai agitată decât mine, se uită în sus, spre tavan şi aleargă dintr-o cameră în alta. Aud şi eu nişte zgomote suspecte, reuşesc cumva să mă liniştesc pentru că stări din astea în afară de rău nu aduc nimic altceva şi odată ce am intrat într-o stare din asta tembelă abia reuşesc să mă liniştesc. E bun, descopăr prima sursă de zgomot- vine din dormitor, Mihai doarme şi respiră… se învârte în pat. Tisa revine la geam agitată- al doilea zgomot vine din pod, descopăr şi eu. Parcă se luptă două forţe, Tisa e disperată să ajungă acolo dar mă asigur rapid că geamurile sunt toate închise şi că nu are cum. Mă tem să nu i se întâmple ceva, nu aş putea suporta. Or fi şobolani sau şoareci sau porumbei sau poate nişte pisici… sau cineva care încearcă să ne atace şi să ne jefuiască. Înţepenesc de frică şi îmi ia câteva secunde să construiesc un întreg scenariu horror în cap… inima o simt că plesneşte… Aşa sunt eu ca gravidă, nu ştiu altele cum sunt, nici nu-mi pasă. Sunt extra-paranoică, mă tem pentru viaţa mea şi a copilului meu, mă tem pentru viaţa lui Mihai, mă tem pentru viaţa Tisei, mă tem în general. Ştiu că amplificările astea de sentimente macabre sunt nefireşti dar asta este o altă consecinţă a faptului de a fi însărcinată. Întotdeauna până la confirmarea minunii am fost o curajoasă, acuma- privind în urmă deseori mă numesc inconştientă. Sunt stări mai presus de forţa mea de a fi. Înainte, raţiunea mea de a trăi se definea altfel, avea alte limite acum e altă poveste, totul se cerne şi se suspicionează. Graviditatea… Cumva, cumva reuşesc a mă linişti şi încerc a adormi la loc. Dar fetiţa e hotărâtă să-mi arate cine-i şeful, mă loveşte, mă loveşte, mă loveşte. Burta se mişcă întocmai cum aş avea un şarpe hiperchinetic în mine. Mângâi burtica, vine şi Tisa cu forţe întărite, vorbesc cu cea mai caldă voce, golesc vezica să nu mai fie factori de stres, aprind lumina, manânc o saloană, aş face orice să se oprească… nici gând. Mă întind pe pat şi aflu tortura, nu mă lasă decât amărâte de secunde să pot respira normal, pac poc pac… Ce bucurie! Sunt total neputincioasă, tot ce pot să fac e să-mi păstrez calmul şi să încasez. Sute de lovituri! Aştept să o nasc, nu-mi place că e acolo şi eu am mâinile şi picioarele strânse în laţ, aş vrea să mă pot uita la ea şi să mă răzbun prinzând-o de nas. Dacă ar fi afară i-aş vedea mutra şi poate aş intui ce problemă are, aşa nu pot face nimic, mă uit la burta mişcătoare şi atât. Îmi vine să plâng de nervi, abia aştept să o nasc! Mor de frică în ceea ce priveşte naşterea dar asta-i altă discuţie. Ştiu că trebuie să mai aştept vreo trei luni sau poate două jumate, până atunci o să se dezvolte perfect dar am şi eu voie să visez… ce bine ar fi să fie afară. Şuturile continuă… pac, poc,pac…

Aprind televizorul, rămăsese pe OTV. Erau aceeaşi invitaţi ca în urmă cu 4 ore. Mizil nu mai era amuzant, părea obosit. Domnul Dan părea în delir şi făcea scenarii. Aflam că Băsescu este preşedintele ţării. Căcat! Atunci când m-am culcat era Geoană. Iese Hrebenciuc la declaraţii, un Hrebenciuc epuizat care nu se uită în ochii noştri când spune că la numărătoarea paralelă e Geoană pe primul loc. Fetiţa loveşte cu putere, nu se opreşte. O mângâi pe burtică şi mă întreb retoric ‘Oare tu simţi mama că ne-am dus dracului toţi? De asta m-ai trezit? Să aflu vestea?’. Am rămas consternată, cu ochii în tavan plini de lacrimi. Nu asta mi-aş fi dorit pentru mine şi copilul meu în următorii ani, nu vreau un preşedinte care loveşte copiii şi care nu are pic de diplomaţie. Nu mai doream un preşedinte care să-şi conducă maşina alcoolizat punând în pericol viaţa altora. Credeam că am scăpat de un preşedinte care nu are minim de cunoştinţe privind viaţa politică şi care timp de 5 ani nu şi-a arătat disponibilitatea în a învăţa. Mi-e scârbă de victoria asta!

Nu mă interesează să polemizez pe teme politice, nu-mi pasă ce cred alţii, nu-mi pasă că Geoană aparţine PSD-ului. Mi-a fost şi mi-este silă de Iliescu întocmai cum mi-e greaţă de Băsescu. Mă scârbeşte că 5 milioane de oameni au aşteptările înşelate  plus cei care au greşit nemergând la vot. M-aş bucura ca ceilalţi 5 milioane 200 să trăiască bine dar sunt convinsă că mulţi dintre ei îşi dau seama cât de macabră a fost alegerea lor. Aş vrea să sper că o renumărare a voturilor va schimba situaţia… mai vreau să cred că nu e totul pierdut. Mai vreau să cred că pe copilul meu nu-l va pocni nimeni cu dosul palmei jurându-se apoi că n-a dat cu piciorul.

Mi-am sunat doctoriţa moartă de îngrijorare: ‘De ce mă loveşte atât de tare? N-a mai făcut niciodată aşa’. Mi-a spus că e normal, m-a liniştit puţin, a spus să-mi caut o poziţie în care să mă simt confortabil, a spus să am grijă să fiu mâncată. Nu pot să stau liniştită… e greu de acceptat că viitorul ţării mele stă în gura celui care răcnea cu puţin timp în urmă ‘ţigancă împuţită’. Nu pot mânca pentru că mi-e greaţă. La propriu şi la figurat. Aş opri televizorul pentru că nu mai pot suporta râsetele forţate ale celui care mă reprezintă dar nu pot. E istoria ţării scrisă în direct, o pot trăi sau pot alege să citesc o carte. Aş vrea să pot citi altceva decât burtierele de pe diverse canale cu noutăţi ce mă-ntristează.

Acest post reprezintă starea mea de fapt. Nu mă interesează să polemizez, nu mă interesează să mă contrez în opinii sau preferinţe politice. E opinia mea, e subiectivă, e crezul meu… pac, poc, pac…o să-mi întind totuşi picioarele şi o să mănânc nişte mandarine… pac, poc,pac…

Later edit: Se pare că fetiţa şi-a schimbat poziţia, acum s-a mutat cu capul în partea mea dreaptă. Probabil că asta este explicaţia raţională a vârtejului din burtă. Doar că a coincis cu noaptea în care ţara mea a ales greşit pentru viitorul meu şi al ei- părere personală.

Copyright imagine: Jay Simmons