Views: 53

Precizare! Îmi cer scuze celor care au apucat sa citeasca postul needitat, probabil v-ati intrebat de ce aşa de multe greşeli sau poate nici nu aţi avut răbdare să-l citiţi până la capăt 🙂 dar a fost o nesincronizare între ceea ce trebuia publicat şi ceea ce s-a publicat! Acum totul e sub control. Lectură plăcută!

Probabil că multă lume se întreabă cum anume se împacă un bebeluş cu o pisică… Iată că a sosit vremea să povestim cum e la noi. După toate traumele suferite pe perioada sarcinii, sătulă de a mai zâmbi măcar ironic interlocutorului care adresa imbecila întrebare ‘Şi cu pisica????’ acum am trecut la alt nivel. E foarte greu să te lupţi cu societatea, cu mentalităţile ei învechite şi îndobitocite. De fapt, ce zic eu aici, e imposibil chiar. Nu ne-am propus asta însă nici nu o să ne lăsăm dominaţi de ea, de cutra societate. Evităm să ne însoţim cu acele persoane închistate şi evităm să intrăm în polemici deoarece e inutil, pe proşti nimeni nu-i poate convinge că adevărul lor e universal doar în propriile-i limite, nu e lege pentru toată lumea. Folosesc asemenea apelative injurioase deoarece sunt sătulă să mă tot justific în faţa agramaţilor snobi de ce ‘Pisica asta nu pleacă din casa noastră!’. Am învăţat în sarcină să… zâmbesc atunci când câte un Neicanimeni se-apucă să toace mărunt orice principiu personal ai avea; poate chiar semiaprob dacă sunt în toane bune, sperând sincer că voi fi lăsată să-mi văd apoi de ale mele. Nu nervi, nu stres, nu comunicare… perfect! Repet: urăsc să primesc sfaturi atunci când nu le solicit dar acum nu mă mai lupt cu atâta îndârjire cum o făceam în tinereţe, zâmbesc şi merg mai departe. Bine, mai puţin acum o săptămână când o idioată a reuşit să-mi dea o durere groaznică de cap în încercarea de a mă convinge să-mi alimentez copilul cu mâncare înainte de 6 luni, uhhh!!! ce m-am mai turat… dar astea sunt excepţii!

Să revenim la altele mai plăcute, la convieţuirea pisicii cu bebeluşul. Ţin să fac o scurtă recapitulare deoarece e important întreg contextul de ştiut şi poate povestea noastră va fi de folos celor care mai au dubii în a-şi păstra animalele de casă sau nu, atunci când viaţa lor este completată cu un nou membru, un bebeluc. În ziua în care mi-am făcut testul de sarcină şi acesta a ieşit pozitiv, venind acasă oarecum întoarsă pe dos dacă nu mai mult şocată, Tisa s-a apropiat de mine şi, tamnesam, s-a aşezat pe burta mea. Brusc şi dintr-o dată, cum s-ar zice la o bârfă între prietene. Se uita la mine în ochi şi torcea… mă savura de-a dreptul. Vă întreb- coincidenţă sau nu? De unde avea să ştie o mâţă că viaţa noastră, începând cu data de 6 iulie avea să se schimbe total?! E redundant să mai precizez scepticilor că gestul ăsta de tandreţe era total străin de pisică până la acea dată… Apoi lucrurile au continuat-

Toată sarcina, Tisa a lucrat ca bodyguard, al meu personal. A fost o onoare, vă daţi seama! La piciorul meu, nu mă scăpa din priviri o secundă. Ocazional, se mai întindea pe burta mea dar asta doar când era mai mică, burta, zic. Apoi când a crescut burtoiul, mă admira de la distanţă. Toate bune şi frumoase până când şi-a dus jobul la extremă, nici măcar la baie nu mai puteam merge singură, era impetuos necesar să fiu însoţită. Iar când drumurile la baie în miez de noapte s-au intensificat, nicio problemă pentru pisică, pe principiul ‘de cât ori este nevoie’. Poate mergeam doar o dată pe noapte, poate de şase ori, nu conta, cine ştie ce mi se putea întâmpla! Eu pe wc golind vezica, ea în faţa mea, contact vizual total!!! Este oarecum neplăcut să faci pişi cu însoţitor dar când ai ochii împăienjeniţi şi tot ce-ţi doreşti este să-ţi cari greutatea înapoi în pat să dormi, nici nu mai contează că cineva, oricine, chiar şi o pisică stă şi se zgâieşte… devine rutină. Într-o noapte însă am clacat… nu mai ştiu de la ce, probabil de la sobrietatea privirii ei şi am încercat s-o paşaportez ‘bâşti pisică, bâşti’. ‘Ce glumă bună!’ s-a gândit Tisa probabil- nici piciorul meu care o împingea nu avea efect, nici cuţitele din priviri, poate tonul ridicat ‘na las-o ‘ncolo Tisa, ce naiba stai aşa planton în ochii mei, pot să fac şi singură. Jur, eşti superstresantă deja, bâşşşşşti’. Nimic! Bodyguardul de neclintit!!! O slujbă e o slujbă şi trebuie îndeplinită conform jurământului de fidelitate, credinţă etc; doar nici Whitney nu aprecia pe Costner când ăsta alerga disperat să încaseze glontele în locul ei şi de asta nici el nu s-a lăsat păgubaş, ba chiar cred că a luat şi ceva premiu pentru perseverenţă. ‘Pleacă! Hşşş… du-te mă de-aici că mă stresezi’ Ei aş, s-a mutat un metru mai departe, atât cât reuşisem eu să o împing cu piciorul, s-a întors uşor cu spatele şi a rămas pe poziţii… fără să se mai holbeze… pesemne că mi-a respectat intimitatea. Evident că jobul ei a continuat restul sarcinii doar că de-acuma nu mai era atât de ostentativă… păzea din umbră, adică de după uşa de la baie…

Apoi au urmat drăgălelile pe cântece de leagăn, sfinte ce amuzant era să o văd toată topită în timp ce eu cântam burticii. Era total schimbată… se alinta, se dezmierda, mă pupa… iar astea doar când eram noi două, mă rog plus burtica. Odată i-am arătat şi lui Mihai, era distrusă. Nu se putea abţine să nu se alinte şi totuşi era superjenată că trebuia să asiste şi Mihai la fază. Dar cum s-a apucat şi el să cânte parcă mai venea de-acasă, eram cu toţii dintr-un film extrem de siropos, mai treacă meargă. Dar am filmat-o pe ascuns, hihihihi, ce-am fraierit-o! Au urmat mai apoi multe zile bune în care mă durea în cur de judecata altora şi de părerea lor privind pisica şi bebelaşul. Tisa era splendidă şi nimic pe lumea asta (cu excepţia unei probleme reale de sănătate) nu m-ar putea convinge că a renunţa la ceva drag în perioada sarcinii (atunci când se ştie că sensibilitatea femeii este extrem de crescută) poate fi benefic pentru tine, copil sau chiar familie.

În noaptea în care mi-au început contracţiile Tisa rupea patul cu somnul. M-am dus la baie, nici că i-a păsat; m-am fâţâit prin casă, aiurea. Dormea pisica mea tun! Dimineaţa când s-a trezit Mihai şi eu eram cu foaia notând contracţiile (damn, ce regulate erau… 8 minute pauză, 55 secunde ieşirea ochilor din orbite, iar pauză 8 minute iar înnebuneam 50 de secunde), am încercat să-l conving că sigur nu voi naşte azi, n-avea nicio logică! Tisa dormea de rupea… argumentul meu ‘dacă trebuia să nasc, fii sigur că Tisa ar fi presimţit. Cu asta se ocupă pisicile, să presimtă- naşteri, cutremure, fatalităţi, schimbări de soartă… Fii sigur că s-ar fi agitat şi ea prin casă, doarme muuuult prea liniştită, ar fi trebuit să fie trează. Îţi spun că n-are rost… nu-i timpul, nu azi.’ Câteva ore mai târziu?! Năşteam… Am înţeles abia mai târziu că jobul ei se încheiase, misiunea de paznic a fost dusă la final cu succes!!! Perioada angajării- pe termen limitat, pe durata sarcinii. Apoi am rămas timp de cinci zile la spital şi Mihai îmi povestea că în fiecare seară mă căuta prin casă- aşa face ori de câte ori unul dintre noi lipseşte câteva zile. Şi urma să mă întorc… nu doar eu ci şi cu Ay… to be continued