Nu-i reclama, pura coincidenta!

Views: 61

Iata si ultimul post intrat in concurs, am avut de ales intre cele 2 variante scrise. Daca am facut sau nu alegerea buna? Cum as putea sa aleg pe care dintre proprii copii ii iubesc mai mult? O sa pubic dupa concurs si copilasul nepreselectat si am vedea la rezultatele finale de fu buna sau nu varianta asta;
P.S.: Ca de obicei, nesurprinzator, mie imi place:

Cand te-a durut ultima data sufletul? Cand te-a durut atat de tare incat ai fi dat orice sa poti sa-l scoti din loc si sa-l arunci, frumos, in punga sa, la gunoi? Cand te-ai jurat ultima data ca n-o sa-l mai faci sa sufere? Cand ti-ai incalcat propria promisiune si l-ai ranit parca mai abitir decat ultima data? Cine a fost cu pricina? De ce ai dat vina pe altcineva ca ti-a facut sufletul praf, cand de fapt singurul fraier si vinovat in ecuatia asta esti tu…

Ceva ma calca pe nervi in relatiile astea. Nevinovatii, natangii, naivii, tontii, inofensivii si victimele. Intr-o relatie, unu’ e bun si altul e rau. Asa e de cand e lumea si nici eu, nici macar tu, n-o sa poti sa schimbi asta. De ce intotdeauna unu’ sufera mai mult decat celalalt? Pentru ca de aia-i zice victima la celalalt. Este cel care se plimba doua-trei luni, un an, oricat e necesar sa imprastie zvonul ca el e victima: „Am dat tot ce-am avut mai scump pentru X, am renuntat la tot pentru X, mi-as fi pus viata gaj pentru X„. Dar te-a rugat cineva? as intreba revoltata. Mi-e sila de vaicareala. De ce nu poate sa accepte ca asta e?! De ce nu-i spune celalalt in fata care-i treaba cu despartirea: „Da, dragul meu, nu mai vreau sa fim impreuna ca o ai prea mica, nu ma multumeste…” sau „Draga mea, asta e, ti-am spus de la inceput ca stai ca scandura in pat si asta nu m-ajuta”. DE CE NU? Sunt revoltata din cauza lasilor. Ar fi fost mult mai usor pentru cei sinceri, ca mine, sa fie sinceritatea primordiala. Ce-ar fi sa fim curajosi si nimeni sa nu menajeze pe nimeni. Care-i diferenta pana la urma intre „nu e vina ta, eu m-am schimbat” -o explicatie tembela de-a dreptul si „gasesc interesant sa ma imprietenesc indeaproape cu prietenul tau/prietena ta cel mai bun/cea mai buna”. Finalul oricum e acelasi „sper sa ramanem prieteni”.

Eu am spus de cele mai multe ori adevarul si inca sunt vie… Nu vreau sa-mi amintesc ce distractiv a fost! Ma amuzam copios spunand adevarul. Nimeni nu l-a luat drept adevar, din pacate. Cum putea cineva sa creada ca „geaca ta de piele este atat de jenanta si imbacsita, ca pe langa faptul ca pute si arata groaznic, ma simt eu penibil cand te vad pe tine cu ea. Cum sa mai stau si eu atarnata de bratul tau, cand ma oripileaza gandul vederii ei, darmite a-l atingerii. Iti place atat de tare? Sa te accept pe tine cu geaca ta cu tot??? Mi-ar fi atat de bine fara geaca ta dezgustatoare si fara tine, purtator de geaca dezgustatoare…” Ce ziceti, e greu? Nici in zi de astazi omul nu a inteles de ce ne-am despartit, aud ca ma suspecteaza ca aveam pe altcineva, altfel de ce as fi inventat motive?!

Daca fiecare dintre noi s-ar hotari de maine sa spuna adevarul, cu siguranta am intra in razboi, nu rece, clar nuclear. Dar nu vreau decat in relatii sa fim sinceri, sa spunem adevarul. Daca eu si tu si tu, chiar si tu, am spune ce simtim, n-ar mai sta unii agatati de timpul liber al prietenilor lor in incercarea de a le strarni compasiunea „ce crezi, X e vinovat, nu? Eu am facut totul sa fie bine?” Ai facut pe dracu’, ai facut pe prostul de la inceput pana la final si parca nu te-ai prins (singur) ca X flirta in draci cu sor-ta/frac-tu. Iti zicea toata lumea, dar tu o dadeai in naivitate, acu’ zici ca erai orb din dragoste. Erai pe… nah, ce-am pus atata pasiune in postul asta?!

Am pierdut si ideea centrala si pe aia de inceput, pe final oricum sunt blanc. Dar zau ca suferinta asta in dragoste incepe sa devina o fita, care se vaicare mai tare, cine-i bau-bau, care e nesimtitul si insensibilul (valabil si pe feminin). E simplu, tot paragraful meu de inceput ar fi altfel structurat daca am fi sinceri: „Te-am inselat pentru ca organele tale genitale par miniaturale” sau varianta masculina „Te-am inselat ca nici macar acum in al t-spelea ceas nu ai inteles care-i treba cu ChupaChups”. Si acum, imaginez o lume in care adevarul troneaza, incep:

Cand te-a durut ultima data sufletul? Cand te-a durut atat de tare incat ai fi dat orice sa poti sa-l scoti din loc si sa-l arunci, frumos, in punga sa, la gunoi? Cand te-ai jurat ultima data ca n-o sa-l mai faci sa sufere? Inainte sa spui adevarul, iti spune Rebe. Acum nici nu mai stii cum e sa suferi, ca esti eliberat. Rebecca sustine ADEVĂRUL!

Votarea se face la http://bloggeri.ro/2007/10/08/nu-i-reclama-pura-coincidenta.html click pe ultima steluta. Multumesc anticipat!