Metroland, Julian Barnes

Views: 104

Pe Julian Barnes l-am descoperit citind Cafe au lait. Nu prea mi-a placut nici una din povestioare insa ultimele paragrafe ale cartii m-au determinat sa ma apuc de Metroland. Interesanta carte! Ridica unele probleme existentiale. Una ar fi ca oamenii se schimba de-a lungul timpului si ca e e greu sa acceptam ca cel/cea care ne-a fost prietenul/a cea mai buna in copilarie nu mai este asa cum il/o lasesem. Evident! Personajul principal uita insa a lua in calcul ca si el la randul lui s-a schimbat si de aici incapacitatea de a mai comunica cu respectivul/a ca pe vremuri. Alta ar fi ca oamenii inseala! Mai devreme sau mai tarziu! Mandria de a amana momentul nu scuza insa cu nimic actul in sine.

Nu cred ca are vreo relevanta daca inseli o data, de doua ori… daca inseli platonic sau carnal… daca imaginezi sa fi cu altcineva sau chiar esti… daca te opresti la flirt sau ai curaj sa o faci pana la capat…

Subiectul cartii e structurat pe trei capitole, 1- Metroland (Christopher si Toni, doi adolescenti rebeli, a caror distractie este sa „epateze” adultii) cap.2- Paris (studentia lui Christopher, incercarile lui de a se concentra pe studiu si pe „a trai”) si cap.3- Metroland II (viata matura a familistului Christopher).

Prima parte mi-a placut teribil. Pustii au ca deviza „sa facem in contra”. Am zambit de multe ori la farsele pe care le fac adultilor, la intrebarile incuietoare pe care le adreseaza parintilor sau cadrelor didactice. Cei doi pustani sunt teribili in incercarea lor de a-si dovedi teribilismul, sfidand tot ceea ce nu este „Tony si Christopher”. Singura discrepanta sta in limbajul folosit. Autorul ar fi putut sa se lipseasca de limbajul academic, optand pentru unul mai natural, in fond cei doi sunt adolescenti… Din punctul asta de vedere cred ca Julian Barnes daca a incercat sa-si amprenteze lucrarile, putea sa caute o alta varianta.

A doua parte am gasit-o plictisitoare de-a dreptul. Cea mai tare chestie este ca in timpul studentiei sale la Paris, 1968, a avut loc protestul a 800.000 de mii de studenti, profesori (carora li se alatura si muncitorii) impotriva lui Charles de Gaulles, protest de care personajul principal nu are habar. Cat de tare poate sa fie?! Adica se subliniaza ignoranta??? Personajul central este prins intr-o poveste de iubire cu Annick, bla, bla, bla. Cunoaste un grup de trei tineri, doi baieti si o fata, Marion, se desparte de Annick din cauza lui Marion, bla, bla, bla. In tot timpul acesta tine legatura cu prietenul Tony prin scrisori.

Ultima parte e relativ interesanta. Aflam ca s-a casatorit cu Marion, au un copil si o casatorie fericita. Pe Tony il gasim misogin, anti-casatorie, arogant, ironic. In plus este zeflemitor privind toate aspectele casniciei prietenului sau. Acesta, Chris, nu are puterea de a-l infrunta (cel putin mie nu mi s-a parut ca reuseste sa-l puna la punct) ca urmare ajunge la concluzia ca nimeni nu va reusi sa stirbeasca fericirea casniciei sale (relativa, concluzia mea). Urmeaza intalnirea cu fostii colegi de scoala, din care eu am inteles ca personajul central a acceptat propria-i mediocritate. La nivelul la care a ajuns el, au ajuns si cei care in trecut fusesera tinta glumelor lui, daca nu chiar peste. De aici mai inteleg si ca s-ar putea de fapt ca asta sa fie o concluzie existentiala, adica sa nu-i subapreciezi pe cei care nu sunt ca tine…

Una peste alta, cartea e ok, merita sa o cititi!