Jurnalul unui geniu, Salvador Dali

Views: 68

In sfarsit am reusit sa termin de citit cartea… Uff! Nu a fost usoara deloc. Este genul de carte pe care o citesti, inveti din ea o sumedenie de lucruri dar daca o mai citesti o data inveti inca o data pe atat. Salvador Dali este pictor, desenator, scriitor spaniol. Asta nu l-a impiedicat sa faca si o sumedenie de alte activitati paralele (intocmai altor genii-vezi Leonardo Da Vinci), activitati ce nu au reusit sa se impuna in vreme, insa pe care el nu le-a desconsiderat dupa cum au facut criticii. Geniul sau, inspiratia sa, muza sa a fost sotia lui Gala. Pe mine personal m-a surprins total relatia dintre ei pentru ca nu am mai citit pana acum ca un personaj plin de vicii si tabieturi, atat de increzator in puterea si forta sa, sa recunoasca aproape pe fiecare pagina a jurnalului sau ca n-ar fi fost nimic fara EA. Din ce citim ne indragostim usor si de Gala deoarece este un personaj foarte puternic, inteligent, rational, adica tot ceea ce Dali admite de fapt ca este.

Jurnalul debuteaza in anul 1952, pe cand Dali avea 48 de ani. Prima parte a jurnalului m-a fascinat total, insa finalul nu l-am mai gasit la fel de grandios. O curiozitate neinteleasa de mine a fost de ce fiecare an al marturisirilor pictorului incepe din lunile mai, iunie incolo. Nu stiu daca avea o problema cu primele luni ale anului, daca respectivele luni erau prolifice pentru el si doar crea… Nu stiu inca, dar de indata ce am sa aflu cu siguranta ca va voi comunica.

Problemele lui Dali nu sunt cele specifice pictorilor, asa cum am aflat din alte biografii. Spre deosebire de acestia, situatia sa financiara era foarte buna, chiar exceptionala. Pere Breton, un fel de coordonator al suprarealistilor (Dali se inscrie in curentul suprarealist) chiar l-a poreclit „Avida dollars” (anagramarea numelui sau) ceea ce i-a provocat pictorului o reala incantare… Intotdeauna era invitat la cele mai simandicoase si exclusiviste petreceri pe care el nu le aprecia (dupa cum era de asteptat) insa la care mergea doar pentru a le face altor suprarealisti neinvitati in ciuda. A cunoscut insa o serie de personalitati aici, asa ca sunt sigura ca existau si motive pragmatice datorita carora mergea la asemenea intalniri.

Dali si-a cautat mult timp locul intr-un anume curent artistic si l-a gasit in suprarealism. Cu siguranta colegii sai nu nutreau sentimente de simpatie fata de el. Ba mai mult, s-a incercat excluderea lui din grup dar asta nu se potrivea cu planul lui (acela de a fi el mentorul curentului) asa ca a incercat sa impuna stilul si ideile sale acestora (fiind scatolog avea deosebita placere de a picta funduri, fecale si altele inrudite cu acestea…). Suparat ca suprarealistii ii refuza genialele idei, ba mai mult incearca sa-l impiedice sa mai picteze si el pe respectivele teme, intr-un interviu dat unei reviste, la intrebarea reporterului „Ce este suprarealismul?” da senzationalul raspuns „SUPRAREALISMUL SUNT EU!”

Despre ciudateniile lui ce sa va spun? Are multe. Ii plac mustele. Vara se unge cu miere pe corp si sta intins la plaja bucurandu-s de atingerile si gadilelile mustelor. Dar nu ii plac decat mustele curate, educate… Ii place tot ce tine de fecale…am mai spus si nu vreau sa insist pe aceast subiect (in finalul junalului exista o anexa apartinand unui autor necunoscut cu polologia besinii; cea mai tare poezie mi s-a parut „Viata lunga, sanatoasa/ Partul daca-l lasi sa iasa”; sunt prezentate diferentele dintre besini, parturi, vanturi… era sa uit: mai era ceva interesant, un sfat pentru cel care trage un part in public, acesta trebuie sa fie primul care rade pentru a evita penibilul situatiei. Gata cu parturile!). Ii place castelui lui. Ii place marea. Ii plac ouale. Ii plac rinocerii. Ii plac coarnele de rinoceri. Ii place sa-i epateze pe cei din jur. Ii place celebritatea si stie foarte bine sa o tolereze, ba chiar o cauta cu dinadinsul (spre sfarsitul vietii suferea atat de tare ca lumea nu-l mai oprea pe strada sa-l felicite, incat mergea cu un clopotel pentru a atrage atentia asupra sa). Ii place de Gala, o adora de-a dreptul, si nu in ultimul rand se iubeste pe sine.

Mustatile sale grandioase au si ele o explicatie nu foarte complicata. Cand l-a descoperit si citit din scoarta-n scoarta pe Nietzsche, a ajuns la concluzia ca toti oamenii inteligenti au mustata iar mustata lui va fi mai grandioasa ca a filosofului. L-a incantat atat de tare ideea incat a vrut ca ele sa simbolizeze perfectiunea si cu ele sa atinga cerul.

Inca o chestiune intriganta este ca Dali din ateu a devenit o persoana cu mare credinta in Dumnezeu. Nici aceasta schimbare de perspectiva nu am elucidat-o din cartea sa, dar cu siguranta voi afla cauza.

In concluzie, va recomand tuturor sa cititi cartea. Chiar daca e greoaie, la final veti simti ca tonusul vostru se va imbunatati simtitor. Cel putin pentu mine a functionat. Si neaparat profitati de expozitia lucrarilor sale din Timisoara. Eu inca nu am apucat sa merg dar marti voi merge suta la suta. Pentru cei interesati atentie ca luni e inchis iar marti, 7 august, e ultima zi. E deschis pana la oara 17. Distactie si cu siguranta veti mai citi pe aici despre geniul Salvador Dali!