Views: 46

‘Problemele tale medicale sunt nişte mizilicuri pentru mine, ca medic… înţelegi ce vreau să spun’. Am înţeles, clar… doar gradul meu de inteligenţă este rezultantă directă a studiilor pe care le-am aprofundat de-atâta amar de vreme. Am înţeles exact ceea ce vrea medicul meu să-mi transmită. Bănuiam că problema are conotaţii profunde şi absconse dar mă încăpăţânam să neg sau, mai degrabă, să mă fac că plouă. M-am revoltat primele câteva fracţiuni de secundă de la auzul frazei dar ştiam că are dreptate. ‘Ştiu… dar parcă sunt prea multe de dus, eu nu mai am putere, oamenii din jur mă compătimesc şi eu urăsc să-mi plângă cineva de milă, nu cer mila nimănui, eu sunt puternică, de asta e foarte ciudat…’ Eu gândesc cu o rapiditate fulminantă, mi-au trecut mii de gânduri prin cap, după ce-mi aplic psihanaliza la secundă mă loveşte- ‘Da, aveţi dreptate, eu sunt puternică pentru cei din jur, niciodată pentru mine, eu mă las bătută doar când e vorba de mine.’ În faţa mea am clacat cu mult timp în urmă dar nu mai pot suporta ceata de ignoranţi şi ignoranţă care mă înconjoară. Iar gândesc- eu mi-am ales şleata, eu continui să ţin lângă mine oameni care nu că-mi sunt inutili dar mă termină psihic. Sunt oameni cărora nu le pasă nici cât negru sub unghie de altceva în afară de ei dar care au o mască a generozităţii, de care eu în fond nu sunt străină dar pe care mă fac a nu o vedea. Îmi mai vine un gând- eu mă plâng celor din jur- consecinţa firească… ei nu fac altceva decât să-mi dea exact acele sfaturi de care eu nu am nevoie. Urăsc sfaturile nesolicitate. ‘Am un păcătos de helicobacter şi fac tratament, de asta mi-e aşa de rău.’ ‘Helicobacter???? Ei aş, am avut şi eu. Ce ţi-a dat medicul?’ … ‘Nu e bun, păi eu am luat… şi nu m-am simţit deloc rău’ şi variaţiuni pe aceeaşi temă ‘Da’ de unde, asta nu e bun, tre’ să iei…’ sau ‘te chinuie aiurea doctoriţa că ar fi trebuit să-ţi dea…’ Obosisem atât de tare să vorbesc despre tratamentul meu încât uram pe toată lumea. Bunul simţ şi auto-cenzura mă împiedicau să fiu sinceră ‘Taceţi în pula mea! Ţineţi-vă sfaturile voastre de căcat pentru voi şi familia voastră, asta prezentă şi aia trecută!’  Aşa mi-aş fi dorit cu toată puterea vocii mele să fi răcnit. Aşa şi mult mai rău! ‘Gura! Gura toţi cei care aveţi păreri pe care eu nu le-am cerut şi să mă cac în ele românisme şi-n ea atotştiinţă cutumizată, de-acum şi-n veacul vecilor. Eu chiar nu le vreu, de ce le daţi?!’

Am un helicobacter care atacă un corp şi un stomac, al meu corp şi-al meu stomac, dar le atacă cu dichis (Am avut şi eu… toţi aţi avut sau aveţi helicobacter?! Ce-i asta, o răceală sau ultima fiţă?!). Am alergie la penicilină (ţi-ai făcut testul?! Ia treptat doze crescute de pencilină şi nu are nimic! N-are a face cu penicilina, ia X medicament că n-are nimic), am o gastrită cu aciditate şi mi se întoarce toată mâncarea înapoi dar evident că a vomita nu intră în acţiunile pe care corpul meu le poate executa (ştiu eu ce să mănânci), am servit timp de 10 zile doar covrigei şi Pombar în condiţiile în care am maxilarul dislocat şi nu am voie să mănânc nimic tare deci am rămas din nou cu maxilarul înţepenit (asta e pe bază nervoasă, ştiu eu ce tre’ să faci), am făcut nişte frumoase crize de spasmofilie (toţi am avut şi avem spasmofilie) deoarece corpul meu nu mai asimila calciu (ia din ăla calciu, ce iei tu nu e bun), am făcut o scurtă plimbare cu Salvarea (pentru atâta lucru a venit Salvarea?!) până la maxilo-faciale în miez de noapte pentru că maxilarul meu clănţănea ca în desenele animate (şi mie îmi face aşa mai ales de la nervi sau frig), mă rupea durerea de maxilar simultan cu cea de ureche dublate de atac de panică (ei, ce trebuia şi tu să te panichezi, luai un antiinflamator şi îţi trecea, băgai vată în ureche după ce îţi puneai ţigară aprinsă dar e clar că-i de la curent), mi-am scos măseaua de minte (toţi ne-am scos măseaua de minte, ce-i aşa mare filosofie?!), măsea cu patru rădăcini (ce mi-s două, ce mi-s patru, o extracţie tot aia e, ce te-a operat fără anestezie sau ce?!) maxilarul mi-a rămas înţepenit şi nu mai puteam mânca nimic, ori de câte ori deschideam gura muşcam din limbă şi din fălci (mănâncă cu paiul şi vorbeşte mai puţin că şi aşa vorbeşti prea mult, faza naşpa e că acum o să te opereze că-ţi trebe maxilarul rupt şi remontat, e clar ca bună ziua, ştie oricine). Gata!!! De unde pula calului există atâţia medici la noi în ţară??? Specialiştilor! Cum toţi cei din jurul meu sunt absolvenţi de medicină şi eu n-am ştiut?! De-acum întreb ‘Eşti medic?! Ai făcut medicina şi de aia ştii?!’ pe cel mai interesat şi liniştit ton pe care l-am putut descoperi la mine. Răspunsul îl notez, să pot finaiza scurtul meu sondaj- 100% răspund  (zeflemitor bară arogant bară superior bară jignit)- ‘Nu, da’ nu tre’ să fi medic să ştii atâta lucru’. Vă mulţumesc pentru amabilitatea şi răbdarea dumneavoastră- mă râd interior de mă sparg.

Medicii mei… generalist, stomatolog, parodontist, cardiolog, gastroenterolog chiar şi ginecolog… încearcă să cadă la o înţelegere comună şi nu prea reuşesc darmite pleiada de atotştiutori care mă înconjoară. Dar eu am învăţat să devin omul soluţiilor aşa că urmarea este convenabilă doar mie şi pusă la cale tot împreună cu dragii de ei, de medici, să ne-nţelegem(!). Pe faţa mea nu se va mai vedea durerea sau suferinţa, eu sunt în continuare sex simbolul care agaţă jmecheri în timp ce merge pe stradă (nu mai departe de ieri un rom sau ţigan- cum doreşte- cu maşina dă străinătate neagră, curată, lucioasă şi scumpă şi cu (bonus) nasul operat (el, nu maşina) m-a solicitat fie să mă conducă, fie să mergem la un suc fie doar să stăm puţin de vorbă. A înţeles că nu se poate dar ne-am despărţit de la egal la egal amical, cu un claxon prelung ca o confirmare a atractivităţii mele, cu declaraţia mea sinceră că ‘jur să mor eu că dacă nu mă aştepta bărbatul să-i fac haleală că m-aş fi luat cu tine’– am menţionat că gagiul era chiar mişto?!!!- cu vreo plus cinci complimente pentru moi primite în 2 minute, cu multă voie bună plus zâmbete prelungi bară sincere dar mai ales cu un ego sau pot să-i zic selfăstim crecut peste măsură, cu un nas (al meu şi al lui- a lui de către medic) ridicat care a mai beneficiat şi de un salut personalizat ‘te pup pe năsuc’.

Indiferent de cât de rău îmi e şi-mi va fi, nu e problema celor care aşteaptă ca Rebe (rebe devine generic acum) să cadă de pe piedestal. Eu nu m-am aşezat acolo, ba dimpotrivă, cred despre mine că am cunoscut şi modestia şi simplitatea şi netrufia. Poate m-am prezentat greşit, poate aţi crezut că sunt o SuperRebe… nu sunt… sunt doar un simplu om… dar care nu mai doreşte să intraţi cu picioarele nespălate în sufletul meu. Vă mulţumesc tuturor pentru că-mi respectaţi libertatea! Pentru că eu încerc să o respect pe-a voastră!