Views: 63

Este cartea pe care am luat-o la schimb de carti no.1 (Timisoara) de la Hellene. Are trei parti: Jurnalul unui pelerinaj, Din Gandurile trandave ale unui pierde-vara si Din alte ganduri ale unui pierde-vara. Prima parte are 110 pagini si urmatoarele doua, restul pana la 285. De ce mentionez toate astea? Pentru ca mi-a placut teribil prima parte, am ras cu pofta. M-am regasit in personaj. Pentru celelalte doua parti, a fost un cosmar. Nu se mai termina. De aceea fac raportul, ca sa fie clar pentru toata lumea ca am citit o carte de 285 de pagini (daca m-a si interesat numarul de pagini este si mai grav) din care mai mult de jumatate mi-am dat ochii peste cap, m-am fatait, am oftat, am reluat paginile de nu stiu cate ori ca nu eram atenta la ce citeam, m-am plictisit, am notat chestii filosofale (asta a fost singurul castig), numaram cate pagini mai sunt pana la ultima. Nu numai ca m-am pierdut de multe ori in continut dar nici macar nu mi-a placut. Si e foarte curios ca v-am zis deja, Jurnalul unui pelerinaj a fost chiar pe placul meu. Nu, nu puteam sa n-o citesc pana la capat pentru ca principiul meu spune sa nu las o carte neterminata. Ma rog, sunt multe argumente pentru care am dus la capat lupta istovitoare cu gandurile lui pierde-vara… acum n-are rost sa ma stradui sa mi le amintesc, important e ca i-am dat de cap pana la urma.
Jurnalul unui pelerinaj are in centrul atentiei pe jurnalistii B. si J. Cei doi fac o pereche formidabila si amuzanta. Sunt atat de seriosi in ceea ce intreprind incat umorul lor este cel identificat deja de altii mai priceputi decat mine, drept „umor englezesc”. Cei doi pornesc sa viziteze Europa. Tari de interes- Franta, Belgia, Germania. La sfatul amicilor J. isi face un bagaj consistent de la plapuma, perne, prosoape la ceaiuri, trabucuri, bauturi; argumentul este ca au fost multi pe acolo si nimic din ce au englezii, nu au europenii 🙂 (suna cunoscut?) Cea mai amuzanta intamplare mi s-a parut cea in care facand un popas intr-o gara, cei doi se pierd unul de altul. J. este convins ca au ajuns in Norvegia (se aflau inca in Belgia) si face uz de vagile sale cunostinte de limba norvegiana in incercarea de a le explica celor aflati in bufetul garii ca si-a pierdut prietenul. Acestia nu-l pricep, J. devine isteric si oamenii, amabili solicita un mosulet norvegian pe post de translator, in incercarea de a afla ce nemultumire are. Mosuletul evident incearca sa discute cu el in ceea ce s-a presupus a fi limba lor materna, ca apoi sa inteleaga cum ca el e un biet englez ce vrea sa treaca drept norvegian. Nu mai conteaza ca nimeni din jur nu pricepe ce se intampla, important e ca B. a aparut. De aici si concluzia ca nu e bine sa stii multe limbi. Un simt al orientarii atat de prost dezvoltat il poate avea doar „moi” si eu am o scuza totusi, ca sunt femeie… In final, ajung si in Germania unde dorm indvers- adica pe patura si acoperiti cu salteaua, servesc tot felul de mancaruri ciudate, trabucul nemtesc este o reala arma alba, catedralele si orice alte puncte de interes pentru un turist normal sunt lipsite de gust pentru cei doi, ospatara nu te asteapta sa-ti termini berea ca iti umple iar halba- deci te vei imbata, mersul trenurilor este imposibil de descifrat… Multe surse de confuzie pentru personaje, reala sursa de umor pentru cititor.

Celelalte doua parti cu Gandurile lui pierde-vara le-am vazut ca pe un blog plictisitor pe care in mod normal nu l-as citi. Formularea este exact asta, de jurnal adresat unor cititori. Sunt ganduri despre trandavie, despre vreme, despre caini si pisici, despre timiditate, despre bebelusi, despre mancare si bautura, despre „camere mobilate”, despre imbracaminte si comportament, despre memorie, despre arta de a te hotari, despre importanta lucrurilor pe care am vrut sa le facem, despre a-ti vari nasul in treburile altcuiva, despre timpul irosit inainte de a sari si (in sfarsit) despre sentimentul matern al omului. Unii le pot gasi interesante, insa pe mine nu m-au prins. Sunt niste truisme in care eu in mod ironic nu m-am regasit iar evidentul lor nu m-a amuzat, nu m-a pus pe ganduri, nu m-a intrigat- insa cu toate astea, v-am spus, am spicuit niste citate. Tot raul spre bine!