Views: 73
Informez inca de la inceput ca nu sunt familiarizata cu „stilul lui Saramago”, dupa cum am vazut ca se exprima majoritatea celor de pe net, discutand despre Eseu. Am citit doar cartea asta de el si nu mi s-a parut vreo grozavie. Poate asta din nefamiliarizare, nu exclud. Desi, de obicei nu ma las impresionata de stilul autorului ci de continutul cartii. Poate voi avea surprize. Revenind la carte, nu o recomand celor sensibili, contine niste imagini suficient de greu de ingurgitat. Pe tot parcursul cartii, ori de cate ori dadeam o pagina, ma uitam in jur sa vad daca „vad”. Caci despre asta e vorba. De oameni care-si pierd vederea. Este un soi de epidemie care-i cuprinde pe toti, se transmite ca un virus iar urmarea este orbirea.
Actiunea se petrece intr-un oras, nu conteaza care, cu personaje care nu conteaza cine sunt. Ii stim dupa meserie, dupa actiuni, dupa statut, dupa orice altceva decat nume. Incepe brusc si se incheie tot asa. In timp ce statea la semafor, un sofer constata ca nu mai vede. Asa, pur si simplu. Il apuca panica si disperarea, isi lasa masina in strada si un cetatean amabil il conduce acasa. Evident cetateanului amabil i se nazare o idee: n-ar putea sa-i „imprumute” orbului masina?! Nu e ca si cand l-ar vedea. Sotia orbului il duce la medic, stupoare in analiza acestuia, nu corespunde niciunei boli studiate sau intalnite pana acum de el. Dar pana sa afle pe ce drum s-o apuce in descoperirea misterului, orbeste si el. Si sotia lui si toti pacientii aflati in sala de asteptare. Epidemie in toata regula, simplu contact al persoanelor infestate cu alte persoane transmite orbirea. Si restul cartii cam asta povesteste. Cum treptat intreg orasul este infestat si situatia scapa de sub control. Toti orbesc cu o singura exceptie: sotia medicului. Acesteia ii revine cea mai grea misiune: sa-i calauzeasca pe ceilalti.
Intreaga carte este o metafora. Saramago doreste sa surprinda desuetitudinea oamenilor si inclinatia lor naturala spre nemernicie. Orbii sunt de nestapanit, nu mai au valori, calca tot in picioare, se instaureaza clanuri de hoti si violatori, improasca cu fecale intregul oras, devasteaza magazine, toate in incercarea de a supravietui sau de a domina. Nici macar nu le trece prin cap sa se organizeze cumva, sa caute solutii, frica ii calauzeste si pune stapanire pe ei. Si teama de a fi neputincios invinge orbirea. Se lasa manati de instincte si nici macar nu le pasa ce mananca, atata timp cat mananca. Scenele sunt grotesti si de-un realism feroce. N-am rezonat cu nicio fila. Nu mi-a fost mila de ei, am asteptat sa moara. Erau prea plini de ura, mult prea inveninati ca sa mai imi doresc sa-i salveze Saramago; si totusi a facut-o, asa cum am si prevazut. De asta probabil nu mi-a placut cartea; nu vreau finaluri fericite doar de dragul de a fi.
Sotia medicului, singurul personaj a carei privire ramane neatinsa de orbire are de indurat scenele dramaticei suferinti. E pedepsita mult mai grav decat orbii. De aici si revolta mea. De ce a lasat un personaj ca pavaza pentru ceilalti, care sa duca toata netrebnicia in spate?! Multa frustrare si nedreptate. Multa mizerie si suferinta. Multa ironie si sarcasm. Mult tragism si deznadejde. Mult prea mult din toate, daca ar fi sa ma intrebati pe mine. Si as fi acceptat si asta pan’ la urma dar cu happy-end-ul nu m-am impacat deloc! Daca era sa ma intrebati pe mine… 🙂
happy-end ???
hai no! e o carte buna (ca doar e de la mine :P) chiar daca este cam dura.
nu stiu despre ce stil saramago este vorba, eu nu l-am remarcat. lucrarile scrise de el mi se par foarte distincte stilistic
@oceanograful: adica trebuia sa zic final fericit?! Pai… daca era fericit?! Ai citit cartea sau… iar esti prea profund!
@Ama: pai poate asta-i stilul Saramago. Nu stiu, eu zic ce am vazut pe net! Pe mine nu m-a convins si nu datorita cruzimii scenelor, nu stiu, nu m-a prins. Stiu de ce dar e prea lung sa insir aici. 🙂
n-a fost un final fericit. mi s-a parut ca o vor lua de la capat.
Acum esti nevoit sa scrii mai multe randuri. De ce ti s-a parut asta? Daca tot le redase vederea de ce le-ar fi luat-o iar?! Mi se parea ca pur si simplu se vor bucura de „ochi”, nu mi s-a parut ca ar fi invatat ceva din asta. Se manifestasera mult prea agresiv pentru a aprecia acum vazutul!
A?adar, agesivitatea i-a pierdut ?i pe eorii c?r?ii! Mai cunoa?tem cazuri…
Da, oricui i se poate intampla…
undeva JL Borgess vorbea cu nsat as putea spune de semnificatia pe care o are pentru un autor tematica orbirii. cartea ar trebui privita si din perspectiva asta. poate ar trebui corelata cu trilogia lui Sabato, cu opera lui Canetti, etc
P.S. r?m
@miclowan: Da, am spus ca voi citi mai mult de autor, acum ii voi rasfoi si pe cei sugerati de tine. Ideea in sine, aceea a orbirii m-a intrigat si pe mine si nu-i contest fascinatia. M-au frustrat personajele si cursul povestirii, nu mi-a placut taraganarea scriiturii. Cat de curand ma apuc de alte opere Saramago sa ma lamuresc.
Nu mi se pare ca ar fi o taraganare a scriiturii, din contra pe mine m-a captat de la primul pasaj pana la ultimul. nu mi se par imaginile atat de greu de ingurgitat. ele exprima exact realitatile lumii. cum se comporta oamenii in situatii de criza, cat de egoisti, nepasatori sunt. Aceeasi imagine dezolanta a orasului plin de orbi se poate intalni si in timp de razboi…fiecare se descurca cum poate..regulile nu mai trebuie respectate.
Ani: Nu am o problemă neapărat cu realismul situaţiei, pot accepta şi îngurgita că oamenii reacţioneză atât de mârşav în situaţii de criză. Pur şi simplu nu mi-a plăcut scriitura. Sigur că gusturile sunt împărţite, sigur că nu contest calitatea romanului, sigur că mi-am cumpărat chiar două romane de Saramago să mă dumiresc dacă scriitorul nu este pe gustul meu sau pur şi simplu tema romanului. Cel mai tare m-a deranjat finalul… care era treaba, se dorea a se da o şansă omenirii?! De ce finalul telenovelic?!
De ce a fost lăsat un singur om care să poată vedea ce se întâmplă? Oare nu aşa se întâmplă în viaţă? În timp ce oamenii le fac pe toate, Dumnezeu priveşte. Mie mi.a plăcut cartea şi poate că mai mult metafora şi stilul de a scrie ca şi cum ar fi orb şi ar scrie fără să vadă liniuţele de dialog, punctuaşia, etc.
Ana: Gusturile sunt împărţite, pe mine nu m-a convins. 😐