Views: 52
Am luat cartea de la Andreea la Schimb de carti-2. Am citit-o relativ repede dar in ciuda recomandarilor din critica „acest roman de un umor nebun” eu am omis a rade. Nu ca m-as fi abtinut dar nu am stiut cand e momentul. Cartea mi s-a parut depresiva de-a dreptul si ceea ce ma ingrijoreaza este ca eu mi-am cumparat 4 carti de Pennac si daca asta mi-a placut mai mult nu, m-as intreba atunci, de ce am cumparat 4 (patru) carti de un autor despre care nu stiam nimic. Ciudate alegeri mai fac si eu…
In deschidere, autorul multumeste „lui Roger Grenier, necrutator vanator de gafe”. Eu sunt putin sceptica si spun ca domnul Grenier nu si-a facut pe deplin datoria in romanul asta deoarece eu am sesizat niste incoerente. Daca asta era versiunea data spre tipar, nu vreau sa aflu in ce stadiu se afla lucrarea inainte sa o corecteze aprig domnul Roger Grenier.
Povestea este nu complicata, super-complicata. M-am pierdut in amanunte. Un profesor de literatura isi surprinde elevii neatenti in timpul orei si le confisca un desen, sursa indisciplinei acestora. Pentru ca nu poate afla cine este posesorul de drept al desenului (trei dintre copii sustin ca le-ar apartine) le da drept pedeapsa crearea unei compuneri in care sa imagineze ca ei s-ar transforma in adulti, dar cu mintea de acum si parintii lor ar deveni copii de 5-6 ani cu mintea specifica varstei. Pana aici, totul clar! Dar nu e totul asa simplu cum pare. Prima gafa pe care eu am detectat-o, ar fi ca in incercarea de a imita limbajul unui copil de 5-6 ani, autorul face exces de zel si foloseste toate greselile de pronuntie existente (cuvinte peltice) fara a lua in calcul realitatea, cum ca un copil de 5-6 ani nu ar putea sa se exprime atat de dezastruos… Logopezii pot confirma cele spuse de mine. Asadar, cei trei copii, Igor Laforgue, Joseph Pritsky si Nourdine Kader manati de motto-ul profesorului Crastaing „imaginatia nu inseamna minciuna” se trezesc peste noapte in trupuri de adulti, fara a avea vreo idee ce presupune maturitatea. Mai mult decat atat, si profesorul se transforma in copil dar ramane cu mintea de adult. Problemele ce decurg din aceasta situatie fantastico-imbecila nu le-am gasit deloc amuzante ci, asa cum am mai spus depresive. Se pare ca profesorul are traume din copilarie si pentru ca a fost privat de iubirea unei familii adevarate se incalzea in fiecare seara in bratele curvelor, contra cost, de aici si inversunarea cu care ii obliga pe copii (timp de generatii) sa realizeze compuneri cu teme familiale pentru ca el insusi nu era in stare sa-si imagineze caldura unui camin. Ce-i „umor nebun” aici?!
Unul dintre copii, Igor este orfan de tata si toate responsabilitatile familiei (de la intretinerea mamei pana la a gati) ii revin. Mai mult decat atat, mama cade in bratele oricarui barbat intalnit si ca urmare tot lui ii revine rolul de sustinator moral al acesteia. Tatal ii apare sub forma unei fantome cu care el discuta ocazional, dar care nu se sinchiseste a-i da sfaturi sau a-l incuraja, ba dimpotriva, el e un fel de fantoma fara implicare emotionala. Si cand transformarea lor se produce, tatal nu este reinviat, ci in locul mormantului unui barbat de 35 de ani este mormantul unui copil de 7. Cineva acolo sus s-a tinut de glume proaste si nu a luat in calcul ca este vorba de o noua gafa (din punctul meu de vedere) care sfideaza orice lege a logicii. Ce-i amuzant aici?! Cel de-al doilea copil implicat in procesul transformarii este Joseph, cel care teoretic simbolizeaza echilibru; el apartine unei familii moderne, libertine, intelegatoare si singura problema in transformarea lor este ca Joseph trebuie sa tina piept celor doi copii nabadiosi, respectiv parintii lui. Cel de-al treilea, Nourdine, este pe jumatate arab, provine dintr-o familie destramata, mama i-a parasit, tatal s-a inchis in sine si in atelierul tau auto iar singura care are grija lui este sora sa mai mare, Rachida. Foarte amuzant din nou…
Si de aici incep necazurile si ceea ce se numeste probabil „umor nebun”: cei trei se straduie sa-si indeplineasca rolurile de adulti, sunt convocati la scoala pe post de parinti pentru a da explicatii pentru absentele copiilor lor, profesorul Crastaing se umanizeaza pe tot parcursul intamplarilor si isi doreste sa fie si el in rand cu oamenii, respectiv copiii, tarfa la serviciile careia apela profesorul, Yolande, joaca cu succes rolul de mama si astfel cucereste inima lui Albert Crastaing, copilul Tatiana (mama lui Igor) se indragosteste de copilul Ismael (tatal lui Nuordine), copiii se unesc in puteri si-n simtiri, refac compunerea si iaca totul revine la normal. Singura diferenta este ca sunt mai bogati in privinta experientei de viata, ca cei doi parinti, Tatiana si Ismael raman impreuna, la fel si Yolande si Albert si… pentru a fi grandios finalul cine credeti ca statea in spatele tuturor necuratelor intamplate?! Era tac-su, mah!!!
Comentarii recente