Views: 107

De asta am avut parte ieri în premieră! Am plesnit de fericire, nu alta. Se antrenează de vreo 3-4 zile pe un IAIAIAIAIAIAIA spus cu patos si cu maxilarul întins la maxim. E de la dinţi, ca acuşi îi dau dinţişorii, am şi băgat o febră pe tema asta. Ieri stătea întinsă pe masa de înfăşat iar eu operam la igienizare când dintr-o dată, de nu ştiu unde DAIDAIDAIDAIDAIDAI o scurtă pauză, aer tras în plămânaşi şi DADADADADADA, chiot de veselie şi crescut volumul. Dacă eu eram leşinată, cu mâna pe piept, calm- inspirăăăăăă expirăăăăăăă, ea era mândră nevoie mare! Rapid am pus mâna pe telefon să audă şi Tatăl. Mă deranjează şi pe mine chestia asta că taţii tre’ să ajungă la faze din astea ultimiii că ei săracii sunt la servici să facă bani şi când ajung osteniţi acasă, stau şi ei cu copilul şi răcnesc de fericire: ‘Ai văzut????’ A făcut nu ştiu ce… şi mama sec replică ‘bine, face asta de 3 zile’. Nu-i corect! Iar eu mă strădui să suplinesc pierderile astea, de aia avem cameră şi telefoane să putem să comunicăm nonstop.

Orice face Ayanna, în premieră sau nu, încerc să surprind şi să notez. Pentru mine pentru că ador să mă uit deja în urmă şi să văd ce evoluţie spectaculoasă are. Pentru ea pentru că sunt convinsă că va aprecia absolut fiecare cuvinţel notat şi fiecare filmuleţ în care e protagonistă. Pentru Tatăl pentru că şi el trebuie să vadă, să ştie, să participe la fiecare nouă etapă din viaţa puiului său. Uite aşa poate şi el să audă primele gângureli, aşa a văzut prima punere la sân, prima masă sau orice altă amintire care devine preţioasă pentru nişte părinţi. Pentru familie care e topită după minunea asta numită Ay. Pentru toţi cei care o iubesc necondiţionat şi se topesc după ea. Apropo de asta sunt surprinsă câtă lume o poate iubi sincer pe Gâlmiţa asta doar pentru că este EA. Noi suntem deseori copleşiţi. Şi pentru cei care se oftică şi nu încetează a face o concurenţă stupidă din evoluţia (unică şi nerepetabilă de altfel) copilului personal din dotare cu al nostru. Fraţilor, mamelor! Ayanna mă urmărea cu privirea la o oră după naştere şi clipea la blitz… ce-aveţi?! Competiţia e pierdută din start, hahahahah! Contează că va merge pe picioarele ei la 8 luni sau la un an? Contează că va vorbi la un an sau doi sau trei? Nu-i o competiţie!!! Tu mamă care mă suni şi nu mai conteneşti cu ‘aaa, păi fii-mea şi-a luat doctoratul în ştiinţele vedice la 4 luni, ca să nu mai vorbim că eu sunt atât de echilibată emoţional încât la cutremur vă puteţi toţi adăposti supt pieptul meu tare şi ferm şi spun toţi că sunt atât de cuprinzătoare în bunătatea mea încât chiar aseară am şi salvat o specie de canguri de la dispariţie’. K, fii-mea a zis DAIDAIDAIDAI DADADADDADADADADADADAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA mă doare-n degetul mic de la piciorul lui vecinu’ ca să nu zic mă doare-n laptele matern că-l jignesc (pe lapte, normal) de constrângerile tale intelectuale limitate pe o competiţie absurdă. Şi nu doar atât!!! Dar fii-mea a zis DAIDAIDAIDAIDAIDA DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA vreo 2 ore continuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!

La 7 luni şi 9 zile consemnez pentru istoria personală a fiicei mele Mări-Mohl Ayanna: MAMA ŞI TATA TE IUBEŞŞŞŞŞŞŞŞŞŞTEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!! ŞI TISA, TOO!!!!!! DA DA DA ŞI DA DA DA TU EŞTI FATA FATA MEA!