Cu calm, cu calm…

Views: 61

Noroc că mai am nişte simţ al umorului:

Discuţie cu un fost coleg. Locul desfăşurării- un club de fiţe. Momentul- undeva în jurul dimineţii. Starea personală- uşor tulburată de aburii alcoolului:
– O să-ţi dau cartea mea de vizită aşa cum fac cu curvele proaste pe care vreau să le impresionez.
– Să ştii că nu m-ai impresionat.
– A, nu, că nu era vorba despre tine.
 Asta din categoria ‘toate femeile sunt curve, cu excepţia mamei şi surorii mele dar să nu uităm că şi ele sunt femei’.

Întâmplare cu un taximetrist ilegalist. Chem două maşini. Timp de sosire, 4-5 minute în faţa Casei Tineretului. Apare primul, pare de treabă, afară ploua de rupea, omu’ intră cu maşina aproape de intrarea clădirii. Cedez maşina doamnei care era cu mine, că aşa era politios. Mă gândesc ‘dacă nenea ăsta pare aşa de treabă, a doua maşină care tre’ să vină sigur va conţine un specimen’. Mai trec vreo 5 minute, deci 10 total, apare şmecherul meu. Parchează maşina la capătul clădirii. Mă claxonează ca pe curve. Mă fac că nu-l observ, mă întorc cu spatele. Iese din maşină, mă fluieră. Continui să mă fac că nu îl văd. Ţipă, răcneşte, claxonează, flutură aripile. Toată strada se uită. Ok ‘ai câştigat’, mă gândesc. Mă îndrept spre maşină. Intru, salut:
– Unde doriţi?
Dau locaţia.
– Doriţi bon fiscal?
– Nu ştiu, doriţi să-mi daţi?
– Hăhăhăhă, pfff! Cu şapte lei e bine?
– Cred că sunteţi glumeţ. Nu ştiu dacă până la mine acasă costă 4 lei.
– Eu nu ştiu… Pfff (zâmbind larg şi generos).
– Vă spun eu că circul des cu taxi. Hai daţi drumul la ceas.
 Pe prima intersecţie unde trebuia să facă stânga o ratează. Nu ratează în schimb galbenul la semafoare, aşteptăm roşu, apoi delicat trecem pe verde. Nu ratează toate fetele de pe stradă în urma cărora suspină. Încetineşte în dreptul tuturor, le admiră, suspină, pufăie de plăcere.
– Dacă dincolo n-am făcut stânga, ce-ar fi să facem acum pe strada asta?
– Pffff! zâmbind.
– Zâmbim de ce?
– Că nu se poate, e interzis. Nu vedeţi semnu’?
– Nu, că eu nu-s şofer.
– Pffff! Uite-l doamnă acolo sus! E obligatoriu înainte.
– Daaaa, sigur că da.
Înaintăm, savurăm în continuare funduri de domnişoare.
– Sper că măcar aici facem stânga.
– Ştiu eu unde e.
– Da, doar că am cam ocolit oraşul.
– Pffffff!
Mergem, la un moment dat, o ia pe linia de tramvai.
– Acu’ de ce aţi comis o ilegalitate când puteaţi să mai mergeţi o stradă şi ajungeam la destinaţie?
– Asta nu-i aşa periculoasă ca aia care aţi vrut dumneavoastră. Pfffff!
Gata, am ajuns. Total de plată…
– 5.5 lei domnişoară.
Îi dau 10 lei, aştept rest.
– Aţi văzut că nu-s patru lei? Pffff, încântat până la orgasm.
– Nu, că ne-am cam plimbat. Da’ nici 7 nu sunt.
– Îmi daţi mărunţi că n-am să vă dau? N-am decât trei lei.
– Nu vreau trei lei.
– Da’ n-am să vă dau. Pffff, el zâmbind în continuare.
– Nici eu. Cât vreţi mărunţi că deja mi-aţi mâncat juma’ de suflet? Pffff!
– Na bine, îmi întinde 5 lei. Vă dau aşa.
– Vedeţi că ne înţelegem? Pfff, eu zâmbind în continuare.

În urmă cu un an mi-am depus CV-ul la un ONG. M-am întâlnit cu domnul într-un cadru relaxat, pe terasă la un suc, că sediul era în renovare. Am discutat multă vreme, el era super încântat de augusta mea persoană. Am stabilit că vom colabora. N-am mai auzit vreodată de el până săptămâna trecută când îl văd la grădi. Îi amintesc că ne cunoaştem, găseşte bla bla că de ce nu m-a mai sunat. Seara la 10 sună telefonul:
– Sunt X. Ne-am văzut la grădiniţă.
– Mă văd zilnic cu prea multe persoane să mă prind care dintre ele sunteţi.
Îmi aminteşte, este cel cu ONG-ul…
– Mai sunteţi interesată de colaborare că eu aş dori să mai colaborăm.
Săptămăna asta nu, îi explic că deocamdată am prea multe pe cap dar poate pe viitor. A doua zi mă sună la 11 noaptea. Nu i-am răspuns pentru că dormeam. Oare era tot despre colaborare?! Nu m-a mai sunat de atunci.

Sună telefonul:
– Bună, sunt X bla bla bla, sunt de la o firmă de asigurări, bla bla bla, ce-ai zice de o colaborare?
– Eu am fost agent firmă de asigurări X, m-am lămurit care-i treaba, nu doresc, mulţumesc frumos de ofertă.
– Eu zic mai bine să treceţi pe la sediu, să vedeţi despre ce este vorba şi apoi luaţi o decizie.
– Fizic nu am timp, chiar dacă aş vrea.
– Atunci pe săptămâna viitoare.
– Nu ştiu ce o să am de făcut pe săptămâna viitoare dar nu cred că o să am timp. Eu nu mai am timp nici să fac duş, de pensat nici nu mai poate fi vorba. Nu mai doresc nimic, vreau doar puţin timp să pot petrece cu familia mea.
– Dar nu aţi aflat comisioanele…
– Pot să am milioane cu care dorm la cap, când nu mai am timp pentru prietenul meu şi pisica mea mă lasă rece câţi bani pot face. Eu am trei proiecte, ale mele, care la rândul lor mi-ar aduce bani dacă aş avea timp să mă ocup de ele. Dar nu am timp…
– Atunci vă sun peste o săptămână, bine???
– Cum vreţi, cum vreţi… 

Sună telefonul la ora 10 fără 10 seara:
– Domnişoara MOHL? (foarte afectat)
– Nu, domnişoara MOL.
– Mă rog, Mol. Dumneavoastră aveaţi şedinţă azi la partid la ora 6! De ce nu aţi fost?!
– Pentru că la ora 6 jumate am fost la şedinţă privind votările, la partid. Era puţin cam dificil să mă multiplic.
– Aţi fost, hmmm (total neîncrezător). Atunci eu de ce nu v-am văzut?
– Poate pentru că erau 70 de persoane şi eu mă remarc mai greu în mulţime???
– Nu ştiu, suspicios până la epuizare. La ce sector sunteţi?
– Habar nu am că nu m-a preocupat să aflu.
– Vedeţi??? uşor satisfăcut.
– Nu-i relevant. Sunt în grupa doamnei X şi am stat lângă o doamnă blondă. Am stat până la ora 8. Îmi pare rău că nu m-aţi remarcat.
– Nu ştiu, nu ştiu. (agresiv) Atunci poate puteţi să-mi explicaţi de ce e dosarul dumneavoastră încă la mine?
-Poate pentru că vi l-am dat eu personal?! Aveam o cifră greşită la CNP şi dumneavoastră urma să-mi corectaţi delegaţia.
– A, da, da, da.
– Aveam 88 şi era…
– 82!!! El prompt.
– Chiar 83, dar e în regulă.
– Da, staţi liniştită că vă sun eu mâine să vedem cum facem să vă dau delegaţia corectată înapoi.
Nu m-a mai sunat de atunci dar o să rezolv eu până la urmă. Nu scuze, nu nimic!