Compromisuri

Views: 100

Aseara intr-un moment de meditatie excesiva am ajuns la aceeasi concluzie la care ajung de fiecare data cand ceva nu-mi convine dar trebuie sa iau o decizie. Ca viata e un lung sir de compromisuri. Oare asta e farmecul de a fi toti diferiti? Fiecare incerca intotdeauna, 24 cu 24, sa-l convinga pe unul sau pe altul, cum ca el/ea ar avea dreptate. De ce nu invatam sa acceptam pe cel de langa noi cu tot arsenalul de opinii pe care il are? De ce incercam permanent sa ii explicam ca valorile lui nu sunt bune, in incercarea de a-l face sa ne accepte propriile valori. Asta a fost de cand e lumea, dar imi pare ca la romani a devenit un sport national „nu e bine asa, fa ca mine, ca asa e bine”. Sunt prea putini cei plini de intelepciune care au curaj sa zica „nu ma caracterizeaza ce imi spui tu, nu e genul meu”. Sunt foarte multi cei care se aprind si treptat, treptat ridica tonul „cum poti crede asa ceva? Iti explic eu ce e bine”. Suntem intr-o permanenta incercare in a-i convinge pe cei din jur sa ne accepte sau asimileze propriile valori, in detrimentul celor personale. Orice discutie aprinsa are finalul apoteotic „nu ai/ ai dreptate”. Cine stabileste limitele astea? Oare dreptatea nu era la mijloc undeva? Nici expresia asta nu-mi place… De ce trebuie sa fie la mijloc? Mai degraba mi-ar placea o finalitate de genul „adevarul tau e ok, doar ca nu se suprapune pe adevarul meu”. Dreptatea ta vs. dreptatea altcuiva. Hmm… Prea complicata teoria mea pentru a fi aplicata. Si asa ajungem iar la compromis.

De ce sa-ti pui mintea cu prostul, o alta expresie consacrata. Nu ti-o pui (mintea cu prostul 🙂 )… compromis. Ca il lasi in pace si faci un pact cu tine ca nu merita. Dar, vai, ce ai mai vrea sa te cobori la nivelul lui (a se interpreta ca semn de aroganta de catre cei ce citesc asta pe diagonala) si sa-i tragi cateva sudalme. Dar nu se face asa ceva, ca de aia avem statut, etate, intelepciune, s.a.

Discutie de relax in oras cu prietenii, se aprinde discutia, argumente pro si contra (macar de ar fi asa)… cearta. Te abti, ca nu vrei sa strici relatiile, cu cine o sa mai iesi in oras. Buni, rai, sunt ai tai, mai de voie, mai de nevoie… Ajungem la compromis. Altfel ce sa faci, sa-i convingi de ce, de adevarul tau?

La servici, un idiot isi face legea. Dar nu esti in masura sa te iei cu el in gura, ca doar n-o sa-ti periclitezi slujba pentru a-i explica adevarul tau. Compromis!

In orice relatie, in fiecare clipa, discutam de compromis. Mi-am facut o teorie, a mea, fara sa ma intereseze prea mult daca e originala sau imprumutata. Toate compromisurile pe care le voi face trebuie sa fie intr-o limita apropiata de ceea ce gandesc, de valorile pe care le am. Tot ce incalca principiile mele, exclus. Slava Domnului ca pana acum am reusit sa ma respect eu atat de mult, incat sa nu am senzatia ca daca m-as uita in trecut ar putea fi cineva (rational) care sa ma arate cu degetul, sau as putea gasi ceva de care sa-mi fie rusine. Tot ce am facut (sau mare parte) a fost tot ce am simtit ca e bine sa fac la momentul respectiv.

Ca am avut o perioada in care injuram ca un birjar daca ma suparam pe ceva, era nevoie de asta sa ma maturizez. Sa inteleg ca nu e o solutie. Ca am avut o perioada in care nu ridicam capul din pamant, era nevoie de asta sa inteleg ca toti or sa ma calce in picioare. Ca am avut o perioada in care raspundeam cu superioritate (unii cred ca asta e perioada mea de glorie si care nu-mi mai trece 🙂 ), era/este nevoie de asta sa inteleg ca si aroganta e o arma. Ca voi avea (sper) o perioada de intelepciune in care voi raspunde cu precautie si diplomatie, o sa inteleg atunci de ce as avea nevoie de ea.

Una peste alta, as vrea ca cei umili sa aiba curaj sa puna punct la toate relele (compromisurile) pe care le tolereaza. As vrea ca cei care refuza compromisul sa nu mai fie priviti cu suspiciune si atacati de cei din jur. Nu mi-as dori neaparat o lume fara compromis. Ar fi imposibil sa avem toti coloana vertebrala… si am fi intelepti… si nu ne-am mai tigani la colt de strada sau pe scara blocului sau pe bloguri… si am fi toti mai buni… si, uite, mielul alb canta langa mine la harpa…

Ascultati niste versuri fara urma de compromis. Multa hotarare si coloana vertebrala!