Cât de frumos poa’ să fie

Views: 48

Am fost un weekend la Surduc. Printr-o împrejurare de fapte, nu are neaparat importanţă. Cel care ne-a pus la dispoziţie casa lui, pontonul lui, barca lui, pădurea lui, discul şi grătarul lui este chiar domnul la care stăm în gazdă. Asta apropo de casa mea… de teama de a sta cu chirie. Poate nu-i chiar aşa tragic cum încearcă unii să mă convingă. Sau poate văd eu partea plină a paharului.

Când am ajuns acolo m-a lovit un sentiment de dezamăgire. Locul este foarte sălbatic şi rustic, nu sunt condiţii de hotel, niciun caz. Ba mai mult, în tot timpul celor trei zile instalatorii au reparat prin băi deci apa caldă nu era. În primele 10 minute am avut sentimente de deziluzie ‘cum aş putea să stau aici şi trei zile?!’. Apoi m-au lovit nişte sentimente, am stat rapid la o discuţie cu mine. Eu nu eram aşa. Mă transform într-o Pitzi! Mie obişnuia să-mi placă natura, eu mă adaptam la orice fel de situaţie, eu nu eram o mofturoasă, eu mă bucuram de orice clipă, eu aduceam zâmbetul pe buze oricui mă însoţea, eu nu făceam mutre că am sau n-am… Unde m-am pierdut pe drumul ăsta? Mie nu-mi place aşa de mine…

Ori de câte ori mergeam într-un concediu cu Mihai tot timpul îi explicam că nu contează unde pui capul să dormi atâta timp cât suntem împreună. Ori cât de frumos ar fi locul în care ne-am afla, de noi depinde să facem să fie bine sau nu. Undeva pe drum, rolurile noastre s-au schimbat. La început, Mihai era cel cu fiţe, cel care strâmba din nas că nu suntem la 4 stele plus. Acum, el se bucură de tot ceea ce eu vedeam odinioară iar eu fac mutre. Noroc că încă mai îmi păstrez luciditatea şi-l văd pe el lângă mine, pot oricând să fur modelul. Măcar pentru asta şi tot voi numi sfârşitul de săptămână minunat.

Dar ceea ce nu am iubit niciodată se numeşte ‘ţigănia’. Sau oamenii proşti. Sau ţăranii, la modul figurat. Sau prost crescuţii…