Views: 38

Nu stiu precis daca imi place Paul Auster sau nu, nici macar n-as avea prea multe argumente sa-mi sustin afirmatia. Am citit doar cartea asta de el, asa ca e prea devreme sa ma pronunt. Cu siguranta stiu ca in niciun caz nu as numi „o culme a maiestriei scriitoricesti” (Jonathan Lethem) lucrarea sa. Am trait stari divese citind cartea, am fost surprinsa, dezamagita, plictisita, intrigata. Asta e bine, cand o carte smulge stari inseamna ca autorul si-a indeplinit misiunea. Insa dezamagirea nu a venit (din pacate) de la cursul vietii unui personaj ci dintr-o actiune pe care eu am catalogat-o telenovelica, o sa revin cu detalii.

Este poveste in poveste, actiunea se invarte in jurul personajului Hector Mann, un actor de comedie muta. Actiunea este foarte complexa, intamplari sunt cu duiumul, schimbari de situatie o gramada. Adevarat ca Auster scrie atat de rafinat incat ai senzatia ca pierzi tot timpul trenul si-ti alearga privirea pe pagini. Revenind la continut, sfarsitul epocii filmelor mute este si sfarsitul semi-celebrului Hector Mann. Datorita preciziei unor evenimente si a datelor exacte privind istoria vietii personajului, am presupus ca acesta este intr-adevar real. Am cautat pe google si m-am lamurit nu. Probabil ca asta era de fapt intentia, de a da aer de veridicitate povestii. Pe mine m-a pacalit ceva vreme. Datorita profesorul David Zimmer sau mai corect din cauza, intreaga poveste a lui Mann, incercata a fi data uitarii, renaste. Zimmer scoate din anonimat viata actorului Hector Mann, doar pentru ca acesta reusise la randul sau, prin talentul actoricesc sa-i smulga un zambet. Este povestea lui Zimmer impletita cu cea a lui Mann. Zimmer traieste o drama prin pierderea familiei datorita unui esec de pilotaj. Zimmer isi pierde intraga viata printr-o decizie luata prost. Zimmer traieste in anonimat, Mann atinge culmile celebritatii pentru scurt timp. Zimmer se trezeste intr-o zi ca apartine nimanui, Mann o ia de la capat in a-si cauta identitatea. Zimmer se regaseste datorita lui Mann, Mann reinvie ca actor din cauza lui Zimmer. Exista oarecum o lege a compensatiei in tot ceea ce se-ntampla pe parcursul cartii. Intamplarile se succed cu ridicata intensitate si sunt atat de numeroase incat chiar acum dupa doua saptamani de la terminarea cartii, imi amintesc vag ce s-a intamplat. Si asta nu pentru ca n-as fi fost atenta…

Finalul este previzibil de imprevizibil. Adica este nesteptat de asteptat sau chiar asteptat neasteptat. Are multe dintre intamplarile prezentate atat de fanteziste incat nici nu-ti mai pui poblema ca e substrat real pe undeva. M-am lamurit ca Hector Mann e o fictiune. Partea intriganta este mi-e frica sa citesc Paul Auster acum deoarece exista posibilitatea sa nu-l gasesc „un suflet mare si un stil care vibreaza de suspans” (Michael Ondaatje) si vad ca femeile (sic) sunt topite dupa scrisul sau. De fapt, de ce-mi bat capul, din moment ce eu cred oricum ca sunt un barbat captiv in corp de femeie…