Views: 64

Miercuri seara, proaspat coafata (salon Diva) ma indrept nerabdatoare spre Opera din Timisoara. Sunt usor emotionata, dar nu spun la nimeni, eu arar sunt cuceritata de emotii, nu vreau sa afle toti ca de fapt ma incearca atatea stari. Afara ploua si-mi stric freza… taxi nu pot lua ca pe Mihai Viteazu masinile stau la coada la semafor, umbrela nu am, pantofii mei sunt decupati si din plasa pentru ca dimineata era frumos afara, bluza mi-e patata cu tort pentru ca la gradinita copiii nu au priceput ca „Rebe merge in oras deseara”, nimic din toate astea si altele ce puteau sa mi se-ntample nu ma deziluzioneaza. E prea frumos sa fie adevarat. „Chiar merg la teatru, sunt atatia ani in care i-am promis sufletului meu ca vom merge, au fost atatea promisiuni incalcate, acum nu mai e cale de intoarcere, promisiunea se-ntampla.”

Mentionez ca am avut de ales cand mi-am ales facultatea, am ales cu buna stiinta, ratiune si cumpatare Stiinte Politice dar Teatrul mi-a stat tot timpul in suflet… Am ales cu mintea, nu conta ce crede inima sau simtirea…

Intram in sala, ne cautam locurile (am fost patru la numar, eu, Mihai, Ama si Baiatul). Ne asezam, e trecut de ora 19 si o doamna intra pe scena: „Am un anunt de facut, din pacate…” N-a fost veste buna!!! Se pare ca CRBL intarzie, e prins in trafic la Caransebes. Desi credeam ca la teatru atmosfera nu e de stadion, o doamna aranjata, tapata si rujata isi ridica vocea si pumnii: „Vrem banii inapoi!!!”. Eronat, ma exprim in gand, cucoana,ai vrut sa zici: „Vreau banii inapoi” ca pentru mine ora 21 nu e o piedica. Urasc generalizarile, vorbeste pentru tine, nu te-am rugat sa fi purtator de cuvant… cucoana!

Asteptam doua ore la un citro, un frappe, o bere, o apa plata si un cocktail, ma lansez in trecutul meu amoros pentru a face atmosfera… Povestim o gramada, e deja ora 21… ‘napoi in locusoarele de la balcon…

Nicio veste proasta, se ridica rosia cortina… Cadrul- o schela cu simbol de bloc, patru locatari, proiectii de blocuri pe fundal… Locatarii apartamentelor sunt: la parter Razvan Mazilu, simbolul tanarului prea ocupat a goni prin valtoarea vietii, la etajul 1- Cerebel, tanarul break dancer, la etajul 2- Coca Bloos, o batranica relativ simpatica si Monica Petrica- tanara ce accede spre inalt. Asta am inteles eu ca simbolizeaza personajele, nu ma declar decat un amator, ca-i bine sau nu… Dialog nu este, miscarile personajelor sugereaza foarte bine stari, emotii, cuvinte. Pentru completare, fundalul muzical asigurat de Amir Kolben, ofera surprinzatoarea actualizare, modernizare a lui Johann Sebastian Bach. Tot ceea ce am inteles este subiectiv, nu garantez precizie; spectacolul contine o serie de simboluri pe care le-am trecut prin filtrul pesonal si iata ce-a iesit:

• scena initiala, in care cele patru personaje se plimba teleghidate, se intersecteaza unul cu celalalt, insa nu interactioneza, nu se ating, sunt intr-o permanenta agitatie, se reintorc in apartamentele lor miniaturale, o iau nestingheriti a doua zi de la capat. Am dedus de aici ca simbolizeaza goana contemporanilor dupa bani (pentru ca batrana e trasa de poseta), faima, statut… iubire in niciun caz. Fiecare dintre personaje are o serie de miscari (repetate de 3 ori) personalizate, eu am inteles ca tanarul (Mazilu) simbolizeaza rutina, conformismul si plafonarea pentru ca miscarile sale se repeta cu atata fervoare, incat senzatia data este de plictis. Tanara mi-a inspirat senzualitatea, miscarile sale sunt lascive, dansul ei este usor excentric, intre toate astea face o miscare in care-si ridica mainile spre cer, de aceea am dedus ca este genul de persoana care accede spre mai mult, care cauta perfectiunea. Batrana este agatata de poseta, poseta sa o cara dupa ea; incearca sa o lase, sa o aseze pe jos, cu greu, dar cand reuseste constata ca o vrea inapoi; desi as fi mizat ca nu va reusi sa o mai prinda (poseta ii fugea din fata, ori de cate ori incerca se apleca sa o ridice) reuseste in final; deduc de aici ca a incerca sa renunti la bani in favoarea altor valori este un drum atat de greu realizabil, incat oamenilor le este mai usor sa-si accepte conditia decat a incerca sa schimbe ceva. In fine, personajul interpretat de Cerebel reprezinta tanarul nonconformist care in aceeasi goana nebuna de a obtine orice, isi strecoara un strop de miscare, asa pare mai usor, pentru ca este singurul personaj din mina caruia am dedus ca n-ar fi nefericit.
• alta scena, cei doi tineri aduc in scena cate un aparat de alergat, il monteaza si incep sa alerge pe banda; am inteles ca aparatele reprezinta cursul vietii celor doi si pentru ca initial si-au schimbat aparatele intre ei, am dedus ca indiferent de drumul dat cuiva in viata, e o chestiune de „a alege” maniera in care vei traversa propriul destin. Aparatul lui Mazilu se strica, incearca sa-l repare, face schimb cu Cerebel iar acesta prin maniera personala de a alerga pe el, demonstreaza ca de fapt, nu aparatul (adica destinul) este cel ce ridica probleme, de fapt. Cerebel „pacaleste” oarecum pentru ca el alerga vesel, depaseste mersul sau alergatul clasic, face „fente”, i se pare mult mai usor spre deosebire de Mazilu care pare extenuat, incearca sa pacaleasca banda de alergat asezandu-se cu fundul pe ea sau pe romaneste „trage chiulul”. Totusi are o mina foarte obosita;
• scena de geniu este indubitabil break dance-ul realizat de CRBL pe acordurile lui Bach; nu va puteti imagina cat sincron, cata daruire, cata potrivire… si daca as fi fost conservatoare in gandire, tot m-ar fi impresionat; nu pot explica in cuvinte pentru ca n-as putea reda catusi de putin din farmecul creat; ropote de aplauze au confirmat valoarea ridicata a scenei;
• cei doi tineri, Mazilu si Monica Petrica sunt interpretii unei alte scene; cei doi trec unul pe langa celalalt in mod constant si evident nu se remarca reciproc; sunt prea agitati in cotidianul personal; cand intra personajul masculin in scena se aud zgomote produse de agitatia strazii, de aici am dedus ca el reprezinta de fapt pericol pentru ea; cand intra ea in scena se aude acelasi zgomot dublat si de sirena asurzitoare produsa de ambulanta, de aici inteleg eu ca ea este mult mai periculoasa pentru el si intuiesc (avantajul de a fi femeie) ca idila dintre ei se va sfarsi prost. Povestea continua intre cei doi si pentru ca miscarea conturata de ei implica multa atingere fizica, ma duc ca gandul ca exista strict o relatie fizica intre ei. Povestea continua si alta scena de geniu este cea in care intreaga coregrafie a celor doi se face cu buzele lor lipite, simbol al unui sarut pasional interminabil, al perfectiunii relatiei (tinand cont si de miscarile sincrone ale celor doi). In final, se proiecteaza un bloc gigantic cu sute de apartamente, ea isi reia locul in minusculul apartament; pentru mine asta a simbolizat pierderea ei in multime, pentru Mihai a presupus acceptarea starii de neadaptat a personajului masculin, ideea ca EA este la fel ca celelalte si renuntarea la iubire. V-am spus… subiectiv…
• scena cu batrana a fost usor dezolanta; dupa ce am vazut-o tarata de propria-i poseta, o vedem in fata unei proiectii cu intrarea intr-un magazin, unde oameni se perinda continuu. Ea tine poseta in sus, deasupra capului si asteapta „sa-i cada din cer”, clar nu asteapta mila trecatorilor pentru ca altfel de ce ar mai fi tinut poseta in sus?! La un moment dat, se aseaza, scoate cu foarte multa meticulozitate o sticluta cu sare, un paharel cu o licoare visinie si un ou fiert. Intinde pe genunchi servetul, desface coaja oului, tacticos, musca de trei ori din el si plina de rafinament il aseaza inapoi, impachetat migalos in acelasi servet, apoi isi savureaza licoarea si dispare in apartamentul ei. Am inteles ca batrana este resemnata si ca destinul sau l-a acceptat asa cum e, fara sa cracneasca, fara sa para a suferi; ca a inspirat mila, asta e alta poveste.
• finalul il prezinta pe Mazilu in ultima scena dementiala, scena suferintei. Miscarile ating cote apoteotice si fara a exagera prea tare. Revin miscarile lui de la inceputul piesei dar mult mai afectate, mi-au parut acum. Apogeul suferintei il atinge prin realizarea cercului (de trei ori) cu propriul corp. E greu sa spun cum anume, miscarea era de copil chircit (suferinta profunda) si exploda, intinzandu-si picioarele ca intr-un spasm. Cercul nu mai are rost sa spun ca e simbolul perfectiunii iar suferinta sa este apocaliptica.

Nu stiu cat de mult am priceput, insa mi-a placut piesa teribil. Au fost si simboluri pe care nu le-am inteles dar poate mai studiez recenzii pe net si m-oi lamuri. Probabil am uitat aspecte care altora li s-au fi parut interesante, dar n-am facut-o intentionat, am facut-o subiectiv. Poate nu m-am exprimat prea clar, mi-a fost dificil sa-mi gasesc cuvintele. Poate am scris bine, poate am scris rau; atat am stiut, atat am povestit. Pentru restul… mergeti sa vedeti BLOCK BACH!