Views: 87

Cum ar putea să nu placă Amelie Nothomb când temele abordate de ea sunt veşnicele probleme cu care se confruntă oamenii simpli, când modalitatea de a expune problema este una atât de intimă încât lasă senzaţia că este o istorisire personală, a fiecăruia dintre noi.
Blanche, nume ales pe sprânceană şi încărcat de simbolistică, este o tânără adolescentă, complexată, interiorizată, neadaptată, preocupată doar de lecţii şi cărţi. Este ţinta tuturor ironiilor liceului. Nu vrea nici măcar să se apere, nu vrea să stârnească mila nimănui, nu vrea nici măcar să fie lăsată în pace pentru că ştie foarte bine în ce tipare trebuie să te încadrezi ca să corespunzi. Ea este o solitară. Dar, Christa, extrovertita, dezinvolta, libertina, creativa adolescentă pătrunde cu bocancii în viaţa ei. O face nedelicat şi îi acaparează şi subjughează tot, de la familie până la libertatea de a visa. Blanche nu mai poate fi ea, pentru că e un joc perfid de-a supunerea, de-a substituirea. Cel puternic domină într-atât încât se dedublează. Cu acordul celui dominat, care va fi întotdeauna prea slab să riposteze sau să schimbe ceva, sau chiar să mai aibă putearea sau dorinţa să-şi mai dorească asta.

Disperarea în sine o face pe Blanche să acţioneze, ea nu a cerut prietenia nimănui, ea-şi iubeşte solitudinea şi propra-i sălbăticie, însă va trebui să declare Christei război, să se autointituleze Anti. Dar Christa e prea puternică şi mult prea determinată să nu accepte o înfrângere, o scoatere din peisaj. Are acum tot ceea ce îi aparţinea lui Blanche, de ce să dea cu piciorul când toată lumea e de partea ei. Aşa că luaţi de citiţi cum anume se poate termina o astfel de poveste, să fie cel puternic de-a pururea învingător, să-şi învingă cel slab complexele şi să depăşească bariere sau poate Amelie are un cu totul alt final pregătit pentru cele două adolescente?

Ideea este că scriitura lui Amelie Nothomb te prinde, paginile trec pe nesimţite, fiecare roman tratează câte o frustrare generală, prin care am trecut cu toţii, indiferent de ce parte ne-am situat, că am fost cei care am indus complexe altora mai slabi ca noi sau că am îndurat cu stoicism umilinţe promiţându-ne într-o zi că o să întoarcem roata în favoarea noastră.