Views: 1737

Iulie 2007

Eu sunt Rebecca. Mohl Rebecca. Rebecca Mohl. Suna bine numele meu! Imi place numele meu!

Sunt din Timisoara, nascuta la 18 februarie 1982. Sunt Varsator si imi place zodia mea. Nu cred neaparat in zodii dar ma bucur ca sunt varsator si nu altceva. Imi place cum suna. Varsator!

Am absolvit facultatea de stiinte politice si ale comunicarii, sunt expert in relatii internationale, conform diplomei. Imi place ca sunt expert…

Acum sunt pe cale sa termin si masterul din cadrul SISEC (Scoala de Inalte Studii Europene Comparative). Mai am de prezentat lucrarea de dizertatie in septembie si sunt gata. Teoretic e ca si gata ca practic ar trebui sa ma apuc de ea. Astept sa ma prinda valul; daca m-ar prinde as fi aproape gata… Eu inca mai astept… Asa asteapta si profesorul meu coordonator, care la ora asta nu mai sunt sigura ca mai este el… Nu ca ar suferi el o depersonalizare ci pentru ca asa a zis „daca nu aduci lucrarea rapid poti sa-ti cauti alt profesor coordonator”… hmmm

De 5 anisoli lucrez ca educatoare. Sunt foarte incantata de meseria mea. As fi putut sa fac multe altele dar aici m-am oprit. Ma duc cu drag in fiecare zi la lucru, ma simt atat de bine cu copiii, imi place tare ca eu sunt seful intre ei si ei nu baga de seama asta… Eu cred in energii si nu pot sa-mi imaginez un alt loc din care as fi putut lua atata energie pozitiva ca de la copiii. Iar mai departe completez ciclul, o dau si celor din jurul meu pentru ca simt ca asa ii pot face sa inteleaga ca a fi copil inseamna mult mai mult decat isi aduc ei aminte de cand erau mici. Am ales sa lucrez cu copiii, desi as fi putut face multe altele, pentru ca nu ma imaginez robotind zi-noapte intr-o firma unde oricum nu sunt foarte sigura ca banii ar compensa tot ce traiesc eu zilnic alaturi de copii. Durerea este cand iti pleaca la scoala, dar te obisniesti. Treci la o noua etapa. Parintii pot fi uneori factor de stress, dar te obisnuiesti si cu asta. Colegii de servici… m-am resemnat ca peste tot sunt frustrari si nemultumiri, obisnuinta inseamna acceptare. Dar imi place meseria mea!

Am o relatie foarte frumoasa cu Mihai, nu prea vreau sa povestesc despre asta pentru ca toti au senzatia ca eu nu povestesc lucruri urate despre el doar sa ma laud, sa le fac in contra 🙂 Dar eu ma laud tot timpul asa ca iata o mai zic o data: Imi place relatia mea! El e desteptul pe partea de tehnologie si tin sa-i multumesc inca o data ca am si eu un blog. Multumesc Mihai! Imi place de tine!

Imi plac prietenii mei! Bine, aici trebuia sa scriu asta ca doar pe ei o sa-i stresez sa citeasca pe blog-ul meu!

Imi place familia mea ca si ei vor trebui sa intre pe blog!

Imi place de Tisa pisica mea, am s-o invat si pe ea sa intre pe blog!

Imi place de mine ca eu o sa intru cel mai des pe blogul meu!

Imi plac atatea lucruri, ar trebui sa ma opresc ca deja sunt enervanta 🙂

Nu vreau sa scriu ce nu-mi place ca sa pastrez tonul optimist daca tot am inceput. Despre frustrari cu alte ocazii…

---

Iulie 2008

Încă sunt pe aici. Încă sunt Rebecca Mohl şi încă îmi place numele meu. Încă iubesc lucrurile pe care le iubeam şi anul trecut. Sunt mai matură acum, mai înţeleaptă şi scriu cu diacritice. Mi se pare ciudat rău acum, fără ele, zic. Dar nu despre diacritice era vorba, ci despre mine, pentru că sunt cea mai narcisistă persoană pe care o cunosc. De aia îmi şi place de mine dacă nu chiar mă iubesc…

S-o luăm frumos, organizat şi egoist. Am rezistat un an în blogosferă, am învăţat multe şi m-am maturizat. Nu s-au schimbat prea multe în viaţa mea, probabil nu era anul schimbărilor pentru mine. Sunt tot aici, am terminat Masterul până la urmă şi tot între copii am rămas. Tot de la ei îmi iau energia, tot la fel de darnic o împart cu alţii. N-am slăbit, nu m-am îngrăşat, doar tastez mai repede. Şi evident, cu cât îmbătrânesc, cu atât mai frumoasă mă fac. E moştenire de familie, nu-i mare secret. Profesional, acum e anul în care îmi dau gradul II, adică… salar mai mare cu vreo 10 lei şi mai mult respect, am deja 6 ani vechime în câmpul muncii. Rest, tot copiii mei, tot colegele mele mai bune sau mai rele, tot părinţi mişto sau bătuţi în cap- care după caz.

Mă bucur teribil că am reuşit să am continuitate- din toate punctele de vedere- e arhicunoscută imprevizibilitatea de care dau dovadă vărsătorii şi instabilitatea lor. Uite că am rezistat… Şi profesional şi blogosferic şi sentimental…

Despre familie ce să zic, mă citeşte Tisa mai des ca ei. Despre prieteni ce să zic, mai am vreo (maxim) cinci şi despre blogul meu habar nu cred că mai au. Mă mint ei că mai intră dar… aiurea… mă las şi eu minţită. Deci pentru cine am rămas să scriu?! Tot pentru mine… în principal! Nici măcar nu e egoist, e sincer!

Tisa ţipă că cică să scriu şi despre ea. Tisa e mare şi frumoasă şi cuminte şi lasă păr şi mă ucide acum cu săruturile ei şi nu văd să tastez din cauză de pisică situată pe laptop şi m-a muşcat de nas. Heeei, chiar m-a muşcat de nas!!!

I just love my life and people around it!!!