Views: 56

Mi-a fost foarte greu sa-mi dau verdictul final asupra cartii. Am spus ca e geniala, am spus ca e foarte proasta, am spus ca e pur marketing, am spus ca… M-a pus ceva pe ganduri. Pana la urma m-am hotarat. E comerciala. Nu e geniala, nu imi doresc sa o am in biblioteca (am luat-o cu imprumut). S-o iau cu inceputul. In prima faza nu am inteles cum anume pot scrie doua persoane o singura carte. M-am lamurit. Exista un capitol mare si fiecare are la dispozitie propriile subcapitole, unde poate filosofa. Ca despre asta vorba. Fiecare isi prezinta parerea conform cu diferite cutume, manifestari, idei (parca Alice Nastase mai abitir, Aurora Liiceanu nu se hazardeaza in judecati de valoare, analizeaza mai mult pe date statistice concrete). La finalul cartii nu am reusit sa inteleg de unde asocierea dintre cele doua. Apoi am facut putina cercetare pe google si am descoperit ca ele sunt colaboratoare la aceeasi revista. Aha! Deci e vorba de notorietate, de asociere gandita in scopuri pur materiale. Ca intre cele doua poate fi si o altfel de legatura (prietenie, de exemplu) nimic nu ma convinge ca respectiva carte e doar un produs. Personal consider ca daca cele doua autoare ar fi avut carti diferite (eventual gandite in pereche, eu stiu, sa faca un design care sa-ti sugereze ca sunt carti surori, cu titluri ce simbolizau o legatura, nu stiu, altfel, oricum dar nu in forma asta) ar fi avut mai putin succes insa m-as fi bucurat sa primeze calitatea. In mod cert as fi preferat-o pe cea a Aurorei Liiceanu pentru ca e documentata si dovedeste ca e un fin psiholog pe cand Alice Nastase imi pare a fi o carte gen chic&chic insa in niciun caz amuzanta. Sunt povestile ei de viata, sunt intamplarile traite de ea, nu ar fi fost nimic daca le-ar fi impartasit si atat, insa generalizeaza si eu chiar nu m-am regasit (deseori) in spusele ei. Asta e meteahna noastra, daca pe mine m-au inselat 3 barbati, nu-mi pun problema unde gresesc ci strig in gura mare ca „toti barbatii inseala”.

Asadar, avem vreo 7 capitole mari cu titluri super interesante („Pana cand amantii ne vor desparti”, „Nimic din ceea ce e femeiesc nu-mi e strain”, „Despre barbati si alti demoni”, „Iubesc, deci exist”, „Ruga pentru copii”, „Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt”, „Dragostea dureaza trei bani”). Primele pagini de discutie ii apartin lui Alice, apoi scrie d-na Liiceanu. Nu daca ordinea ar fi trebuit sa fie indversata, insa abia asteptam sa termin cu polologhia lui Alice pentru a ajunge sa citesc ceva interesant (din principiu nu sar pagini sau nu las o carte neterminata). Asadar, am sesizat o discrepanta foarte mare intre cele doua, nu ca stil, am prins ideea ca sunt diferite, ca valoare… Fiecare capitol ziceam are subcapitole, care la randu-le au un titlu si un motto de inceput; problema am gasit-o in faptul ca rareori se potriveste continutul motto-ului cu cel al continutului capitolului. In final, gasesc semn de respect fata de cititori sa nu ai un motto care nu are nicio legatura cu ceea ce urmeaza sa spui. De ce l-au mai pus atunci? (sa umple spatiul, ca e comerciala, mi-am adus aminte 🙂 glumaaaaaaaaaaaa) Va dau si exemple sa nu ma suspectati ca sunt eu dusa asa de rau cu pluta: „Gandesc, deci sunt nemaritata” (Lizz Winstead) si e vorba despre predispozitia catre infidelitate ca urmare a incapacitatii unei singure persoane de a satisface total pe partener sau „Opreste trecerea. Stiu ca, unde nu e moarte, nu e nici iubire, si totusi, te rog: opreste ceasornicul cu care masori destramarea” (Lucian Blaga) iar in subcapitol e vorba despre cum societatea in care traim masculinizeaza femeile si feminineaza barbatii. Clar se leaga cele doua in perspectiva mea ca Tisa cu alte pisici.

Subiectele abordate sunt cele despre viata, relatii si copii, complexe si insatisfactii, tehnic o reteta de succes… si intre toate astea despre viata privata a lui Alice Nastase (in special esecul ei in a-l gasi pe printul fermecat) si alte frustrari. Suspectez ca astea sunt articole scrise de cele doua in revista si acu’ intr-o incercare de a le pune cap la cap, pe principiul „de ce nu?” s-a mizat pe victorie!

Cam atat aveam de zis (sper) si daca cumva am subestimat valoarea cartii imi pare rau, insa probabil eu nu eram in targetul lor, nemaritata si dornica sa aflu de ce… oricum insist ca partea doamnei Liiceanu a fost grosso modo ok si ca probabil doar scrisul co-autoarei m-a lasat rece…