Views: 64

La mulţi ani tuturor care au drum pe aici! Urăm tuturor un an mai bun şi mai bogat din toate punctele de vedere! Dorim multă înţelepciune pentru că unii au uitat cu desăvârşire de importanţa ei! Dorim multă linişte pentru că prea puţini mai ştiu ce-nseamnă! Dorim multă dragoste (de dat şi de luat) pentru că oamenii sunt din ce în ce mai închistaţi! Dorim pentru fiecare ceea ce merită! Bucuraţi-vă de cele mai mărunte lucruri care vi se întâmplă pentru că astea aduc fericirea! Acea fericire de care citim în cărţi şi pe care o suspicionăm ades că nu ni se poate ‘întâmpla’ chiar nouă!

Oare câţi aţi pus pe foaie ce a însemnat 2009 pentru voi? Oare câţi aţi avut planurile lui 2009 pe-o foaie, într-un sertar şi aţi uitat de ea? Oare câţi aţi scos foaia spre finalul anului şi aţi avut curajul să o priviţi? Oare câţi, mai apoi aţi avut curaj să contorizaţi ce v-aţi împlinit şi ce nu? Eu spun că trebuie curaj pentru asta- planurile nu sunt pentru orişicine; pentru că sunt şanse suficient de crescute ca ceea ce ţi-ai notat entuziast la început de an să nu fi dus la bun final iar asta poate fi interpretat chiar ca un eşec. Dacă a fost sau nu ratare, dacă e important să bifezi sau să anulezi, dacă nu ţi-ai făcut niciun plan şi totuşi ai împlinit multe… asta e pentru foaia intimă din jurnalul fiecăruia.

Eu şi Mihai am avut curaj să ne deschidem carneţelul pe care am notat ce vrem de la 2009. Am avut curaj să recunoaştem că nu am împlinit mai nimic din ceea ce ne-am propus. Nu ne-am cumpărat covor pufos în sufragerie, nu ne-am luat imprimantă, nu am slăbit niciunul ba dimpotrivă, nu am mers la înot… Nu ne-am respectat nici măcar planurile personale pe care le aveam. Deziluzionaţi… continuam să citesc şi cu cât înaintam în listă cu atât glasul se stingea… finalul listei- în jur tăcere de gheaţă. Ce am făcut în 2009?!

Am refuzat a crede că n-am făcut nimic aşa că pe acelaşi carneţel, pe o foaie nou nouţă am notat ce ne aminteam noi că ar fi fost 2009, să contrabalansăm. Am început cu ianuarie timid şi am terminat cu decembrie de neoprit. Am notat printre altele ‘suntem fericiţi şi recunoscători’! Da, chiar ne putem lăuda cu asta! Nu contest că un covor pufos în sufragerie ar fi contribuit şi el la o mai susţinută fericire (cu atât mai mult cu cât mai era un punct împlinit în carneţel) dar e doar un covor. Nu am realizat prea multe lucruri materiale sau profesionale anul trecut pentru că am fost ocupaţi, deseori chiar fără voia noastră, de cele sufleteşti, de cele spirituale. Am aflat că sănătatea chiar e de preţ şi de neînlocuit. Mort sau bolnav nu eşti de folos nimănui, nici măcar ţie însuţi! A fost una dintre cele mai valoroase lecţii primite. Apoi am aflat că dacă-ţi doreşti un copil nu-i de glumă, el chiar poate să vină în viaţa ta şi să schimbe tot! În ciuda disperării mele de a lăsa totul neschimbat! Şi iată cum ne-am dăruit cel mai preţios dar al relaţiei noastre, pe Ayanna! E de prisos a menţiona că fericirea noastră, comună şi individuală, se-nvârte în jurul unei chestii mici pe care am văzut-o 2-3 minute la ecograf (dar care ne-a zâmbit în tot acest timp, de parcă ar confirma că totul a devenit altfel acum). Ne hrănim cu poza ei şi cu ultimele fărâme din zâmbetul ei care ne-au rămas impregnate în minte, estompate cu fiece zi dar ştim sigur că ăla a fost Zâmbetul! Stăm ore-ntregi să ne uităm la o burtă mişcătoare în care ştim că este ceea ce ne-am dorit, apoi ne-am propus undeva în martie să avem dar ne-a fost ruşine să trecem în carneţel. Cum pot nota ‘Dorim un copil’?! Ăsta nu-i un plan, e o dorinţă! Mulţumim Cerului şi Locuitorilor Acestuia pentru că au făcut ca o dorinţă a doi naivi iubiţi să devină burta mişcătoare! Iar mai apoi ne-am căsătorit! N-am avut niciun plan nici pentru asta şi ar fi fost la fel de imbecil să notăm undeva pe o foaie. Eu n-am fost niciodată genul de femeie care să facă un scop în sine din căsătorie şi atunci când s-a întâmplat, s-a întâmplat pentru că am luat în serios ceea ce avea să ni se întâmple pe mai departe. Acum e altceva, acum suntem maturi şi responsabili, acum nu ne permitem luxul de a ne tachina pe nimicuri, acum am evoluat! Separat şi împreună! Acum suntem tata şi mama cuiva şi o familie. N-a schimbat actul respectiv absolut nimic din ceea ce eram şi până atunci- poate doar numele meu Mări-Mohl- a adus poate un plus de responsabilitate de care încă nu sunt pe deplin conştientă, nu ştiu Mihai cum e. Ştiu că acum sunt soţia lui şi el este tot Mihaiul meu- doar că mai e şi soţul meu.

La final… devine fascinant chiar şi pentru mine. N-am reuşit să avem un covor pufos în sufragerie dar în schimb am reuşit să avem ceea ce toţi oamenii doresc să obţină de-a lungul vieţii. Nu era notat în carneţel… Contează acum să ştim să o păstrăm! Nici asta n-am notat în carneţel. Ni se întâmplă pur şi simplu! Fericirea- că de ea vorbesc! Iar în carneţelul lui 2010 s-au schimbat multe- ‘să ne luăm o imprimantă’ e înainte de ‘covor pufos în sufragerie’.