Şi mâine e examen…

Views: 64

Aşadar şi prin urmare absenţa mea blogeristică are justificare: m-am pregătit asiduu pentru marele examen, confirmarea valorii cad(av)relor didactice, şi anume gradul 2. Mâine începând cu orele 8, adică mult prea matinal pentru gusturile şi tabieturi mele, se face prezenţa. Sper naibii să mă trezesc, nu de alta dar n-ar fi o prea mare surpriză să nu. Mâine este proba de limbă şi literatură română, adică ceea ce înjură majoritatea elevilor. Aia da, de vă obliga nesimţiţii de profesori şi învăţători să citiţi… Curios este că în programă nu se precizează nimic despre artileria grea, adică partea de gramatică în traducere liberă, deci… abia am apucat să o răsfoiesc şi să-mi prind mintea cu nişte exerciţii de analiză. Hmmm… scor rezonabil, 5 din 9 cam asta era media. Buuuun, mâine pe fond de concentrare să sperăm la un scor mai bun.

Ce face un om normal când mâine are examen? Desigur scrie pe blog, doar vrea să se relaxeze olecuţă, să entertăineze nişte prieteni, că prea era plictis pe aici. Desigur, că se pensează, se epilează, îşi aplică un gomaj, îşi face manichiura şi pedichiura… adică se pregăteşte psihic pentru marea confruntare. Eu nu ştiu alţii cum sunt însă eu ţin la confortul meu psihic, e important să fi încrezător în forţe proprii iar asta este una dintre alinierile mele spre perfecţiune. Apoi, eu nu cunosc senzaţia emoţiilor, am abandonat în urmă cu mult timp acest tip de manifestare îndoielnică, poate şi prin prisma faptului că aveam într-o sesiune până la 13 examene. Găsesc o pierdere şi-un consum inutil de energie, nu pot pricepe de ce anume ar trebui să-mi fie frică, în faţa cui ar trebui să tremur, cine anume ar merita să-mi facă pulsul inimii să crească. Emoţiile nu pot aduce nimic bun, asta e clar, pentru mine cel puţin, cu cât sunt mai cerebrală şi echilibrată, cu atât am rezultate mai bune. Nu vorbesc despre miserupism acum, niciun caz, vorbesc despre detaşarea şi relaxarea care lipseşte cu desăvârşire celor din jurul meu în situaţii de genul acesta.

Pentru că mai am încă multe ‘de făcut’ pe listă mă apropii cu polologia de final. Ca o anticipare a subiectelor de mâine precizez că nu m-am atins de acea categorie numită Proverbe, zicători and stuff. Care sunt şansele să cadă chiar asta?! Eu zic că mici, pe principiul lui ‘n-are cum’. În altă ordine de idei, în urmă cu patru ani, când am susţinut examenul de definitivat (o colegă mi-a amintit că) mi-am propus un scop, anume să scriu foarte mic la proba de pedagogie. Asta pentru că în liceu întotdeauna se punea accent pe cantitate, nu pe calitate, ca de obicei însă pentru orice fel de examen de gen. Aşa că, ăsta a fost ţelul, să condensez tot ce aş fi putut să scriu în 6-8 pagini în două. Atât de mic, da! Scopul a fost atins dar rezultatele nu au fost cele scontate, sau mai bine zic din nou a câştigat forma fără fond, probabil şi datorită vizibilităţii reduse, am luat în jur de 8. Anul ăsta, mă apelează colega că ce mi-am mai propus… Hmmm… deşi uitasem de ‘scopul definitivatului’ chiar aveam şi de data asta ceva chichiţă. Se pare că eu încep să devin previzibilă. Deci ‘scopul gradului 2’ este să nu fi citit niciun comentariu la vreuna din operele literare. Poeziile le-am cam învăţat, pe care nu, sunt îndeajuns de familiarizată cu conţinutul. Prozele… aşişderea! Le-am citit până la refuz. Provocarea este asta, în caz că nu devine redundantă explicaţia, să văd care este diferenţa de notare între un comentariu elaborat, făcut ca la carte, şi altul făcut doar pe bază de conţinut. Habar n-am de structură, explicaţia titlului, procedee şi imagini artistice, am doar limbuţie. Aşa pot spune mai departe dacă este util învăţământul românesc au ba. Mă rog, asta e formularea simplistă, e mai mult decât atât, însă principiul ăsta e: toceală sau free talk?! Om trăi şi om vedea.

Poate aşa se explică şi limbajul meu oarecum ‘lemnizat’, probabil că până la rândul ăsta n-a mai rămas nimeni să citească, însă cine are vorbele frumoase la el trebuie să fie câştigător. Zic eu azi… la miez de noapte…

Sunt curioasă şi dacă va exista momentul acela penibil în care o vacă numită cadru didactic va propune să sărim cu paraii în vederea ‘unei mici atenţii date comisiei de examinatori’. Eu, ca şi acum patru ani, mă voi ridica în picioare, voi pune mâinile pe piept, voi lua privirea dezgustată şi voi şopti pe un ton răstit şi răspicat: ADICĂ SĂ DAU MITĂ???? Ah, şi oamenii ăştia educă! Dar asta a fost acum patru ani, să nu aplic teoria drobului de sare, poate corectitudinea ne va caracteriza. Doar suntem mentori, educatori, modele! Exemple de moralitate! Şi poate anul ăsta o doamnă serioasă la 50 de ani nu va mai fi prinsă copiind şi negând cu înverşunare că ei ar aparţine de fapt şi de drept cartea de română din banca ei, pe care mai şi scrie numele ei, care nume dintr-o dată nu mai e al ei.

Gata, am revenit la gânduri senine! Of, ce dor mi-era să scriu… Dar, să închei apoteotic citându-l pe Creangă ‘fiecare pentru sine, croitor de pâine’. Trimiteţi gânduri pozitive că superîncrederea asta vine şi datorită vouă!

Later edit: Întru verificarea intuiţiei mele eu pariez pe Dumbrava Minunată. Întru binecuvântarea mea, aş prefera poeziile Elenei Farago, Gandăcelul şi Căţeluşul şchiop. Într-un scenariu pozitiv aş dori ca nota mea să fie în jurul lui 9.40- 9.60. C’mon, mi-a fost tare dor să scriu!

Rezultate: Intuiţia mea este varză. Subiectul a fost Lumea micilor vieţuitoare în operele lui George Topârceanu, cu referire la Balada unui greier mic şi Rapsodii de toamnă. Plus partea de limbă care a fost total neinteresantă şi seacă, a fost analiză de frază, analiză gramaticală, explicarea cratimelor şi reguli de despărţire în silabe. Nota finală- 9.50!