Tisa şi liliacul

Views: 67

Este ora 2. Dimineaţa. Eu citesc, pentru că asta fac obişnuit la ore din astea. Mihai doarme, Tisa este plecată pe acoperiş. V-am mai povestit de cadourile pe care ni le face Tisa, avem şi dovada filmată doar că mai durează până se ocupă Mihai de uploadarea lor. Aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt, deocamdată! Anul trecut pe vremea asta ne aducea pietre, anul ăsta s-a reprofilat pe paianjeni, goange mari şi lăcuste. Vine cu ele în gură, scoate un sunet gen ‘tââârâââââ’, plină de încântare, îşi eliberează prada din gură, se aşează pe lăbuţe, se uită la noi şi aşteaptă laudele. Noi: ‘Bravo, Tisa, bravo! Ia uite ce cadou frumos ne-ai adus!’ O mângâiem, deci o încurajăm să recidiveze în vânătoarea de scârboşenii. Apoi se joacă cu achiziţiile până când le rupe picioarele. Goangele sunt lăsate în agonie şi lăcustele sunt mâncate. I-am raportat incidentele doamnei doctor şi a zis că vaccinul anti-rabic ar trebui să o protejeze împotriva eventualelor muşcături. Într-o zi, Mihai zice ‘parcă văd că o să apară cu un liliac la un moment dat’. Hăhăhă, râdem ca naivii!

Revin la aseară. Eu citesc, aud pisica cum îşi dă drumul de pe geam ‘poc’ în cameră. Presupun că are o surpriză nocturnă, nu de alta, dar au trecut vreo 3 zile de la ultima vânătoare, care oricum s-a soldat cu eşec pentru că Mihai era treaz când ea a apărut cu lăcusta în gură şi i-a omorât-o, nelăsând-o să o savureze. Închid cartea şi mă întorc spre ea. O văd cu gura plină, cu două aripi atârnând pe o parte şi pe alta. Să-mi bag!!! Are un liliac!!! Mă ridic şi mă uit mai atent. Nu apucase să-şi scoată sunetul de încântare, specific de vânătoare, că prada îi cam solicita maxilarele. Se apropie de mine cu ‘scabroasa chestie’ şi uitându-mă mai atent mi se pare că nu-i liliac. Mă gândesc ‘cum naibii să fi prins toanta un liliac?’ Victima îşi strânsese aripile, aşa că îi văd doar ghearele şi mi se pare că e o vrăbiuţă. O cert: ‘Hai măi Tisa, de ce ai prins păsărica? Acum o să plângă mămica ei după ea.’ Văd că nu mişcă şi presupun că e moartă. Deja îmi imaginam cum facem poze şi ce scârbă o să-mi fie, şi unde s-o arunc etc. Un biet pui de pasăre ucis de pisica noastră. Prevedeam o dramă. Mă ridic, mă apropii şi văd că ‘să-mi bag (multe bipuri)’. E LILIAC!!! Tisa se dă la o parte şi îşi priveşte prada cu super-încântare! În primă fază, mă gândesc să arunc ceva pe el, gândindu-mă că e rănit şi o să se lupte cu Tisa, să nu o rănească. Văd că nu mişcă, presupun că e mort; fără să o scap din priviri pe pisică, mă duc în dormitor să-l trezesc pe Mihai. Nu poate rata asta!!! ‘Crede-mă că merită să te trezeşti… Tisa ţi-a adus un liliac…’ Văd că începe să fâţâie scârboşenia, Tisa reîncepe lupta. Îl loveşte, îl prinde în gură, îl scapă, el se eliberează. ‘Omoară-l, omoară-l că o ucide pe Tisa!’ Mihai iese din cameră, ameţit şi contrariat, liliacul pare că îl atacă. Acum vin multe bipuri de la Mihai. ‘Deschide un geam, de ce nu-s deschise geamurile???’ Tot ce puteam eu să gândesc, cum pot ajunge la cameră să filmez, eu fiind baricadată în dormitor. Cu uşa între deschisă, liliacul dă să intre peste mine. Multe bipuri (de la mine) se aud. Mihai baricadat în birou, răcnea diverse. Tisa fugea ca nebuna prin sufragerie încercând să-l prindă. Ăla zbura ca un apucat şi se oprea ba pe jaluzele, ba pe laptop, ba te miri pe unde. ‘Tisa, prinde-l… (multe bipuri) că tu l-ai adus. Omoară-l, fă ceva!’ Tisa în extaz, aleargă plină de încântare după zburător. ‘(Multe bipuri) în ea de surpriză!!!’. Cumva, Mihai reuşeşte să deschidă geamul de la bucătărie… Se lasă liniştea. Eu cu Mihai, deschizând timid uşa de la dormitor: ‘Tisa, Tisa, unde eşti??? L-ai prins? Tisa, putem ieşi???’ Ieşim din cameră, Tisa cocoţată pe pultul din bucătărie, cu o mutră dezamăgită se uita spre geam. ‘A ieşit!’

Urmează acum 5 minute de linişte. Doar Tisa îl hăituie pe Mihai şi îi arată jucăria, trebuie să se joace cu ea, acum că ne-a făcut cadoul impresionant. Dezbatem problema, ne uităm dacă e rănită, caut pe net câţi proprietari de pisici au primit aşa cadouri. Se pare că o singură doamnă, din Marea Britanie, şi pisica ei, Oliver, a mâncat liliacul. Femeia s-a hotărât să-şi hrănească pisica mai des. Cineva pe forum comenta ce o fi gândit pisica atunci când a văzut liliacul: ‘Uite un şoarece, uite o pasăre, uite doi într-unul.’

Aşa am descoperit că liliacul ‘nu e Dracula’ după cum a ţipat Mihai la un moment dat. Că 70 la sută dintre ei sunt insectivori, că sunt sociabili (în limitele în care un liliac s-ar numi sociabil), că există în Timişoara o Asociaţie care protezeajă specia, că sunt pe cale de dispariţie. Deci… dacă îl omora, uite ce probleme ne făcea pisica!!! Ne făceam scenarii despre cum a reuşit Tisa să-l captureze, râdeam şi ziceam că sigur s-au bătut pentru o lăcustă. Partea bună este că am scăpat… partea rea ştiţi care e, că şi pisica celei din Marea Britanie a recidivat, i-a mai adus un liliac pe care i l-a aşezat lângă pat. Mişto surpriză!!! O aşteptăm înfriguraţi pe următoarea, ce mai poate să fie, un şarpe???

Îţi mulţumim Tisa că nu laşi plictisul să intre în viaţa noastră! Îţi mulţumim că ne iubeşti! Bat-cat!