Views: 64

Am fost un copil dorit, născut din dragoste. Conceperea mea s-a făcut pare-se într-un hotel. O mamă tinerică, avea doar 20 de ani şi un tată matur, 37. Cum puteam să fiu altfel decât genială?! Nu ştiu prea multe despre cum era în burtică, ştiu însă ce mi-a povestit mama mea. Că îi provocam o foame nestăvilită, ca urmare, după aducerea mea pe lume, mami totaliza nici mai mult nici mai puţin decât 84 de kilograme, în condiţiile în care avea vreo 50 înainte a mă purta pe mine în pântece. Sarcina a decurs fără probleme şi nimeni nu a învăţat-o pe mama mea ce trebuie sau nu să facă. A făcut ce a simţit. Îmi povestea că mă mângîia, îmi cânta, îmi spunea poveşti. Doar că eram numită Mihai Bogdan! Mama mea nu concepea că aş putea fi fată, nu putea accepta să aducă pe lume o fetiţă, constatase ea că femeile suferă mult mai mult decât bărbaţii, ca urmare, eram Mihăiţă Bogdănel. Nu conta că la testul cu sarea am ieşit purtător de sex feminin, Mihăiţă eram. Tatăl meu insista să-şi dorească o fetiţă… aşa că mama mea mă striga şi mai înverşunată Bogdănel spre burtică! ‘N-are cum!’ ăsta era motto-ul la vremea respectivă. Cu o seară înainte să apar oficial, mama mea s-a hotărât că vrea doză ridicată de adrenalină, aşa că s-a dat în ‘ringhişpir’… Apoi au venit durerile groaznice… doctorul, aflat la masă cu mari personalităţi securiste, s-a ridicat şi a venit să mă ajute. Eram piloşi, ce să zic?! Dar ce doreşte mama mea imediat după naştere? Un tort de bezele!!! Că merită, doar a adus pe lume un copil, îmi povestea că l-a mâncat pe tot… îi era poftă! Dar hai să vedem îndeaproape cum m-am născut…
– Hai, Mihăiţă, hai cu mama!
– Doamna mea, după cap pare fată!
– N-are cum! Eu simt că e băiat…
– Da, aveţi dreptate… e băiat… doar că face pişu ciuci…
– Nu o vreau!
– Dar uitaţi-vă ce frumoasă e!
– Nu mă interesează! Nu o vreau! Eu vreau băiat!
– Păi şi eu ce fac acum cu ea?
– Nu mă interesează… Nu vreau fată…

Discuţia s-a prelungit ceva timp, doctorul- tip intelegent de altfel- priceput la oameni îi propune mamei un târg, să schimbe copilul. O să-i dea un băiat în locul fetei.
– Aşa e bine?
– E foarte bine! Eu vreau băiat!
– Uitaţi cum stă treaba, vă las aici copilul deocamdată, că tre’ să facem nişte acte… Mă întorc imediat şi mergem să vă alegeţi un băiat, vi-l dau pe care-l vreţi dumneavoastră!

O dată ieşit doctorul din salon, povestea mami ‘ţi-am dat târcoale de câteva ori, mi-era frică să te privesc. M-am apropiat timid de tine şi nu mi-a venit să cred cât de frumoasă eşti, fără pete, păreai atât de neajutorată, cum să te mai dau?! M-am îndrăgostit iremediabil de tine. Eşti copilul meu!!! Eşti carne din carnea mea, eşti o fetiţă atât de frumoasă! Eşti a mea…’

Doctorul revine:
– Hai, să alegem băieţelul!
– Ăăăă, ştiţi ce domnule doctor, m-am cam răzgândit. E frumoasă fetiţa mea!
– Aşa aţi zis, cum să vă răzgândiţi acum?
– Nu, nu, nu vreau să o dau! Nici pe 100 de băieţi! O să am eu grijă să nu sufere cum am suferit eu, o să o apăr eu de toţi care-i fac rău! Nu vreau să o mai dau!!! E A MEA!

Nimeni nu a învăţat-o pe mama mea ce să facă. Nu a ştiut nimic, a învăţat singură. A simţit… nu-i puţin lucru şi pentru asta (şi multe altele) îi mulţumesc. A fost singură, împotriva tuturor. La început m-a avut doar pe mine, apoi şi pe sora mea şi uite că împreună am reuşit!

Alăptatul… cine să te înveţe?! Cred că a fost o imagine mişto când doctorul a intrat în salon şi a găsit-o pe mama mea stând în patru labe deasupra mea, cu sânul ei la mine-n gură… ‘mi-e frică să n-o strivesc domnule doctor, e atât de micuţă, eu stau bine şi aşa… ea e important să stea bine.’ Pentru că avea foarte mult lapte, îmi povestea că se mulgea şi dăruia laptele ei altor copii care aveau nevoie. ‘De la ce salon e laptele ăsta?’ ‘De la mine, doar de la mine’ roşea mami…

Recunoaşterea… După ce am apărut pe lume a venit tatăl şi unchiul la recunoaştere. Ambii bărboşi, staturi similare. Tatăl cu ochii verzi, unchiul cu ochi albaştri. Eu, cu ochi albaştri. Femeile din salon sar pe unchiul ‘ce fetiţă frumoasă aveţi’. Unchiul e unchi dar prin alianţă deci tatălui i se şterge zâmbetul de pe faţă… Mă priveşte suspicios, hmmm, viaţa asta e plină de surprize, orice este posibil! Scoate mami arma fatală, degetele mele mici de la mâini… sunt cârne ca ale tatălui…

Alegerea numelui… Eram Mihăiţă Bogdan! Nu puteam să mă transform în Mihaela sau şi mai rău Bogdana. Trebuia ceva fabulos. Rebecca!!! Asta e! Doar cu doi ‘c’. Certificatul de naştere a fost refăcut de două ori pentru că numele nu a fost scris corect. Pilele s-au pus în funcţiune ca să pot avea numele ăsta, nu era chiar libertate pe atunci. Cu atât mai mult cu cât părea din Biblie. Apoi părinţii şi-au amintit că mai am o naşă, Cami, trebuie să-i port şi eu numele. Uite aşa, în vâltoarea evenimenelor am ajuns Rebecca Camelia. Era prea târziu să mai modifice încă o dată certificatul. ‘Asta e, o altă cacofonie acceptată, asta vei fi’ a spus mama mea.

Un copil cuminte… aşa povesteşte mama mea că am fost. Unde m-ai pus, acolo am stat. Dormeam o grămadă, ceea ce fac şi acum. Odată am căzut din pat şi am ajuns sub el, dormeam la fel de fericită. Mă uit la poze şi nu-mi vine să cred că pitica asta sunt eu. Dacă eu simt atâtea, oare ce simte mama mea ori de câte ori mă vede?! Oare de unde are încă atâta putere?! Să fi mamă este cel mai grozav lucru care poate să ţi se întâmple, indiferent unde vor duce drumurile vieţii soarta fiecăruia! De unde ai simţit mama mea să mă creşti aşa frumos? Cine ţi le-a zis pe toate? De unde ai avut înţelepciunea şi puterea să mergi întotdeauna mai departe? Ai simţit… nu ştiu, e doar magie la mijloc! Magia de a fi mamă!