Views: 56

O carte cu o poveste trepidantă, fascinantă, încântătoare. Nu am mai citit ceva atât de pueril şi de incitant de foarte mult timp, în fond nici nu ştiu cu ce să o compar, cu o carte pentru copii- unde o poveste te duce în lumea poveştilor- cu o carte de dragoste unde în numele iubirii munţii sunt mutaţi din loc sau cu o carte fantasy unde totul e posibil. Am citit pe net că există discuţii privind coperta cărţii, cum că ar fi prea-prea. Mie îmi place. Poate că sunt din categoria femeilor care iubeşte femeile frumoase, ca urmare consider că sânul nu simblolizează altceva decât o incitare la senzualitate. Iar melcul ce poate simboliza decât atingerea suavă, urma lăsată în urma lui e un soi de marcare a teritoriului iar felul în care acesta se ridică uşor nu mă poate duce cu gândul decât că a găsit ceva şi mai frumos de privit.

Alex, personajul principal al cărţi trăieşte o stranie idilă cu Svetlana, vecina lui. O idilă ce depăşeşte cu mult limitele firescului. Tot ceea ce este plapabil între ei sunt nişte bileţele pe care ea i le trimite lui prin intermediul unor ciudate personaje.

‘Mulţumesc, Alex.’
‘Paris, 15 mai. Ora 15. Luvru. Lorraine.’
‘Vino! Te iubesc! S.’
‘Te aştept într-o lume minunată!’
‘Hotel. Rue de Chateau no. 13’

Cam astea sunt mesajele care reuşesc să debusoleze viaţa tânărului şi neexperimentatului Alex. Evident că acesta îşi urmează instinctul şi porneşte într-o călătorie iniţiatică, fără a avea alt ghid decât iubirea pe care i-o poartă Svetlanei. Pe parcursul călătoriei trăieşte o serie de întâmplări ce depăşesc cu mult limita raţionalului. Povestea devine cu atât mai frumoasă cu cât nimic din ceea ce se întâmplă nu mai este firesc. Aş spune că asta e prima greşeală pe care o va comite cititorul raţional, să nu fie pătruns de fiorii fabulosului şi să rateze metaforele pe care autorul le-a urzit cu măiestrie, din punctul meu de vedere.

Călătoria începe în castelul în care Alex locuieşte alături de nonconformiştii săi vecini, Virginia- încă virgină la 40 de ani ce-l plimbă sfidător pe şoarecele Tataie şi e renumită pentru duceaţa de nuci verzi, Pimpi- chelul ce ştie să ghicească în chelii şi Svetlana, câştigătoarea inimii sale. Parisul, cuibarul amorezilor, îi face cunoştinţă lui Alex cu o lume stranie: grupul punkiştilor care se dovedeşte a fi chiar de treabă, o participare la festivalul melcilor nebuni, o amiciţie cu melcul Rudolf şi cu Eshe- prietena de culoare, imortalizarea într-o fotografie care transcede spaţiul şi timpul, reîntâlnirea cu Ancuţa, fosta prietenă cu sâni exagerat de mari. O nebunie, în sensul propriu şi figurat. Sunt cifre magice, sunt elemente cu valoare de simbol, sunt laitmotive. Avem magie pe fiecare pagină, nu poţi citi aşa ceva decât dacă uiţi tot ceea ce ai citit până atunci şi nu ai niciun fel de aşteptări… astea sunt condiţiile şi cu siguranţă o să vă placă teribil Castelul Prinţesei de caramel. Toate pentru că ‘visele nu au niciodată limite.’