Views: 56

Nu puteam refuza propunerea de a sărbători pe întâi Mai în locul cel mai drag mie, acolo unde pot sta cu burta la umbră. La unguri, la ştrandul de la Oroshaza. Acolo unde sunt cei mai mulţi români pe metru pătrat. Acolo unde românii comandă de mâncare (cu cea mai firească normalitate) în româneşte şi maghiarele care servesc sunt nevoie să ghicească ce vrea gura lor să haleşte de fapt. Acolo unde românii râde cât îi ţine bojicii şi dă drumu’ la espresii dă jmecher. Acolo unde parcarea este ful dă maşini dă firmă (adică de la firmă). Acolo unde românacii stau cu burţile în apa termală, se scobesc în nas, îşi sărută partenera, se prind sensual de Iisusul de la gât, neminiatural, şi declară romanţat: ‘E marfă rău aici!’

Ştrandul mă încânta încă de pe vremea când proporţia români/maghiari era de 60-40. Acum am cucerit teritoriul. Suntem majoritari. Urmează să dăm drumu’ la manea pă telefon, să spargem sămânţe în iarbă şi o să ne simţim ca la orice ştrand din Timişoara. De râgâit i-am auzit deja pe mulţi, pasul ăsta este făcut. Dar după orice râgâială din aia sudalmică e neapărată nevoie să spui: ‘Nu te uita bă aşa că la alte popoare înseamnă că ţi-a picat bine!’

Despre unguri, numai de bine. Foarte mulţi dintre ei au tatuaje şi încă din alea faine. Uite aşa m-am ambiţionat eu şi mai tare să-mi fac naibii un nou tatuaj. Bine, m-am ambiţionat să mai şi slabesc după cum am văzut că arăt în dres de baie. Şi pentru că sutienul de la dres mi-a rămas mic (muriţi fetelor de ciudă), uite aşa cum am bucurat încă o dată întreaga naţiune prezentă cu părţi importante ale bustului meu, nu cu intenţie, staţi că povestesc: există în multitudinea asta de bazine un bazin în formă de cerc pe marginea căruia sunt nişte găuri, prin găuri sau cum şlog le zice, se bagă apă cu presiune aşa că te învârţi ca un apucat pe acolo. Evident că tre’ să ai şi tactică să prinzi viteză, ca urmare eu mă întorceam pe spate şi mă lăsam împinsă de presiune, ba mă mai şi împingeam cu mâinile de perete. Prinzi viteză şi îi depăşeşti pe alţii care se dau doar aşa, la şto. Să-i depăşeşti este o variantă inventată acum de mine, că de fapt îi propulsezi sau îi bagi la scufund. Constatare: pe copii îi scufunzi foarte uşor- cu sau fără colac, cu sau fără părinţi, pe graşi îi împingi mai greu, de băieţii frumoşi ţi se lipeşte trupul- nu ştiu cum naiba se-ntâmplă asta, pe fete le zgârii din greşeală. Concluzie: în tot dezmăţul ăsta, răvăşită şi cu picioarele tremurânde şi zgâriate, cu spatele varză (pentru că evident că faianţa de pe margine lasă urme urâte, aseară nu puteam adormi din cauza unei răni urâte de pe umăr ce încă mă mai ustură ca naiba) aşa deci, cu apă în ochi şi ocolind întreg bazinul, luptând la propriu să treci înapoi la ‘rotisor’ sutienul meu nu făcea faţă. Aşa că eram oarecum dezgolită… citiţi alte bloguri, poate vedeţi şi poze cu mine, nu m-aş mira. Şi da, Mihai ştie… că e înţelegător şi vinovat, ştia de anul trecut că îmi trebuie alt costum de baie.

În bazinul cu apă termală a fost relaxant. Cred că doar în bazinul ăsta care avea un aer super învechit românii erau silenţioşi şi în număr redus, că la ăla cu bule era bătălie. Doar cu rezervare sau luptă corp la corp prindeai un loc. Am înţeles, stai o tură şi laşi şi pe altul, dar nuuuu, vaca aia cu aere de vedetă a stat trei ture, doar cât eu am văzut. Dar evident că am prins şi eu loc, doar nu degeaba curge pe alocuri sânge de oltean prin nişte artere personale.

La topogan (de parcă i-ar zice cineva tobogan) s-a învăţat lumea să stea frumos la coadă, să aştepte culoarea verde şi să se dea individual, nu în echipă. O tanti siliconată şi aranjată festiv încerca să mai cucerească însă puştanii şi graşii din jur erau prea preocupaţi să le vină rândul. M-am uitat eu de vreo două ori admirativ, sper că i-am fost de folos.

Mâncarea a fost delicioasă şi ieftină. Tanti care m-a servit cred că mă simpatiza că mi-a pus mai multe ‘găluşte’, mi-a tras complice cu ochiul şi a repetat după mine ‘galuste, galuste’ zâmbind larg. Am savurat şi Cola Cherry şi porumb fiert, delicios!

Mai era o chestie săritoare, te legai în jurul fundului cu ea şi săreai până te dureau picioarele. Eu am refuzat categoric să mă dau, din acelaşi motiv de sutien instabil, deşi nenea părea familiarizat cu ‘accidentele’ după cum râsese îngăduitor când unui prieten de-al meu i s-a deschis în mod fatal şliţul în timp ce sărea cu coarda aia. Precizez că prietenul ăsta al meu a primit titlul de ‘Olimpica’ de la nenea organizatorul, aşa de mişto s-a învârtit şi a sărit pe chestie. A reuşit ŞASE rostogoliri în aer una după alta! Bine Olimpicul nostru!

Între altele am văzut o mămică de escepţie, ne-am bucurat de-adevaratelea la vederea ei!

Chiar m-am distrat de 1-ul ăsta Mai Muncitoresc! Mai mult, am făcut dovada că distracţia nu are vamă sau graniţă sau că românii sunt chiar peste tot. Apropo de vamă, care este răspunsul corect la întrebarea vameşului: ‘Unde mergeţi?’ Vă spun eu: ‘La unguri…’

Întorşi la ţara tuturor posibilităţilor am parcat o scurtă vreme în Arad la Libelula. Unde dacă nu la Libelula?! Aici condiţii de lux: scaune de plastic şi preţuri de România; un suc ce părea din 2 litri da’ nenea se jura că-i de sfert costa 3.8 lei, un profiterol doar modica sumă de 5.7 lei, o mini tartă şi credeţi-mă pe cuvânt că era mini- 3 lei. Şi meniul ăla e degeaba, că nenea ne-a zis frumos că ne zice el pe cale orală ce are, să nu ne uităm pe meniu că nu are tot ce-i acolo.

Eu am tânjit la un pepsi, ţeapă, aici, la Libelula îţi iei ce vrea nenea ospătaru’ nu ce-ţi pofteşte inima că nu-i ca la mă-ta acasă! Eşti în România băi ţărane!!!