A fost schimbul cărţilor no 8

Views: 75

Parcă numărul 8, nu ştiu cu precizie, eventual o să verific. 🙂 Ediţia asta mi-a plăcut cel mai tare dintre toate. Poate că am stat lângă Radu şi am râs cu lacrimi, poate pentru că am avut chef de vorbă, poate că am venit cu ‘geniala idee’ (hihi) de a da note cărţilor, poate că l-am găsit pe DanDece să mă contrez cu el, poate că mi-am citit aproape toate cărţile, poate că… motivele au fost multe, astrele au fost aliniate în favoarea mea.

S-o iau cu începutul, am ajuns la timp, am ocupat fotoliu care mi-a plăcut cel mai tare. M-am plasat cu succes între doi exponenţi ai sexului tare (aşa se zice, nu vă luaţi de mine), Richie şi Radu. Doresc să-l pârăsc pe acesta din urmă că m-a ţinut de vorbă de multe ori, m-a făcut să râd, mi-a mâncat parte din frişca de pe frappe şi multele altele de nu vreau să le menţionez. 🙂 Adaug doar că ne-am distrat în limitele prieteniei, nu am flirtat, asta ca să stea partenerii noştri liniştiţi. Glumesc, Mihai! Şi fără replica ‘cine se scuză, se acuză’. 😀 Mergând mai departe cu povestea, mi-a venit o idee foarte faină care i-a surâs şi Amei iar celorlalţi li s-a părut de bun augur, după cum le-am studiat reacţiile, sper cel puţin. Ideea era să dăm note cărţilor, în limita 1-10; asta mi-a venit constatând cu indignare că se-ntâmplă deseori ca o carte să iasă din circuit doar pentru că cineva o prezintă defăimător deşi ea în esenţă este o carte bună. Aşa că, poate notele (implicit media obţinută) pot influenţa pe cineva a lua sau nu o carte, nu o singură părere. Apoi, se personalizează oarecum discuţia pe marginea cărţii, poţi vedea din notele date cine a mai citit respectiva carte şi astfel se antrenează discutia; de obicei se reţine doar ultima părere asupra ei şi restul au şi uitat că au citit-o. Exagerez puţin, însă cred că aţi prins ideea. În plus, există o sporire a încrederii de sine (sau cum i-o zice precis) când stă în puterea cuiva să eticheteze, noteze ceva sau pe cineva. Cadrele didactice ştiu de ce… 🙂 Eu zic că a fost de bun augur, mi s-a părut că lumea s-a simţit superîncântată să dea note. Ha, i-am dat 5 la aia! Sâc!

Eu am sărit la apel cu nici mai mult, nici mai puţin decât 7(şapte) cărţi. Bufniţa oarbă pentru care m-am luptat atât şi am rămas cu nimic de la ea. Mulţumim pe calea asta Amei care ne-a tradus-o, asta a fost fără ironie, chiar e faină recenzia ei. Trainspotting, care m-a făcut praf (o să citiţi recenziile pentru fiecare în parte) dar căreia i-am dat 10 pentru că merita, în ciuda violenţei surprinse, insist să afirm că nu este o carte pentru fete. Letopizdeţ, care mi s-a părut o copie ieftină după Trainspotting, pe care am notat-o cu 2 (deşi trebuia cu 1 dar Vania a zis că 1-le este mai uşor de falsificat), cu un limbaj agresiv şi al cărei unic mesaj este ‘fii împotrivă’. Călătoria Feliciei, pe care am citit-o într-o după-amiază, într-un local şi care nu şi-a găsit până la urmă proprietar-cititor decât foarte greu. Ceai în Sahara, prin care Paul Bowles şi generaţia ‘beat’ m-au cucerit iremediabil. 100 de ani de zile la porţile Orientului pe care nu am apucat să o termin şi am luat-o înapoi dar care până acum mi s-a părut a fi superdistractivă. Am mai avut Micul dejun despre care v-am povestit deja că m-a fascinat şi cam atât, cred, că mi-e lene să le număr. De luat am luat 9, da, da nouă cărţi. Nu vă mai miraţi că nu a fost cu voia mea, eu doar 2-3 aş fi vrut dar să vedeţi cum am ajuns la atâtea: La fel de iute ca dorinţa era de Esquivel, de care citisem Ca apa pentru ciocolată care îmi plăcuse, deci intra în categoria ‘tre s-o iau’. Generaţia de sacrificiu era ceva cu comunişti, nazişti, ceva ce suna bine oricum, trebuia s-o iau. Poşta de Bukowski… cum să nu-l iau pe Bukowski dacă şi el face parte din generaţia ‘beat’. Călina Roşie, Şukşin– cum să n-o iau dacă o recomandă Ioan Usca?! Băgău e gen Letopizdeţ, variantă feminină, tre’ s-o iau dacă m-am băgat pe gen. 100 de ani de zile trebuia s-o iau înapoi să o citesc toată dacă şi aşa nu s-a înghesuit nimeni la ea. Unchiul Petros şi conjectura lui Goldbach cică-ţi pune mintea la contribuţie, cum să n-o iau?! Jurnalul rândunicii nu-şi găsea amator, eu miloasă, o văd subţirică şi nevinovată, zic, hai să-mi fac pomană. Dar se lua doar la pachet că şi Antichrista era de aceeaşi autoare, Amelie Nothomb. Luaţi de calculaţi, eu cu puterea mea de decizie, fire neinfluenţabilă, câte cărţi am vrut de fapt?! Au, au, Rebecca ce te-aşteaptă…

Despre atmosferă vă povestesc că a fost mişto. Ama ne-a schimbat locaţia. A fost fainuţ, acum adevărat că ne lipseşte familiaritatea lui OldBoys însă şi MusicBox poate deveni obişnuinţă. Mai ales că, am înţeles că patronii au fost foarte drăguţi cu noi, ne-au pus la dispoziţie sala întreagă, n-au făcut nazuri la consumaţie- adică nu ne-au pus sumă minimă sau ceva şi n-au cerut avans, au stat puţin cu noi şi s-au delectat, sperăm. Că şi treaba cu consumaţia este o mare problemă, nu face nimeni avere cu iubitorii de carte, ei devin prinşi în discuţii şi uită să mai comande. Nu e ca şi când te încingi şi răcneşti „mai adă o bere la băiatu'”. Fotoliile super comode, preţurile în limita bunului simţ, barmanul prepara băuturi mişto, paletă largă de produse. Aveau până şi zahăr brun că la Radu nu putea să ia din ăla normal. Ce de fiţe! 🙂

Polemici pe tema cărţilor… cam da. Cine putea dacă nu eu?! N-aţi vrea să aflaţi despre asta mâine, nu de alta dar am cam obosit. Ne mai auzim, după cum zice ştie el cine, care poate ne face onoarea într-o zi să ne onoreze cu prezenţa. Până atunci poftiţi lista cu participanţi:

Tomata

De ce

Alexandra H.

Gloria

Carina

Vania

Marius

Sneji

Radu Stoita

Rebecca

Andrei

Alexandra S.

Cristina

Alexandru

Flavia

Richie

Felicia

Alina

Iulia N.

Danutz

Andra

Nicoleta

Dana

si

Ama

Cu poze vă delectaţi aici