Views: 68

As modifica titlul daca as putea, N-o citi ar fi fost de ajuns. Cartea asta are o psihologie buna in titlul, am fost tentata chiar s-o cumpar, slava Domnului ca nu am facut-o. M-am uitat pe net dupa ea si vad ca a fost o carte foarte mediatizata, fara nicio legatura cu calitatea scrierii. M-am plictisit teribil citind-o si as recomanda-o altora doar din pur masochism.

Cartea are sapte povestiri, una singura mi-a placut. Ori erau mesajele prea profunde si nu le-am dibuit eu, ori cartea e slabuta rau. L-am halit pe bucatar, prima dintre povestiri, ne prezinta un soi de perspectiva asupra snobilor. Jim nu face parte dintre ei si totusi printr-o imprejurare de fapte ajunge sa-si petreaca un concediu cu ei. Frustrat ca n-are bani incearca sa se adapteze… nu am inteles nici pana la final ce cauta el printre ei. Am presupus ca autorul avea de fapt niste prieteni snobi pe care a fi vrut sa-i atinga subtil insa n-am prins ironie, sarcarm, aciditate asa cum imi indica in recenzia de pe coperta. Nici macar n-am ridicat spranceana. Am trecut la povestirea doi, Portretul artistului ca mortangiu cu spume la gura. Aici, la fel, dezamagire. Ceva cu unul care se dadea criminal si in functie de atrocitatea crimelor povestite interlocutorilor diversi primea comisioane, o bere, o aluna, o maslina. Concluzia, cu cat e mai violent actul mortii cu atat sunt oamenii mai largi la punga si mai impulsionati sa ia exemplu. Ma rog, asa sunt toate, absurde. La restul povestirilor v-as povesti cu drag continutul insa nu l-am retinut. Una dintre povestiri, Gheata asta-seara in inimile tinerilor vizitatori prezinta cateva momente din vremea proaspetei revolutii din 1989 inceputa in Timisoara. Nimic important de comunicat… Ultima dintre ele Imi place sa fiu omorat sa zicem ca a fost ceva mai interesanta. Mi-a placut personajul feminin, Miranda este o femeie foarte hotarata, joaca barbatii de degete, stie atat de bine ce vrea incat nu se da in loc in a calca pe oricine-i sta in cale. Tipa face stand-up comedy si mi-a placut teribil umorul ei. M-am regasit in personaj. O chestie foarte interesanta este ca-si pierdea continuu penseta, ajunsese sa-si cumpere a opta penseta deja… Pateam si eu de multe ori sa se joace cineva cu mintea mea si sa-mi cumpar a nu stiu cata oara cate ceva care se incapatana sa dispara; cand esti calm insa totul are o explicatie, de examplu, brichetele dispareau intotdeauna in buzunarul unui bun prieten…

Cam asta despre mult mediatizata carte. „Manifest pentru literatura adevarata, culegerea de povestiri a lui Tibor Fisher este o reusita a gen(i)ului parodic” este atat de usor sa manipulezi masele printr-o singura propozitie, daca eram snoaba chiar m-as fi laudat ca am citit cartea. Asa, oftez si ma gandesc: de ce mi-am pierdut timpul?!