(D)efectul lui Eu cu Mine despre Mine

Views: 68

Acesta este primul meu post cu care am intrat in competitie. Daca va place, il votati, daca va place si nu-l votati, bucurati-va de el. Am scris lucruri simple si adevarate, am scris un post pe care intamplator l-am plasat intr-o competitie cu alti bloggeri. La fel as fi scris si daca nu participam la concurs. Atat am stiut, atat am scris:

18 februarie: ziua mea de nastere, eu m-am nascut chiar pe 18 februarie, intr-un an de gratie. Discut de prezent, de anul 2007. Iar este ziua mea, iar cadouri, iar cinste. Mihai, iubitul meu convietuitor, se prezinta cu cadourile. Minunate, nu le mai insir, mentionez cadoul „esential”: una bucata blog. „Ai blog! Ai si domeniu pe UE, doar esti cetatean european.” Partea cu „ai blog” mi-e clara, mi-a zis el mai demult ca e un soi de jurnal on-line. Partea cu „cetateanul european” e si mai clara, clar nu mi-e „domeniu”. Cine, ce, cum, cati, unde, cand??? Am uitat sa mentionez ca sunt pe langa subiectul calculatoare? Nu? Bine, las’ ca n-are rost sa ma laud cu ce nu stiu. Revin la cadou, ma laud la tot omu’ cu statut de prieten si de familie ca “ce fain cadou am eu”; multi nu pricep, majoritatea se da batuta. Probabil ca bunicul meu inca e siderat ca “ce dracu’ de cadou a mai primit si nepoata-mea?” Ajungem la concret imediat. Asadar, am blog, ce sa fac cu el? Sa scriu in el, ar fi o idee. Pana undeva in luna martie am tot stat si m-am sucit, ce sa scriu, cum sa scriu. Prin luna aprilie am inceput sa o las mai moale ce ganditul, in luna mai am renuntat total iar in iunie m-a abordat Mihai: „Tu chiar n-ai de gand sa scrii vreodata?”. Bun venit blogului prin luna iulie la sfarsit. Mi-am dat drumul, am eliberat inspiratia din mine. Primele 2 zile au fost grele, ca ma citea doar mami si sora-mea, vreo 2 prieteni (chiar doi) si evident Mihai. In a treia, ma citea si directoarea (de la servici). In a patra zi am renuntat sa-mi mai conving cunostintele sa ma citeasca, oricum multe dintre ele nu erau in targetul meu (auzi figuri, mai am si pretentii de target) si restul… nu erau curioase. Mi-am confectionat si amenintare, in incercarea de a convinge lumea: „Cand o sa fiu premiata ca sunt blogger de exceptie o sa amintesc de tine. Ca ai refuzat sa ma citesti!!!” Asa am mai mobilizat vreo doi. 🙂 Am constat ca imi place atat de tare ce scriu, incat, de fapt, ce sens mai are sa ma citeasca cineva. Mie sa-mi fie bine si reduceri sa prindem…!
Hai ca pana la urma a inceput taras-grapis sa intre lumea pe blogul meu. Asa-mi ziceau statisticile, insa comentarii 0 barat, 0 taiat. Nici asta n-a reusit sa ma irite prea tare, ca in final, am dedus de aici ca ce aberez eu pesemne e corect. Mai mult, nu starnesc pic de controversa. Asta-i bine, ca nu-s blog de scandal. Ce mare lucru e sa comenteze careva?! Incet, incet a inceput lumea sa dea commenturi. In regula, o luai si pe asta de buna. Acu’ mare dilema, a cenzura/a nu cenzura. Am stat cateva secunde si am ajuns la o concluzie revelatoare: ce sens are? Pe mine ma streseaza cand intru la altii, dau sa comentez si ma lasa in asteptare… a doua oara nici nu mai intru… de fapt intru, sa verific daca mi l-a publicat totusi… dar a treia oara sigur nu. “Sa fie liber la parere pe blogul meu”. Nu am avut incidente pentru ca scriu de bun simt iar cei ce intra pe blogul meu sunt oameni de bun simt. Doar am precizat ca e targetat :-). Si iaca asa, pas-pas, pas-pas intrai si eu in blogging. Nu ma pasioneaza (neaparat) sa socializez, sa ma stie lumea, sa impart in stanga si in dreapta commenturi ca sa vina si altii la mine pe blog. Aiurea, daca am ceva de spus, o spun (acid de obicei, sunt tentata sa las vreo ironie pe undeva, decat s-o dau pe pupincureala sau vrajeala) si de aia isc de fapt polemici. Ca daca spui ce ai de spus, argumentat, nu vorbe-n vant, te modereaza repede aprigii. Nu ma pasioneaza sa link-uiesc pe altii, pe motiv ca m-au linkuit si ei pe mine; pai daca eu habar n-am de IT ce draci sa citesc pe un blog ce are ca subiect de discutie taman asta??? Raspund intotdeauna la comentarii pentru ca mi se pare de bun simt sa-l introduci (am folosit sinonimul pentru ca nu stiam daca e voie sa zic „sa-l bag” 😀 ) in seama pe cel ce a avut sa-ti spuna ceva. Pe strada daca te intreaba cineva „Cat este ora, va rog” (cu exceptia raspunsului politicos „60 de minute, domnule”) nu ii raspunzi la fel de politicos? Asta cred eu ca inseamna sa-ti respecti cititorii, sa recunosti daca ai gresit, sa le asculti argumentele si sa-ti sustii propriile afirmatii. Si din respect pentru tine dar mai ales pentru altii care te vor citi, sa te abtii de la a slobozi pe cineva. Ironia este o arma atat de usturatoare… Nu toti au stat la coada sa o prinda cand s-ampartit… Eu dupa ce terminasem cu statul la coada la primit „gura mare” am fugit la „tzatze” si Slava Domnului am prins si rand in fata la „ironie” si „aroganta” (deja aveam gura mare, ar fi fost si culmea). „Modestia” a fost in cantitati limitate, n-am mai prins…
Concluzie (intotdeauna am concluzie): sunt incantata ca am blog, ca e al meu, ca sunt libera de cenzura si ca pot scrie toate gandurile pe care le am, ganduri pe care inainte, le expuneam celor 2-3 amarati pe care ii prindeam in juru-mi. Acu’ chiar vorbesc mai putin, se si ingrijoreaza prietenii: „Ia mai povesteste-ne de gradinita.” „Ce sa va zic? Cititi pe blog!” M-a lovit asa o maturitate… verbala… scriitoriceasca… v-ati prins si voi ca la coada de “gura mare” am primit bonus si „lalaitul aiurea”???

Aici puteti vota: (votarea se face dand click pe stelute, fiecare steluta este echivalentul „mi-a placut de la 1 la 5”. O steluta clickuita inseamna mi-a placut ceva-ceva, 5 stelute clickuite mi-a placut mult)

http://bloggeri.ro/2007/09/21/defectul-lui-eu-cu-mine-despre-mine.html