Ne e dor sa fim „single”?

Views: 70

Acest post este pentru cei implicati intr-o relatie serioasa, de mult sau foarte mult sau prea mult timp… Nu filosofez asupra conceptului, nu vreau sa analizez conceptul. Numesc generic termenul, este ceea ce in exprimarea noastra de zi cu zi numim „relatie de durata”…

Cu totii am fost „single” (nu vreau sa folosesc echivalentul termenului din romana pentru ca mi se pare ca nu exprima suficient; imi pare rau pentru patrioti…) Am fost cu siguranta „single” toti dar unii nu am exploatat la maxim starea. N-am facut altceva decat sa ne uitam in gradina altora si sa observam ca ei au ceea ce noua ne lipseste. Iesiri in oras, vizite la prieteni, vizionarea unui film, masa de pranz, petreceri, zile de nastere, multe, multe, pretexte de vaicareala privind solitudinea. Intotdeauna altii sunt parte a unui cuplu, mai reusit sau nu, eu nu. Cam asta e in capsorul nostru de frustrati si egoisti. Consacrata expresie „ce au altii si n-am eu” primea clasicul raspuns „ce-i al tau e pus deoparte”… Nervi, lacrimi, promisiuni nerespectate, frustrari, ganduri negre, juraminte incalcate. „DE CE?” ne-ntreabam cu pumnul ridicat amenintator la cer. Cat de frumosi sunt toti in juru-ne doar in juru-mi nu e nimeni. Cam asta e starea pe care eu am asociat-o cu solitudinea. Gasim solutia si ne aruncam in relatii dezastruoase, sa fim in rand cu lumea. Ce conteaza ca sunt sau nu fericit? Altii sunt? Nu, si ei sunt ca mine, prea limitati sa-si accepte starea, prea disperati sa aiba rabdare, prea nestiutori sa se bucure de libertatea pe care o au. Unora ne suna alarma si ne trezim la timp, de ce as face compromisuri atat de mari? Sunt atat de disperat incat sa-mi calc in picioare ultima picatura de demnitate? Ne-am trezit la timp, suntem liberi si nimeni, pentru nimic in lume n-o sa ne fure o libertate cuvenita, decat acela caruia vom fi noi dispusi sa i-o dam, de buna voie si nesilit de nimeni… Altii, ramanem pe loc. Am primit ceea ce am cautat, nu conteaza pretul platit. E mai important sa stiu ca sunt „un cuplu”. Pretul platit nu va fi niciodata prea mare. Am ales „singuratatea in doi”, e mai usor si mai placut. In exterior suntem DOI, asta e tot ce conteaza. Sa ma vada si altii ca NOI suntem un cuplu, auzi, am zis CUPLU, am zis am partener, am zis NU SUNT SINGUR sunt cu pereche…

Mai suntem si altii, cei pentru care libertatea e atat de scumpa. Nu merita sa renuntam la ea pentru ca e asa de bine. Nu vrem sa intram in rand cu luma. „Sunt seful meu, sunt eu cu mine”, atunci cand vrem. Mi-e dor de relaxare in doi? Nicio problema, avem agenda plina cu persoane dornice sa ne convinga a renunta la libertate. Dar noi nu vrem sa renuntam la ea; ne intalnim, ne simtim bine, dar in minutul 2, dupa o partida senzationala, chemam un taxi… „Vreau sa fac dus la mine acasa, vreau sa dorm linistit in patul meu, vreau sa ma uit la tv la ce vreau eu, nu vreau sa te tin in brate si sa te mint ca mi-e bine cu tine, vreau doar sa plec”… Si totusi, suntem un pericol pentru toti cei care sunt „cuplu”, ne invidiaza toti libertatea pe ascuns dar tare striga, cum ca suntem daunatori, corupatori de suflete imprecheate. Nici intrebarea idioata „tu nu te mai asezi la casa ta?” nu reuseste sa ne strice buna dispozitie. Unora ne „vine vremea” si o facem pentru ca avem o varsta, nu se mai cade sa-ti ridici singuratatea la rang de superioritate. Sau pentru ca am obosit sa cautam. Sau pentru ca ne e teama sa murim singuri. Sau pentru ca… asa a fost sa fie… Sau pentru ca… e lista deschisa…

Ce sa vezi, mai suntem unii, cei care n-am cautat, n-am dorit, dar ni s-a intamplat. Azi am fost „single” si maine ne-am trezit ca ne este atat de bine in cutare relatie, incat ne-am trezit ca au trecut 2, 3, 10 ani si inca suntem impreuna. N-avem explicatie logica, e ca si cand ne-ar fi lovit in moalele capului. Acum e prea tarziu sa-i explicam perechii noastre ca ne depaseste relatia. Ca deseori, cand suntem intrebati de cineva disponibil si atragator daca suntem „single” spunem Da, si brusc ne aducem aminte ca… Nu. E complicat si nu.

Oricum am fi, ne cautam instinctual confortul unei relatii. Ne dam seama, cateodata, ca asta e pretul platit. Libertatea! Ca nu mai suntem de capul nostru, ca nu mai suntem hai-hui, ca apartinem cuiva. Nu simtim atat de apasator lipsa libertatii decat atunci cand intalnim pe altcineva atragator, incitant, cu chef sa ne cunoasca, si care in timp ce ne trage insinuant cu ochiul ne intreaba: Esti single?

Ne e dor sa fim fara pereche, dar rareori am cunoscut persoane capabile sa-si asume consecintele unei astfel de decizii. Ne este dor sa fim tot ceea ce eram inainte sa fim parte a unui cuplu. Dar nu riscam, de ce, e doar o stare proasta. O sa ma pun sa dorm si poate-mi trece. Si daca maine simt tot asta, nu-i nimic, vine poimaine. Tre’ sa-mi treaca, mi-e dor de singuratate si libertate doar asa, cum mi-e dor de copilarie. Sigur o sa-mi treaca…